SPORTURI  »  ALTELE  »  CARITATE

Ana Maria Brânză, Gianina van Groningen și Robert Glință scot la licitație obiecte cu însemnătate din cariera lor pentru o cauză umanitară

Ana Maria Brânză la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021 FOTO Raed Krishan
Ana Maria Brânză la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021 FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat joi, 21 noiembrie 2024 17:49 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 18:08

Spadasina Ana Maria Brânză, canotoarea Gianina van Groningen și înotătorul Robert Glință s-au alăturat în această perioadă cauzei celor de la Hospice Casa Speranței pentru a strânge banii necesari construirii unui centrul de îngrijire paliativă pediatrică.

Ana Maria Brânză, Gianina van Groningen și Robert Glință au decis să susțină campania „Performanță pentru Speranță” a celor de la Hospice Casa Speranței care și-au propus să construiască lângă București „Spitalului Speranței”, un centru de îngrijire paliativă pediatrică. „Într-o realitate dură, în care 22.000 de copii au nevoie de îngrijire paliativă, dar doar 40 de paturi sunt disponibile pentru ei la nivel național, susținerea fiecăruia dintre voi contează enorm”, au transmis cei care organizează campania.

David Popovici a pus prima cărămidă la casa celor 11 copii pentru care și-a donat echipamentul de la Paris
CARITATE
David Popovici a pus prima cărămidă la casa celor 11 copii pentru care și-a donat echipamentul de la Paris

Pentru a strânge fonduri, spadasina Ana Maria Brânză, campioană olimpică, mondială și europeană, a donat tricoul „Team Romania” pe care l-a purtat la Jocurile Olimpcie de la Tokyo, unde a cucerit ultima medalie a carierei, una de argint, și cartea „En Garde – Fetița cu mască tricoloră”, o autobiografie a campioanei olimpice din 2016 pentru copii.

Ana Maria Brânză, Gianina van Groningen și Robert Glință scot la licitație obiecte cu însemnătate din cariera lor pentru o cauză umanitară
Obiectele donate de Ana Maria Brânză

Canotoarea Gianina van Groningen, vicecampioană olimpică și campioană mondială și europeană, a donat prima sa medalie și compleul purtat la Jocurile Olimpcie de la Paris, acolo unde a cucerit argintul în proba de două vâsle, categorie ușoară, alături de Ionela Cozmiuc.

Ana Maria Brânză, Gianina van Groningen și Robert Glință scot la licitație obiecte cu însemnătate din cariera lor pentru o cauză umanitară
Compleul în care a concurat Gianina van Groningen la Paris

Robert Glință, primul campion european al înotului masculin românesc, a donat o cască. „Purtată în competiții și antrenamente care m-au format ca sportiv și m-au adus în elita mondială, această cască este mai mult decât un o piesă din echipamentul meu – este un simbol al dedicării mele pentru performanță”, a transmis Robert.

Ana Maria Brânză, Gianina van Groningen și Robert Glință scot la licitație obiecte cu însemnătate din cariera lor pentru o cauză umanitară
Casca lui Robert Glință

Pentru aceste obiecte se poate licita până pe 5 decembrie pe hospice.ro/licitatie/.

Ce este Hospice Casa Speranței?

Hospice Casa Speranței oferă, de peste 32 de ani, servicii gratuite de îngrijire paliativă, reușind să aducă speranță și alinare pentru mai bine de 50.000 de pacienți adulți și copii, dar și pentru peste 100.000 de aparținători.

„Cu două spitale integrate în Brașov și București – construite exclusiv din donații și sponsorizări, echipe mobile în 5 orașe (Brașov, București, Făgăraș, Zărnești și Giurgiu), un centru destinat copiilor la Adunații Copăceni și peste 100 de paturi pentru internare, ne dedicăm misiunii de a îmbunătăți calitatea vieții pentru persoanele diagnosticate cu boli incurabile. Alături de echipa noastră formată din 270 de angajați și prin generozitatea celor care ne sprijină, continuăm să construim un viitor mai bun pentru toți cei care au nevoie”, se arată pe site-ul celor de la Hospice Casa Speranței.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează