(Po)TOP 2022

Totul trebuie câștigat

Anul oamenilor care nu mai ştiu ce să facă, al vârstnicilor al căror final de viaţă arată acum ca un drum cu spini. Sunt şi dintre cei care continuă să petreacă. Să facă vacanţe scumpe. Să mimeze criza. Să se plângă pentru că aşa e de bonton. Aşa a fost mereu. Dar nu ei sunt joja societăţii, ci ceilalţi care suferă în tăcere şi disperare. De fapt, nimeni nu ar trebui să se plângă, ar trebui să ne adaptăm. Altă cale nu e. Nimic nu ne este dat pe ochi frumoşi, totul trebuie luat, câştigat. E lecţia Occidentului pe care îl admirăm şi îl înjurăm.

Un an rău

Acum câteva zile, Dan Udrea a făcut un top al decepţiilor din 2022 în fotbalul românesc. Parcurgerea lui e un soi de hartă a durerii. Un clasament subiectiv, fireşte, dar unul cu sens. Poate fi criticat, completat sau tăiat, cu amendamentul că tot ce e acolo ne-a atins într-un fel sau altul, ne-a strâns un pic sau mai mult de inimă, ne-a amărât sau revoltat. A fost un an rău, e limpede. Nimic n-a fost cum trebuie. Nimic?

Tânguirea perpetuă

Cândva, un străin căruia mă plângeam de capitala noastră sumbră, murdară, cu trotuare strâmbe şi borduri ciobite m-a invitat să mai ridic capul din asfalt şi să baleiez cu privirea înaltul clădirilor. O vreme am făcut aşa şi mi s-a schimbat perspectiva, nu mult, dar suficient încât să-mi dau seama că tânguirea perpetuă, pe care o practic din păcate şi azi, nu e cel mai bun vehicul către binele interior. Cred că era şi o şmecherie în toată povestea asta, adică privind şi descoperind arhitecturi şi sculpturi din partea superioară a caselor prindeam şi ceva cer. "Priviţi cerul!" e un imperativ enervant care a tot apărut pe felurite ziduri. Ca şi cum n-ai avea altă treabă. Dar să o faci o dată nu e sfârşitul lumii. E doar sfârşitul anului. Al acestui an oribil.

Prin binoclu

Am aflat ce a fost rău. Propun exerciţiul descoperirii a ceea ce a fost bun. OK, s-ar putea să ne trebuiască un binoclu. Numai că ceva ce e mic şi mai puţin vizibil nu înseamnă că nu există. Şi nu voi face o ierarhie. Le-am pus cum au venit. În ordinea numerelor de pe tricouri.

Publicul. Au fost oameni mulţi în destule locuri pentru că anumite echipe au propus mai mult ca spectacol. Şi de aici rezultă următoarea.

Rapid. Cu toate minusurile, bannere imunde şi comportamente huliganice ale liderului din teren (stopate între timp), această echipă ne cheamă către alţi zori ai fotbalului românesc. Structură, public, patronat, proiect. Cuvinte care la alţii se acordă cu tot ce e mai rău aici intră în lumină. Un amic care nu ţine cu nicio echipă mi-a spus: "Vreau să merg pe Giuleşti, am auzit că e o atmosferă fantastică". Rapid a devenit dintr-o frustrare un magnet de oameni. E o victorie mai mare decât un campionat. Rapid e un far.

Hagi produce

Apropo, Farul. Alchimia lui Hagi funcţionează. La început de sezon ne-am luat cu mâinile de cap când am văzut ghiveciul dintre tineri şi bătrâni, ciorbe reîncălzite şi vedete reşapate. Apoi ne-a lăsat cu gura căscată. Sigur, şi anumite declaraţii ne-au lăsat tot aşa. Dar Hagi produce! Fotbal şi fotbalişti. E un atu pe care dacă el şi fotbalul îl vor folosi aşa cum se cuvine, cortina de fier care ţine românii departe de marile campionate va cădea într-o zi din secolul ăsta.

Zâmbete, nu scrâșnete

Numele vine cu un fior. Sepsi. Ungurii. Banii lui Orban, firmele Tătucului de la graniţa de Vest. E OK? Nu în sensul în care finanţările trebuie să vină pe criterii etnice. Dar rezultatul e fantastic. Sepsi e un exemplu şi o atracţie. E echipa care face cele mai mari scoruri şi la meciurile căreia vii ca la un show. Sepsi e un club care era predispus la scrâşnete şi care, de fapt, naşte zâmbete, bucurie. Le a kalappal!

VAR, Vassaras

VAR. E bun? Rău nu e. Răi sunt cei care îl mânuiesc. Dar urletele indignate după decizii de noaptea minţii nu au răsunat în pustiu. Şeful CCA, stimabilul Vassaras, a ieşit public - cert, nu faţă în faţă cu jurnaliştii, ar fi fost un exerciţiu prea periculos - şi a început să analizeze faze, blamând erorile. Nu e tot ce am fi vrut. E însă un pas înainte. Conducerea FRF, care l-a împins în scenă, are o bilă albă. Nu ştiu cine o mai vede între atâtea negre.

Lehamitea nu mai e convocată

Naţionala. Ha, ha, ha! Parcă vă aud. Ce naiba o fi bun cu naţionala? Uitaţi ce: decizia lui Iordănescu de a epura de cei care n-au chef de ea. Renunţarea la imposibilitatea de a renunţa, de a îndepărta jucători care erau convocaţi nu ei, ci lehamitea lor. Urmează, sper, tăierea din rădăcină a fiţelor celor care n-au făcut mai nimic, dar au senzaţia că pot avea pretenţii de Messi sau Mbappe. D-alde d-ăştia îl vor ajuta pe selecţioner să se califice doar pentru o demisie sau o demitere.

Presa

Da, presa care ţine fotbalul să nu o ia razna, cu toate rătăcirile ei, promovarea nonvalorilor în costum de baie şi a burlescului aducător de click-uri orgasmatice. Dar presa le pune lui Petrescu şi Hagi oglinzi în faţă, să vadă cum fac când o iau pe arătură, scoate la iveală poveştile dramatice, exemplare, şi chiar dacă îi mai ridică în slăvi nemeritaţi pe Tavi, Marko sau Antonio, tot ea îi readuce cu crampoanele pe pământ. Media, prin televiziuni, publicaţii şi site-uri, ţine fotbalul pe un soi de aparate care îl feresc să vadă că stă deasupra unui hău. E şi bine, e şi rău. Dar e o viață pe credit. Şi fără, ar fi "important e rezultatul". Nu, importante sunt frumosul, adevărul, performanţa. Fără ele, rătăcim.

Mai pot fi şi altele. 2023 e după colţ şi deocamdată e o tablă goală. Să avem grijă cu ce o mâzgălim!