Pe altă lume

Fotbalul a ajuns un spaţiu al faronilor. Nu-i pasă de lumea largă. Nu se vaccinează, nu ştie de Covid pentru că băieţii sunt tineri şi în putere, gagicile lor la fel, ce treabă au ei cu ATI-urile pline, cu doctorii care dau în brânci, cu perspectiva unor bolnavi care vor muri la uşa spitalelor care se vor baricada în curând precum cetăţile din Evul Mediu pentru că nu vor mai avea unde să primească refugiaţii pandemiei.

Pentru public?

Nu îi înteresează că fie şi neafectaţi de boală o pot răspândi fără probleme unora care nu au scuturile lor de apărare. Aici e ipocrizia perfectă, din Anglia, unde sunt în continuare mulţi nevaccinaţi printre fotbalişti, până în România: toţi spun că joacă pentru public, pentru oameni, pentru popor, dar în cel mai grav moment sanitar al umanităţii din ultima sută de ani se comportă ca şi cum ar fi singuri pe lume. Într-o lume a lor unde conteză doar scorul de pe teren, nu şi cel de la morgă.

Şi la ce le-a folosit?

FCSB e un caz-şcoală. Puternic lovită de virus acum un an, îngenuncheată de Covid, târându-se prin Europa şi prin campionat, ar fi fost prima care să asculte vocea raţiunii şi a specialiştilor. O minimă logică presupune că ar fi trebuit să capete o frică instinctivă de noul "bombardament" Delta, aşa cum cei trecuţi prin război se culcau la pământ când auzeau vreo pocnitură de eşapament pe care o asimilau exploziei unei bombe.

Cei care au învăţat despre lupta dintre organism şi viruşi de altundeva decât de pe site-urile de socializare şi incidental tembelizare spun că după şase luni de la trecerea prin boală nu mai beneficiezi de imunitatea dobândită natural. În plus, virusul ăsta păcătos s-a mutat. E altfel. Ete, scârţ, şi ce dacă?! Noi suntem la fel. La fel cum eram înainte de boală, la fel şi după ea. Trecerea gâştii prin apă.

Să dăm dovezi în lume?

De ce se întâmplă asta la această echipă şi în fotbalul de la noi în general putem intui. Nu intru pe acest teritoriu tocmai pentru a nu răni sentimentele şi credinţa (sau ceea ce cred unii că e credinţă) multora care se apără de asaltul vremurilor migrând în supranatural şi supersitiţie, a celor care găsesc repede drumul către sânul cald al răspândacilor de frici.

Dar e firească întrebarea despre responsabilitatea unora care pretind că reprezintă mase largi. A unora (multora) dintre fotbaliştii de la FCSB sau de la echipa naţională care aleg să nu asculte de nicio autoritate ştiinţifică şi ca urmare să răspândească implicit exemplul acesta în mulţime.

Scoateți-vă căștile de pe urechi!

Ştim, fotbalul nu face politică, nu face educaţie, nu face curăţenie în vestiar, nu promovează bunul-simţ (vezi megatonele de înjurături slobozite oricând, oriunde la tristeţe şi la bucurie), dar nici când populaţia e într-o astfel de cumpănă el, fotbalul, care cere altfel atât de mult ţării, "susţinere necondiţionată", nu poate să ridice ochii din telefonul mobil, să-şi scoată urechile din căşti şi să privească un pic împrejur?

Retrogradaţii

Am ajuns pe locul 3 în lume la decese, cerem cu disperare ajutor sanitar străinătăţii ca după un cutremur major, trăim într-o ţară în care "pe viaţă şi pe moarte" şi "lupta până la ultima picătură de energie" nu mai sunt clişee vomitive de dinaintea derby-urilor, ci un adevăr îngrozitor.

Şi în acest timp, întrebat despre numărul de vaccinări de la echipă, Edi Iordănescu răspunde că e un subiect "delicat", chiar înainte să se contamineze şi el. Ştim de ce a spus aşa. Acolo patronul a decretat FCSB club liber de vaccin. Iordănescu deja a trebuit să-l aducă pe Mahomed la munte, ar fi prea mult să-l pună să-şi mănânce şi turbanul.

Dincolo de toate, rămâne că trăim toţi în această lume calamitată, şi dacă n-o vedem, n-o merităm. Fotbalul trebuie să gândească asta, deşi mă îndoiesc că o va face. Iar noi trebuie să ne gândim la ce rămâne dintr-o fiinţă atunci când îi piere până şi instinctul de conservare.