Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 10 august 2020 09:50 / Actualizat luni, 10 august 2020 11:23
Mâine se împlinesc patru ani de când echipa feminină de spadă cucerea singurul titlu olimpic al delegației României la la Rio. Campioanele s-au întors în Brazilia pe firul memoriei pentru câteva clipe și au retrăit senzațiile din 2016
Ana Popescu plutește și o înțeapă pe Xu Anqi. Simona Gherman atacă vijelios orice îi stă în cale. Simona Pop umple arena cu țipătul reușitei. Loredana Dinu strânge pumnul stâng spre piept după fiecare tușă. Spadasinele plâng, zâmbesc și privesc aurul. Cam așa ar suna o telegramă despre ziua de 11 august 2016. Imagini, sunete, emoții, sacrificiu, talent, valoare, împlinire, lacrimi - peste toate au trecut patru ani în care fiecare dintre eroinele acelor întâmplări și-a croit continuări diferite ale momentului de vârf.
Salman Rushdie scria în cartea „Copiii din miez de noapte" că „memoria selectează, elimină, alterează, exagerează, minimalizează, glorifică și denigrează, dar într-un final își creează propria realitate, versiunea sa eterogenă, de obicei coerentă a evenimentelor; și niciun om întreg la cap nu va avea niciodată încredere în versiunea altcuiva mai mult decât în propria versiune".
Așa și cu cele patru spadasine care păstrează variante personale, care se intersectează în diverse puncte, ale acelei zile în care au suferit enorm cu SUA, au înflorit cu Rusia și s-au împlinit în meciul cu China. „Uneori am senzația că am trăit episodul Rio 2016 acum multe vieți, alteori mă văd stând pe terasa apartamentului alături de fete, numărând zilele până la întoarcerea acasă", spune Ana Maria Popescu. E singura care a continuat pe planșă, cele două Simone și Loredana au început vieți noi.
Cum au trecut cei patru ani pentru Ana Maria Popescu
- 2017: „Am avut o pauză destul de lungă. Faptul că domnul Podeanu nu a mai putut să mă însoțească la competiții m-a ambiționat și mai mult să reușesc, pentru dânsul, pentru mine, pentru noi"
- 2018: „A fost cu medalia de argint la Campionatele Mondiale, care mi-a confirmat că încă mai pot și mi-a adus un plus de entuziasm"
- 2019: „A trebuit să mă adaptez schimbărilor survenite în colectivul tehnic, a fost un an oscilant. Am reușit să salvez acel an pe final, când am reușit să-mi găsesc echilibrul"
- 2020: „Atât de ciudat și întortocheat, an în care îmi pusesem mari speranțe, dar care este hotărât să îmi testeze răbdarea și tenacitatea"
Într-una dintre diminețile de după finala noastră, mergeam împreună cu Simona Pop spre micul dejun și în fața noastră era echipa de polo a Serbiei care câștigase titlul olimpic cu o seară înainte. Noi două ne miram cum acei băieți erau campioni europeni, mondiali si olimpici fără să luăm în calcul că și noi reușiserăm același lucru
- Ana Maria Popescu
Deși nu obișnuiesc să fac vizionare, pe toată perioada imobilizării la pat, după intervenția suferită la genunchi, am încercat să nu pierd contactul cu scrima și am analizat diverse meciuri, inclusiv finala olimpică. Dar altfel, doar din pură curiozitate, nu m-aș fi uitat
- Ana Maria Popescu
Ocupații diverse
Simona Pop, mamă a doi copii, își împarte acum timpul cu Clara, 2 ani, și Carol, aproape 1 an, și continuă să pună tone de optimism în cuvinte. „S-au schimbat foarte multe în viața mea de atunci, dar mi se pare că a trecut foarte repede, parcă doar am clipit și s-au dus acești patru ani. N-am mai pus costumul pe mine de atunci. Nici nu aveam când pentru că din patru ani, doi aproape am fost gravidă", spune râzând fosta scrimeră în vârstă de 31 de ani.
Simona Gherman, cea care era sigura mamă din echipă la Rio, i-a dăruit Teodorei, 6 ani, o soră, Alexandra, 2 ani, și după o pauză, s-a întors la clubul în care a crescut, Steaua, ca manager sportiv. „Pare că totul a fost ieri, dar acum mă bucur că în acești ani care au trecut m-am putut dedica familiei sută la sută", explică și ea.
