)
Articol de Cătălin Oprişan - Publicat vineri, 24 martie 2023 20:35 / Actualizat vineri, 24 martie 2023 20:35
Unul dintre cei mai apreciați actori români s-a descurcat de minune la mai multe discipline, dar a excelat la floretă, unde a fost campion național, devenind maestru emerit al sportului
Când era mic-mic, voia să se facă pilot. Părinții îl linișteau repede, dar, în suflet, continua să poarte multă vreme dorința aripilor, cumpărând multe machete de avioane, pe care le asambla, seri întregi, alături de Amza Pellea.
La vreo 12 ani, imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, familia lui Ștefan Tapalagă s-a mutat din Dorohoi la București. Tatăl său, Teofil, a devenit, mai întâi, omul bun la toate la baza "Progresul – Finanțe, Bănci", apoi secretarul general.
Totul era distrus, bombardamentele americane și, apoi, cele germane făcuseră prăpăd. Copilul Ștefan a pus mâna la refacere, cărând moloz pentru astuparea craterelor, alături de soldații de la Institutul Militar de Educație Fizică conduși de colonelul Constantin Medeleanu. La 14 ani s-a apucat de scrimă, deși arena de fotbal se înălțase frumos în Cotroceni, alături de pista de atletism.
A vrut să o cotească și spre "volley", așa cum se scria pe atunci, dar marele Ion Wiesenmayer, după ce-l văzuse la câteva antrenamente, i-a spus că e talentat, să rămână la scrimă. A primit și câțiva pumni serioși, în ring, la box, dar maestrul Marcu Spakov l-a sfătuit să facă ceea ce-i place, nu ce este la modă.
Voia să fie un fel de Jean Marais
Ștefan s-a apucat serios de sportul pe planșă. "Se cuibărise în mine, din ce în ce mai adânc, dorința – nemărturisită încă – de a deveni artist. Filmele cu Jean Marais le vedeam de șapte-opt ori. Mă visam spadasin în viitoare piese de teatru sau filme, la noi în țară, ori, cine știe?, peste hotare. Ce nu ți se pare posibil când ai 16 ani?". Cei de la "Știința" îl văd, de aici trece la CCA.
Treptat, ajunge sportiv de elită. În 1954, Tapalagă e uns maestru al sportului. A ajuns în naționala RPR, cu care concura în Austria ori RDG. Cu cei de la CCA a câștigat de șapte ori campionatul țării, iar în 1956 a devenit cel mai bun la individual, urmând unor nume grele precum Ilie Tudor, Nicolae Marinescu ori Vasile Chelaru.
"Foarte mulți specialiști mi-au spus, în timpul carierei de sportiv, că dacă aș fi fost mai calm, ajungeam mult mai departe", își amintea. "Nu eram constant. Azi învingeam pe oricine, apoi, la un concurs mare, la Varșovia, de exemplu, mă enervam și terminam pe antepenultimul loc din 10 sportivi", recunoștea.
A trecut la actorie
În 1957 a decis să se retragă, apucându-se de actorie. N-a abandonat, brusc, antrenamentele, s-a suit în șa, se descurca binișor la ciclismul pe pistă, dar auzea că are talent și pe scenă.
"Din nou a apărut acea situație în care nu mă puteam stăpâni". De această dată însă, benefică. A mers la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, "habar nu aveam de mimică", însă o secretară i-a spus să se descurce, să citească singur ce probe are de dat.
"M-am enervat și am intrat din prima, la clasa maestrului Ion Finteșteanu". N-a uitat însă de unde a plecat, din contră! A făcut scenele de luptă din "Cyrano de Bergerac" ori din "Romeo și Julieta". A sărit pe geam în "Rinocerii", s-a descurcat de minune în "Împușcături pe portativ" ori în "Vin cicliștii".
Revista "Cinema" stă mărturie că în anii comunismului nu s-a sfiit să ceară "filme de capă și spadă" sau să-l dojenească pe regizorul Mihnea Gheorghiu, cel care-i promisese mai multe pelicule de acțiune.
"Monsiu Șarl" din "Coana Chirița" s-a stins acum aproape trei decenii, când abia adunase 60 de ani. S-a vorbit doar despre plecarea marelui actor, niciodată de cea a marelui sportiv care, în 1956, dominase lumea floretei, alături de Maria Vicol-Taitiș, viitoare medaliată cu bronz la două ediții ale Jocurilor Olimpice.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
