Articol de Emanoil Ursache - Publicat marti, 23 ianuarie 2024 12:02 / Actualizat marti, 23 ianuarie 2024 12:02
Bernadette Szocs (28 de ani) își dorește mai mult pe plan sportiv în 2024. Jucătoarea de tenis de masă are ambiția de a cuceri câte o medalie la fiecare competiție importantă la care va lua parte.
Berni a câștigat duminica trecută medalia de bronz la Europa Top 16, motiv pentru care este fericită, deși și-a propus inițial să își adjudece aurul.
„Este un început de an bun. Este o medalie muncită, dar îmi doream să cuceresc aurul. Totuși, este un loc pe podium și mi-aș dori ca în 2024 să fiu pe podium la toate competițiile importante la care voi participa.
Concursul a fost unul tare. Sunt fericită că am luat o medalie, iar la ediția viitoare poate voi câștiga medalia de aur”, a declarat Bernadette Szocs pentru contul de Facebook al Stelei București.
Bernadette Szocs, cu gândul la CM și la JO
Berni se gândește acum la Campionatul Mondial pe echipe, unde își propune să obțină o medalie pentru România și automat calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
„Sunt concentrată 100% pe ceea ce va urma. Îmi doresc ca luna viitoare, la Campionatul Mondial pe echipe să câștig, alături de colegele mele, o medalie pentru România și să obțin bilete de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris”, a mai spus sportiva legitimată de Steaua.
Următoarea provocare pentru Bernadette Szocs
Bernadette Szocs va merge în Busan, Coreea de Sud, pentru a participa la Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe pentru seniori, programat în perioada 16-25 februarie. România face parte la feminin din Grupa 7, unde le va întâlni pe reprezentativele din Singapore, Suedia, Canada și Serbia.
Portugalia, Egipt, Iran și Thailanda sunt adversarele României în Grupa 8 a Campionatului Mondial la tenis de masă masculin.
Naționalele care se clasează pe primele 8 poziții, la feminin și masculin, se vor califica direct la Jocurile Olimpice de la Paris din vara acestui an.
Bronz pentru Bernadette Szocs la Europa Top 16
Bernadette Szocs a obţinut, duminică, o performanță notabilă, reprezentată de medalia de bronz la Europa Top 16.
Jucătoarea română de tenis de masă a pierdut semifinala turneului Europa Top 16, după o revenire spectaculoasă a franţuzoaicei Jia Nan Yuan de la 3-1 pentru sportiva noastră. Scorul final a fost: 3-4 (11-7, 6-11, 11-8, 11-7, 9-11, 8-11, 9-11).
Jia Nan Yuan a trecut în sferturi și de Elizabeta Samara.