Loredana Dinu s-a îndepărtat de sport și lucrează la Direcția Informare și Relații Publice a Ministerului Afacerilor Interne. „Au trecut repede, dar am reușit să fac în această perioadă lucruri pe care nu izbutisem să le fac în zece ani. Acum percep acel moment mai îndepărtat pentru că imediat după ce s-a consumat, în primii doi ani, trăiam prea mult acolo. Mi-am dat seama că trebuie să mă rup de trecut, păstrând anumite amintiri și intensitatea emoțiilor", subliniază Loredana, 36 de ani. Spiritul de echipă care trece testul timpului.
Sunt în momente distincte ale existenței lor. Ana, 35 de ani, visează la Tokyo, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, Simona Pop e la Satu Mare și le ghidează pașii celor mici, Simona Gherman la București, împărțindu-se între lucru și viața de familie, iar Loredana vrea să fie la fel de bună la Ministerul Afacerilor Interne ca pe planșă.
Diferite, dar legate de ambiție, așa cum erau și când formau o echipă. „Cel mai frumos moment de la Rio pentru mine a fost modul în care ne-am unit toate în acele zile și cum ne-am petrecut foarte mult timp împreună", spune Simona Gherman, 35 de ani.
Tot despre acea stare aduce aminte și Simona Pop când vine vorba despre dorul de sport: „Din toată scrima, cel mai mult îmi lipsește enorm spiritul de echipă, nu cantonamentele, drumurile, concursurile individuale". O echipă pentru care Loredana a găsit cuvintele care o definesc: „Ambiție pentru Ana, talent pentru Simona Gherman, perseverență pentru Simona Pop și muncă pentru mine. Niciuna fără cealaltă nu se poate".
„Aș vrea să o rețin așa cum a fost"
E spiritul care le-a dus pe prima treaptă a podiumului, după un concurs dezamăgitor la individual și după ce zile întregi la antrenamente parcă uitaseră toată scrima. „A fost pentru prima dată când domnul Podeanu ne-a spus să ne dăm costumele jos la un antrenament, nu ne ieșea nimic", își amintește Ana. Dan Podeanu, omul care le cunoaște de când erau niște tinere cu potențial și pe care le-a văzut trecând prin toate etapele, cel care a traversat drama de la Londra, dar și bucuria de la Rio.
Timpul nu pare să fi șters vreun pic culoarea amintirilor. „Ziua de 11 august mi-o amintesc cap-coadă, uneori îmi revin în minte anumite lucruri pe care un an sau doi după poate nici nu le-am conștientizat. Creierul uman are o chestie interesantă și mai bagă din când în când niște flash-uri de memorie. Aș vrea să o rețin așa cum a fost de la început până la final pentru că a fost cu multe suișuri și coborâșuri", desenează Simona Pop cadrul de atunci.
De la tușa de aur la podium
Care e prima imagine care le vine în minte din acele 24 de ore? „Tușa de aur cu SUA. Stăteam cu Simona, iar ea mă întreba cine are prioritate, iar eu nu-mi dădeam seama care e becul nostru. Restul a mers apoi ca o căruță bine unsă", spune Pop. Secondată de Gherman: „Minutul de prioritate din meciul cu SUA, zici că eram pusă pentru prima oară într-o sală de scrimă, nu știam unde e prioritatea, ce bec trebuie să se aprindă".
Iar Ana și Loredana pun frișca pe amintiri: „Imaginea cu podiumul, cu lacrimile și emoțiile pe care le-am tot ținut în frâu și atunci a fost momentul în care am putut să ne eliberăm", spune Popescu. „Momentul în care plângeam la festivitatea de premiere. În acele fracțiuni de secundă mi-au trecut prin minte unele etape ale vieții mele, mulți oameni cu care am lucrat", completează Dinu.
