Încotro, fraților?

Moldova, Kosovo, Bosnia, Kazahstan, Feroe, Bulgaria. Lăsați Cehia, Polonia, Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia. Ăstea deja sunt mari puteri față de noi. Toate aceste țări au avut reprezentante măcar în această cupă de consolare care e Conference. Unele au avut mai multe echipe.

La noi a tras până în ultima clipă de capătul unei speranțe nu FCSB, nu Craiova, nu CFR și nici Farul, campioana, ci Sepsi, cu voia celui de Sus și de la Vest, ultima pe listă. După care a urmat un sezon de aprigă bătălie pentru a o lua de la capăt.

În afară de lupta la titlu terminată mult înainte de termen, a făcut ravagii cursa umăr la umăr dintre CFR și Craiova pentru un alt bilet de ieșit în lume.

În calea leilor

Cupa României a fost tratată cu un amatorism care înfioară, deși dădea posibilitatea unei competiții continentale mai importante decât cele disponibile pentru locurile 2 și, eventual, 3 din Superligă. Cum nu s-a înghesuit mai nimeni, a câștigat Corvinul. O frumoasă poveste care promite o continuare de coșmar.

Când tastez aceste cuvinte nu se știe încă dacă are dreptul să participe în EL. Cei de la UEFA probabil că se scarpină încă în creștet. „România, liga a doua, echipă de drept public, ce naiba facem?”.

Un zvon ca un suflu rece pe șira spinării susținea posibilitatea, în caz de refuz, ca nicio echipă de la noi să nu fie înscrisă în a doua cupă a Europei. Poate ar fi mai bine. Corvinul e o minunată naștere a fotbalului nostru. Dar nu arunci un prunc în calea leilor. Sună sadic. Aici suntem. Și de aici încolo, petrecerea continuă.

Kosovo, mon amour

Ultima veste e că CFR și-a luat un fundaș dreapta acolo unde mai are încă doi, și încă de națională. Clar că unul va pleca. Manea probabil. Cine vine în loc? Un tânăr? O speranță a fotbalului românesc? Un stranier cu CV greu? Vreun titular de națională, fie și ea de rangul doi? Ei, aș... Doar îl știți pe Dan Petrescu. Here we go again! Un străin, clar.

Experimentat (sună nasol să-i spui bătrân), kosovar (ne-a-pă-rat!). Cu Thaqi, la atac! În fine, glumeam. La apărare! Onorabila nouă achiziție are 31 de ani și a fost o prezență destul de discretă, ca să folosesc eufemismul marca Ilie Dumitrescu, la ultima competiție pe care o poți lua ca reper, grupele Conference din toamna trecută – căci, da, Ballkani a fost acolo unde noi am lipsit, cum ziceam mai sus.

Thaqi a fost titular în 5 meciuri și conform Flashscore a jucat sub media echipei care a terminat ultima în clasament (notă generală de 6,5 față de 6,8 a formației sale). Iată formula fericirii. Cum naiba or face finlandezii sau feroezii, dom’le, de se califică dacă noi am luat toți kosovarii?! Să mori de ciudă, nu alta.

Everest fără oxigen

La FCSB e încă și mai clar. E un soi de blocaj instituțional – știu, sună pretențios apropo de ce e acolo, dar acceptați. Când e îndemnat să-și ia niște jucători mai de soi pe care nu îi cunoaște, patronul zice așa: să garanteze cu banii lui cine îi aduce! Rezultatul?

Nu va risca nimeni din preajma lui să fie blamat pentru că a încercat să facă bine. Așa că aduce el, Becali, ce-i place lui. Daniel Popa de la U Cluj, de exemplu. Prin jurul meu se râde gros. Cu el, nene, în Champions? Haide, de!

Îl vrea și pe Chipciu. Minunat băiat, dar, la 35 de ani, mai are picioare, plămâni pentru Everest? El se trăsese la Cluj ca să își trăiască fericit un final de carieră. Și iată-l ademenit înapoi pe estradă. În joc de glezne!

După care, sigur, e dorit acolo Louis Munteanu, de care Fiorentina s-ar descotorosi pentru ceva mărunțiș, dovadă cât de mare încredere în viitorul lui are. Și tot acolo a rămas Florinel Coman, pentru care clubul emirului Qatarului se căciulește ca la ușa cortului de beduin pentru o sumă pe care Înălțimea Sa ar cheltui-o într-o ieșire mai lungă la mall. Cu ei, și alții asemenea, vrem să rupem norii? Și ne mai întrebăm de ce până la ei ne trăsnește Zeus.

Știți vorba cu „și la vară cald”? Fix așa o să ne fie. Există totuși o minimă speranță: să conteze omogenitatea unor loturi, al FCSB-ului, Craiovei (dacă își câștigă locul de Europa), poate și al CFR-ului, dacă nu îl scutură bine Dan, dar nu pare, că n-are bani. Câteodată să n-ai bani e o binecuvântare. Freci aluatul până iese ceva din el.

Ca valoare, nu avem prea mari șanse. Dar toate națiunile mici pe care le pomeneam sunt la fel. Naționala României e la fel. Ideea e că dacă n-ai jucători măcar să ai echipă.

În rest, aceeași schemă. Cel mai gras plătit campionat din drepturi TV din Est (minus Polonia) și cel mai zdravăn susținut din bani publici (în afara Ungariei) investește cel mai puțin în ceea ce i-ar putea face fotbalul mai bun: creștere de jucători și/sau achiziție de reale valori.

O să vă întrebați: atunci unde sunt banii? Continuați să vă întrebați și să vă opriți când vă spun eu.