Tot înainte!

Finalul ultimei Cupe Mondiale, după un meci thriller. Deschamps a mai îmbătrânit câţiva ani, de ca şi cum mai avea nevoie, croaţilor nu le vine să creadă cât de aproape au fost, naţiune mică, ambiţii mari, şmecherii pe măsură, rezultate colosale.

Festivitate de premiere. Dintr-odată fotbalul se dă la o parte, îşi consumă bucuria în lumea lui, scena aparţine altora. Putin îşi începuse vacanţa dictaturii întreţinându-se cu stăpânul Arabiei Saudite, Bin Salman, responsabil de uciderea unui jurnalist, şi o încheiase stând de vorbă cu Macron, cel pe care avea să-l umple de ridicol câţiva ani mai târziu.

Ploaia care va veni

Fuseseră câteva săptămâni de Rusie europeană, cu dans şi voie bună, majorităţi bahice şi minorităţi sexuale lăsate să-şi facă de cap, baruri şi parcuri pline de culori. Un vis. Şi exact asta a şi fost, un vis. O poveste. A fost odată ca niciodată...

Acum şeful Rusiei coboară pe gazon pentru premiere. Şi începe să toarne ca de sfârşitul lumii. Pop! Repede s-a deschis o umbrelă care s-a aşezat cuminte deasupra distinsului cap. Ceilalţi, toţi, au rămas sub potop, cu apa şiroind pe ei. Putin zâmbea, ceea ce i se întâmplă rar. Dar faza merita efortul muşchilor faciali. Morala e simplă. Bucuraţi-vă cât mai aveţi vreme. Vreme bună.

Toţi pentru unul

Arena Naţională era scăldată în soare, nici vorbă de nori negri, ploaia avea programare pentru altă dată în ziua confirmării preşedintelui FRF – căci alegeri nu au fost, alegeri sunt atunci când ai de unde alege, între mai mulţi, măcar doi, măcar unul şi jumătate. Cine e pentru? Toţi. Cine e împotrivă? Nimeni. Cine se abţine? Nimeni. În unanimitate de voturi... Aplauze.

Când a urcat la tribună Răzvan Burleanu a arătat sincer emoţionat, dovadă că s-a şi încurcat puţin în vorbe. A pus mâna la piept. A mulţumit. Şi a spus, între altele, că „misiunea e de a face fotbalul mai bun pentru cei care vor veni după noi”.

E ultimul lui mandat. „O să fie Vişan preşedinte şi el, secretar-general peste patru ani”, au şi puşcat glumele, cu bătaie la rocada Putin-Medvedev din 2008. Eu nu cred. Burleanu va pleca spre ceruri mai înalte, şi-a pregătit un viitor luminos. De câte ori poţi da mâna cu Gino?

Fotbalul care uită că e rege

Burleanu poate fi acuzat de multe, aşa cum ne putem acuza gestionarii României, dar greşim ţinta principală. Burleanu nu e posibil în forma aceasta, a puterii absolute, decât dacă e lăsat. Or, fotbalul are această minunată calitate de a putea fi independent.

Imixtiunea te poate exclude din competiţii, s-a mai văzut. Intervenţiile politicului nu pot fi violente, există posibilitatea de a lupta şi da, poţi pierde, dar mai apoi te poţi ridica pentru a o lua de la capăt, până răzbeşti. Dacă nu înveţi asta din sport, atunci ce?

Hai noroc şi voie bună!

Sunt alţii care mor pentru o idee şi o ţară. La noi nu s-a găsit nimeni să se ridice şi să spună tare de să se învârtă ecoul în toată Arena Naţională că votul cu mâna ridicată nu are nimic de a face cu democraţia. Că FRF riscă să însemne curând Feuda Română de Fotbal.

Dar nu, nimeni, niciunul! Resemnare absolută. Foarte bine. De acum toţi sunt părtaşi la ce va fi, toţi care au ridicat mâna cu repetiţie precum pisicile chinezeşti. Degeaba vor mai urla ei sau şefii lor când nu le va mai conveni ceva, replica va fi simplă: „Împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni”.

Hai, fiţi sănătoşi, Domnul fie cu voi!