OPINII  »  EDITORIAL

Memorie scurtă

Articol de - Publicat marti, 18 mai 2021 15:45 / Actualizat marti, 18 mai 2021 16:08

Deși recunosc că i-aș fi dat o notă mai mare lui Straton după acest 2-2 dintre Sepsi și FCSB, nu doar 5 ca în GSP, mă surprinde, ba chiar mă deranjează, tratamentul la care e supus Andrei Vlad, prezent până recent în poarta formației din Berceni. 

E drept, în special în play-off, AV a comis câteva gafe de începător. Greu de scuzat. Unele care nu justifică însă, în opinia mea, atitudinea ostilă față de el.

Contra Craiovei, a scăpat șutul anemic tras de Nistor și FCSB a cedat cu 0-2, ultimul gol fiind "opera" lui Vlad. Cu CFR, a făcut-o și mai rău la Giurgiu. 

A luat în prelungiri golul de 1-1 după ce o minge ușoară, trimisă cu capul de Burcă, a lovit pământul în fața lui și i-a trecut printre mâini!

Fostul internațional Prunea n-a ezitat să-l apere, "O greșeală pur tehnică a lui Andrei, favorizată de terenul denivelat", dar e de spus că gafele cu pricina au costat-o scump pe FCSB. Se poate spune că i-au tăiat aripile.

De acord că Vlad trebuia să primească o lecție. Să rămână o vreme pe banca de rezerve. Dar de aici și până la modul în care unii au ajuns să-l considere țap ispășitor, ba și dușmanul echipei!, e un drum lung. Pe care n-ar fi trebuit să intre nimeni.

Memorie scurtă
Andrei Vlad

Nici măcar șeful galeriei Peluza Nord, Gheorghe Mustață, care a șters pe jos cu Vlad: 

"E al treilea an consecutiv când băiatul ăsta ne ia campionatul. Ne-a omorât cu fițele lui, să se ducă la Dâlga! Poate se crede Buffon, dar bufon de la circ, nu Buffon portarul!".

Supărarea lui Mustață e de înțeles cât nu-i agresivă și jignitoare. Mai echilibrat s-a dovedit însă Gigi Becali. Acesta a mărturisit "Nu-l pot susține în prostie", pentru a anunța apoi că AV nu va mai apărea între buturi, titular va fi numai Straton. 

Întrucât deciziile patronului sunt, se știe, literă de lege în Berceni, așa vor sta lucrurile. Vlad a sărit din schemă.

Cum nici cifrele InStat nu-l avantajează, s-ar părea că trecerea lui Andrei pe linie moartă, excluderea lui, e logică. Numai că toți cei care-l pun la zid și lovesc în el ca-ntr-un sac de box au, să mă ierte, memoria scurtă.

Asta deoarece ei uită că Vlad a salvat-o pe FCSB în repetate rânduri, îndemnându-l pe Ilie Dumitrescu să-l numească "Portarul care dă încredere echipei". 

Iată, la 0-0 cu Craiova, a apărat penalty-ul lui Cicâldău, la 3-1 cu Botoșani a fost "îngerul păzitor" etc. De aceea prestațiile sale au primit adesea note mari. Inclusiv la naționala de tineret, 8 cu Ungaria și 8 cu Germania.

În clasamentul notelor acordate portarilor din L1 pe sezonul în curs, Vlad se află pe locul 4, cu media 6,03, depășit cu puțin de Pigliacelli (6,18), Oct. Vâlceanu (6,06) și Pleșca (6,05). 

Cu observația că un singur goalkeeper dintre cei 17 cuprinși în ierarhie, Aioani, e mai tânăr ca Vlad, și el cu numai 6 luni. AV a împlinit 22 de ani pe 15 aprilie, pe când Pigliacelli face 28, iar Pleșca are 38.

Ar mai fi multe de spus, dar închei cu o rugăminte. Ajutați-l pe Andrei Vlad să învețe din greșeli și să-și revină! Încurajați-l, nu-l distrugeți moral, n-aveți acest drept! Nu-l are nimeni. 

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Comentarii (17)
105887421648902
Bota Pompiliu  •  19 Mai 2021, 21:33

Nea Ovi, Razvanel al matale si al lui tati avea o scuza: nu ajungea la bara de sus !

cita
cita  •  18 Mai 2021, 19:49

Memoria scurta la care va referiti aici e rezultatul superficialitatii dictate de bani prin care suporterii isi evalueaza protagonistii din teren. Vorbesc de suporterii inimosi, care urmaresc fotbalul de placere. Mai sunt unii, care incearca sa traiasca din pariuri, care chiar se bucura de asemenea esecuri lamentabile precum cele descrise in articol, pentru simplul fapt ca ei castiga bani de acolo, indiferent daca echipa castiga mai multe puncte sau nu. Iar cand pierde puncte si nimeni nu s-ar fi asteptat la asta, unii dau lovitura la pariuri :) - "ca asa-i in tenis!" :)

cita
cita  •  18 Mai 2021, 19:43

E bine ca luati apararea unui portar ce poate deveni o vedeta in cazul in care stie sa-si corecteze si sa nu mai repete greselile. E chiar frumos ce faceti. Nu asteptati totusi de la oficialii FCSB sa va dea dreptate, sigur n-o vor face. Daca nu are loc aici, va profita o alta echipe sa il ia la pret mic si vor profita aceia de talentul lui.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează