Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 27 iulie 2023 11:22 / Actualizat joi, 27 iulie 2023 12:42
Cătălin Preda (31 de ani) a cucerit medalia de argint la sărituri de la mare înălțime, în cadrul Campionatului Mondial de Natație de la Fukuoka. El a fost depășit de un alt român, Constantin Popovici.
- Reporterul Roxana Fleșeru și fotoreporterul Raed Krishan sunt în Japonia, la Fukuoka, și transmit toate informațiile care contează de la Campionatele Mondiale
Cătălin Preda are o poveste interesantă. Proaspătul vicecampion mondial nu a iubit mereu săriturile.
Cătălin Preda: „Căutam să fug din bazin, să scap de acolo”
„Nu a fost dragoste la prima vedere cu săriturile în apă, nu mi-a plăcut apa dintotdeauna. Chiar și cursurile de inițiere au fost ușor problematice: ieșeam din apă, căutam să fug din bazin doar pentru a scăpa de acolo. Cu timpul m-am adaptat și obișnuit cu mediul.
Mai târziu, mi-am dat seama să mă pricep la sărituri, prind destul de repede și sunt bun la asta. În acea perioadă am stabilit o fundație tehnică bună și fertilă pentru viitoarea carieră la care nu mă gândeam atunci”, și-a amintit Cătălin Preda, potrivit Adevărul.
În perioada junioratului, Cătălin a plecat din bucurești la Bacău, unde a stat 3 ani, perioadă care i-a definit cariera: „Am plecat cu întreaga echipă la clubul din Bacău, fiind unul dintre cele două orașe din țară care la momentul respectiv aveau bazin de sărituri.
Această plecare a fost un moment-cheie, dar am acceptat schimbarea și am mers cu mintea deschisă, m-am integrat OK la școală, chiar dacă la început nu mi-a fost tocmai ușor”.
Primul contact cu săriturile de la mare înălțime
După terminarea liceului, Cătălin Preda a plecat la facultate în Marea Britanie. A înghețat anul doi și a început să lucreze pe un vas de croazieră, ca artist acrobat, acolo unde a avut primul contact cu săriturile de la mare înălțime.
„Primul contract pe vasul de croazieră m-a făcut să îmi dau seama de amploarea fenomenului referitor la săriturile de la mare înălțime. Am cunoscut unele persoane care concurau la Seria Mondială Red Bull Cliff Diving și am început să studiez acest sport, mai ales că tranziția de la săritura de 10 metri la cea de 27 este destul de mare”, a declarat Preda, potrivit sursei menționate.
Cătălin Preda: „În Macau am avut cea mai bogată experiență profesională”
Ulterior, a urmat o perioadă petrecută în Macau: „Aici am avut parte de cel mai fertil mediu și de cea mai bogată experiență profesională și personală. În acea perioadă mi-am consolidat multe dintre calitățile care sunt esențiale în performanța din cliff și high diving”.
În 2019 am avut și mai multe invitații și competiții. Atunci am acumulat din ce în ce mai multă experiență cu fiecare participare: fie aveam condiții meteo noi, fie locații mai provocatoare. Am participat la toate etapele Red Bull Cliff Diving din acel an, iar experiența aceasta m-a învățat să îmi dozez rezervele de energie, dar și multe alte lucruri
- Cătălin Preda
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”