Amintirile senzoriale ale Loredanei Dinu din 11 august 2016
- Imagine: „Noi cu ochii în lacrimi. M-a cuprins un sentiment de recunoștință și mulțumire. Citesc acum foarte mult ce înseamnă să fii în sentimentul acesta de recunoștință și este foarte benefic"
- Sunet: „Vârful pe garda adversarului, apoi aud și «Deșteaptă-te, române!», a fost unul dintre cele mai impresionante momente pe care le-am trăit. Mie mi se face pielea de găină de fiecare dată când ascult imnul, dar atunci, printre șuvoaie de lacrimi, cu toate emoțiile colegelor și celor din jur, a fost ceva înălțător"
- Miros: „Uneori, unele săli sportive au un miros specific de nou. Atunci, când am intrat în Carioca 3, la proba individuală a fetelor, asta am simțit, un miros pe care l-am reîntâlnit și în concursul pe echipe"
- Stare emoțională predominată: „Faptul că am trăit în prezent, nu ne-am lăsat niciodată copleșite, nici de meciul care doar ce se încheiase și fusese câștigat numai la o tușă sau de starea de sănătate mai puțin bună sau de emoțiile meciului viitor. Am reușit să rămânem în prezent, lucru care a cântărit foarte mult"
Ziceam că nu vreau să trăiesc în trecut, dar când reușesc să mă conectez cu toate emoțiile de atunci, când vreau să mă simt recunoscătoare, doar închid ochii și mă duc acolo, pe podium, și deja sunt fericită și cu zâmbetul pe buze- Loredana Dinu
„Apusul unei generații"
Pentru că Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au amânat, fetele se mai bucură de încă un an în care sunt campioane olimpice en titre. Vor sărbători împreună, așa cum și-au promis, în clipele de euforie, ca indiferent de circumstanțe să se întâlnească măcar pentru câteva clipe pe 11 august. „Acum ne propusesem să ne vedem cu toată echipa, colectiv tehnic, familii, chiar în locul în care am construit acest succes, la Poiana Brașov. Dar date fiind condițiile, ne vom rezuma la o întâlnire online", spune Ana.
Tot ea încheie cu o concluzie a poveștii celor patru spadasine care într-o zi de august și-au atins visul suprem: „Rio 2016 a însemnat apusul unei generații. Cel puțin am reușit să avem un final fericit împreună. Știam de la bun început că aceea urma să fie ultima șansă pentru noi, sunt bucuroasă că am reușit". Memoria selectează, elimină, alterează, exagerează, minimalizează, glorifică și denigrează, însă tot ea e cea care le va întoarce mereu pe aceste patru femei într-un loc luminos.
4 medaliia cucerit delegația României la Jocurile Olimpice de Rio: un aur, un argint și două bronzuri
Drumul până la aurul olimpic
- Sferturi de finală: România-SUA 24-23
- Semifinale: România-Rusia 45-31
- Finală: România-China 44-38
Cele mai importante patru momente din ziua de 11 august 2016 pentru Simona Pop
- Tușa de aur cu SUA. În ultimul releu al întâlnirii din „sferturi", Ana a urcat pe planșă împotriva lui Courtney Hurley la 16-15, dar cu 50 de secunde înainte de final scorul era 23-20 pentru SUA. Românca a reușit să egaleze și să trimită confruntarea în minutul de aur, cu prioritate pentru „tricolore". Ana a punctat prima și a trimis România în semifinale.
- Numărătoarea inversă din ultimele zece secunde din finala cu China, era ca de Revelion, România a câștigat finala cu China 44-38, conducând pe tot parcursul confruntării.
- Imnul și lacrimile.
- Spaima prin care am trecut la încălzire, când Ana s-a accidentat la gleznă.
Dacă e să mă uit la vreo înregistrare de la Rio, aceea e întâlnirea cu Rusia din semifinale. Clara începe să conștientizeze niște lucruri. A văzut poze și era nedumerită de ce fac eu scrimă, care de domeniul lui tati pentru că l-a văzut în sală pe el antrenând. M-a întrebat apoi de ce țipă mami în filmulețe? Încă e nedumerită!
-Simona Pop
Pe mine m-a împlinit enorm acea medalie, nu mă gândesc zilnic la ea, dar sunt recunoscătoare pentru ce s-a întâmplat și pentru norocul pe care l-am avut fiindcă am putut să formăm așa o echipă, așa o generație și sunt conștientă că asta se întâmplă foarte rar, mai ales la noi, în România
-Simona Pop
Ar fi durut să nu avem parte de acest final, dar ce am realizat și cum am devenit noi, mai ales pe ultima sută de metri, a fost ceva magnific
-Simona Pop
Tot ce am trăit la Rio parcă e ca o rețetă a succesului. În afară de faptul că mi s-a îndeplinit un vis, am descoperit multe lucruri legate de personalitatea mea, de modul în care m-am dezvoltat. Mereu am spus că tot ce am trăit în sport și oamenii pe care i-am cunoscut m-au ajutat să devin ceea ce sunt
- Loredana Dinu
Citește mai multe știri din sport:
La ce oră joacă Simona Halep în proba de dublu de la WTA Praga! Programul de luni al româncelor
)
)
)
)
)
)
)
