)
Articol de Radu Cosașu - Publicat sambata, 28 mai 2022 09:29 / Actualizat sambata, 28 mai 2022 09:34
Nu e o judecată de valoare, ci un zâmbet
Domnilor cititori și doamnelor cititoare, țin să-mi declar stupefacția față de acest fenomen, descoperit în ultima săptămână, aceea a încheierii celor mai multe campionate europene de fotbal.
Rapid și imediat spus, cu tot humorul față de acest pix și detestându-mi orice vanitate, am consemnat toate clasamentele finale din Europa fotbalistică și am constatat că România noastră e singura de pe continent care, în finalul campionatului ei, prezintă aceeași situație cu însăși Premier League: în fruntea clasamentului final, primele două echipe, respectiv City (1) și Liverpool (2), CFR Cluj și FCSB - sunt despărțite de un singur punct.
FCSB, campioană morală?
Nu e o judecată de valoare, e o coincidență care nu se poate să nu te pună pe gânduri și să te mire că nu i s-a dat atenție măcar ca haz. Am făcut praf sistemul nostru în off și out ca până la urmă să ne aducă la o situație de Premier Class...
Nu mă lansez în comparații inteligente (de pildă, ce ar face o retrogradată engleză în campionatul nostru), mă fascinează întâmplarea, similitudinea dintre situațiile la vârf, obsedantul punct diferență dintre campioană și vicecampioană în Anglia ca și în fosta Ligă a lui Mitică. Oare ce s-a întâmplat?
Firește, nu suntem competitivi, dar un zâmbet tot se naște. Mai ales când aflu că FCSB e campioana morală - având în vedere punctele pierdute cu Voluntari...
Și mai ales când argumentul cu moralul vine de la un patron care-o spune clar: în fotbal mă interesează doar banii. Îl cred.
Problema morală a campioanei României pentru mine ține de ce vor face CFR și FCSB în Conference League, câte puncte vor cuceri în grupe, câte tururi vor face, având în vedere că formula lui Dan Petrescu mi se pare impecabilă: „Numai cu mult noroc putem ajunge să jucăm în Europa League, în Champions nici gând!”.
Revenind la obsedantul punct care o despărțea pe City de Liverpool, permiteți observația că meciurile ultimei etape au fost, cu tot respectul, prăpăstioase.
Concret: timp de o oră, City a jucat - condusă cu un 0-1 inacceptabil de simplu - dominând clar și lăsând spații în apărare pentru care Pep și-a smuls capul de pe umeri, voind să intre în pământ, Steve Gerrard dominându-l prin calm.
City a fost de o nervozitate cu care și-a desfigurat spectatorii. Centrări și șuturi sistematic greșite, într-o tăcere angoasată a publicului - când vine și golul de 1-1?, Liverpool chinuindu-se și ea la 1-1 să dea golul de 2-1 pentru cele 3 puncte ale victoriei.
Arogantul memorabil Klopp
S-a jucat într-o angoasă groasă până a egalat Gundogan și De Bruyne și-a revenit în ritmul său, deși Liverpool a dat semn că trăiește (Salah 2-1).
În 5 minute City și-a revenit, orice echipă mare revine din propriile greșeli, a egalat la 2, De Bruyne prinzând o cursă senzațională, faza meciului, cu o pasă finală la Gundogan (3-2).
Trebuie făcut un film cu exaltarea „cetățenilor" din tribune după groaza încleștată a acelui 0-1. Ca orice meci de clasă, o vorbă tot ne-o lasă. Pep: „Nu am văzut în viața mea o echipă ca Liverpool. Ne-a făcut mai buni”.
Arogantul memorabil Klopp ne-a lăsat și el o banalitate de anvergură: „Dacă vrei să câștigi mari trofee, trebuie să fii gata și să pierzi ca o mare echipă”. Va fi valabilă ideea asta și diseară, pentru Ancelotti?
P.S. Mulțumesc doamnei profesor universitar Rodica Zafiu pentru promptitudinea cu care, în Dilema Veche, a răspuns rugăminții mele de a-mi desluși celebra noastră expresie: „Un noroc chior”. Nu m-am îndoit niciodată că citește Gazeta Sporturilor.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
