Articol de Cătălin Stroia, Valentin David (video) - Publicat duminica, 25 decembrie 2022 11:00
Obligativitatea cluburilor din prima divizie de a avea și echipă de fotbal feminin a divizat modul de conducere în două direcții. Astfel, formații precum FCSB caută să fenteze regulamentul, în timp ce altele cum sunt Rapidul sau FC Botoșani încearcă să dezvolte și ramura de feminin al fotbalului.
- GSP.ro a fost prezentă în urmă cu o lună la un meci disputat de echipele feminine ale Rapidului și FC Botoșani din Cupa României
De la oficializarea fotbalului feminin în 1990, naționala României nu a reușit să ajungă la niciun turneu final până acum, iar pe plan intern singura formație care a ridicat steagul a a fost U Olimpia Cluj cu o serie de prezențe în grupele Ligii Campionilor în faza grupelor.
În continuare peisajul este unul sumbru pentru fotbalul feminin pe plan intern, iar cazuri precum cel al meciului de la Baia Mare dintre echipa locală și ACS Colțea din sezonul trecut al Ligii a 3-a, în care fetele au jucat în noroi se tot întâmplă în eșaloanele inferioare. Totuși, există mai există pe ici-colo, și câteva raze de lumină care vin de la două formații care și-au format de curând lotul feminin cu care încearcă să ajungă cât mai sus.
Condiții excelente pentru dezvoltare: „Ne antrenăm la fel ca băieții”
Rapid și FC Botoșani evoluează în serii diferite Liga a 3-a, dar s-au întâlnit în turul 3 al Cupei României la baza Coresi, pe o suprafață de joc excelentă. Față de alte perioade, antrenoarea giuleștenilor, Speranța Popescu, povestește cu bucurie că fetele au tot ce le trebuie pentru a deveni jucătoare profesioniste.
„Eu practic acest sport de aproape 30 de ani și știu ce condiții erau atunci când te bucurai și pentru un tricou de joc. La Rapid s-a ajuns la un nivel foarte ridicat și m-aș referi la baza aceasta de la Coresi pe care o folosim la fel ca și băieții. Ne este asigurat echipamentul de joc, de prezentare și tot ce reprezintă costumația”, explică antrenoarea Rapidului.
Aceleași condiții se regăsesc și la FC Botoșani, unde fetele se antrenează pe o bază sportivă construită în urmă cu un an la Bucecea, o localitate aflată la 25 de km distanță.
De asemenea, Adrian Duță, unul dintre dintre antrenorii celor de la FC Botoșani apreciază că și la gruparea moldavă există un suport important din partea conducerii, doar că fetele ar trebui să mai primească și un salariu pentru a nu abandona.
„Cei de la Botoșani ne-au oferit echipament și bani pentru deplasări. De asemenea fetele primesc bani pentru deplasările la baza de la Bucecea, dar și pentru drumul spre casă pentru cele care nu locuiesc în Botoșani. Am primit întotdeauna cazare bună înainte de deplasări, la fel și mese pentru fete. Fără doar și poate ele ar mai avea nevoie și de un suport financiar pe viitor, pentru că încep să crească în vârstă", a precizat unul dintre antrenorii fetelor de la Botoșani.
1milion de € a costat baza sportivă de la Bucecea finanță de Compania Națională de Investiții
Selecție extinsă: „Căutăm jucătoare din tot județul”
La Rapid aria de selecție pentru fete se desfășoară încă de la 8-9 ani când fetele încep să practice fotbalul alături de băieți, iar aceasta se rezumă cel mai mult pe zona de mini-fotbal până când încep să joace fotbal 11 contra 11. De asemenea, antrenoarea Rapidului insistă să folosească mai multe jucătoare mai mici pentru a se acomoda cu competițiile de seniori.
„Cel mai mult selecția este de la partea de mini-fotbal. Folosim jucătoare sub vârsta normală la grupe mai mari pentru a le dezvolta jocul și pentru a face o arie de selecție mult mai mare pentru echipa națională, dar treptat, cu răbdare, vor crește și când vor ajunge la nivelul senioarelor, vor fi deja pregătite”
De partea cealaltă, la echipa moldavă baza de selecție se află încă în dezvoltare, iar antrenorii caută să adune cele mai bune jucătoare de pe raza județului.
„Noi umblăm pentru selecție prin școli generale, licee, peste tot unde este o jucătoare. Suntem tot timpul interesați să căutăm câte un viitor talent în acest sport și antrenăm la baza sportivă din Bucecea sau în alte locații din Botoșani", explică celălalt antrenor al celor de al FC Botoșani, Alexandru Cazaciuc.
86de goluri a marcat Rapid în Liga a 3-a feminină în 8 partide
VIDEO. Gol în secunda 40
Rapidul a dominat de la un capăt la altul partida cu FC Botoșani, unde s-a impus cu un neverosimil 14-0. Primul gol al partidei a venit în secunda 40 a jocului. Spiritul giuleștenilor s-a făcut simțit la fiecare reușită, iar fetele s-au bucurat asemenea băieților pe scandarea «Boom! EEE!». Cu greu și demoralizate în urma scorului, oaspetele au dat dovadă de fair play și au acceptat o fotografie la finalul jocului.
Citește și alte știri:
Gabi Balint se gândește să antreneze din nou: „Acolo mi-aș dori. Se face și stadion nou”