SPORTURI  »  ALTELE  »  C.M. DE NATAȚIE

CORESPONDENȚĂ GSP DIN UNGARIA La naiba, chiar îi place la nebunie! Cum s-a trăit la Budapesta succesul lui David Popovici

David Popovici / Sursă foto: GSP +6   FOTO
David Popovici / Sursă foto: GSP

Articol de , - Publicat miercuri, 22 iunie 2022 23:26 / Actualizat joi, 23 iunie 2022 09:46

„Fuck it, I'm loving it!” (n.r. - în traducere, „La naiba, îmi place la nebunie!”) a exclamat David Popovici (17 ani) după cursa de miercuri seara, în care a devenit campion mondial de natație la 100 de metri liber. Anterior, înotătorul român cucerise medalia de aur și la proba de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație din Budapesta. 

  • În toată istoria acestei competiții, un singur om a reușit să câștige probele de 100 și 200 metri liber la aceeași ediție și acesta este americanul Jim Montgomery, care a făcut acest lucru tocmai în 1973, la prima ediție a CM, desfășurată la Belgrad.
  • Reporterii GSP Roxana Fleșeru și Raed Krishan (foto) sunt prezenți la Budapesta și transmit toate informațiile importante de la Campionatele Mondiale de natație.
Ce urmează pentru David Popovici » 3 concursuri majore în 60 de zile!
CAMPIONATELE MONDIALE DE NATAȚIE
Ce urmează pentru David Popovici » 3 concursuri majore în 60 de zile!

David Popovici, două medalii de aur la Mondialele de la Budapesta

E posibil? Poate? Nu e prea obosit? Mai are energie? Numele lui David Popovici era adesea rostit printre jurnaliști la masa presei de la Budapesta înainte de proba-regină a acestor Campionate Mondiale. 

Interesul era extrem de mare, iar la antrenamentul de dinainte, când zeci de înotători își făceau încălzirea, toți ochii specialiștilor erau pe el. Zeci de mâini deasupra apei, totul la ralanti, mai mulți pe un culoar, rush hour, dar într-un bazin. 

David a început pe culoarul nouă, apoi a trecut pe șase. Mica sesiune de antrenament a fost supravegheată de Adrian Rădulescu, antrenorul, și Dragoș Luscan, preparatorul fizic. La 17:35 a plecat din bazin, mai era puțin până la marea finală.

+22 FOTO

Instinctul animal a ieșit la suprafață

La 19:22 s-a auzit sunetul specific startului, David a fost din nou al patrulea la timpul de reacție, dar până la întoarcere a ajuns al doilea, iar la finalul cursei primul. A plutit, a înaintat în apă ca un amfibian, în timp ce tribunele vibrau. 

Ce e în mintea lui oare în aceste momente? Probabil nimic pentru că într-o cursă atât de scurtă tot ce trebuie să faci este să dai totul. Și pentru că e scurtă, diferența dintre el și ceilalți nu a fost atât de mare ca la 200 de metri, dar așa sunt astfel de întreceri. „Una în care îți testezi instinctul animal”, așa cum a spus David la conferința de presă în limba engleză care a încheiat ziua de ieri.

Instinctul animal l-a pus pe primul loc cu un timp de 47,58, urmat de francezul Maxime Grousset, 47,64, şi de canadianul Joshua Liendo Edwards, 47,71.

David Popovici: „Mă voi comporta la fel”

La final a privit spre tabelă, a bătut apa, dându-și seama ce a realizat în doar patru zile. Dublu campion mondial la doar 17 ani. Și-a încheiat parcursul la Budapesta, orașul unde acum un an de zile doar visa să fie printre cei mari și se bucura că a atins baremul pentru Jocurile Olimpice la Campionatele Europene de seniori. 

David a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât alții în zece pentru că e un băiat echilibrat, care știe ce vrea și are lângă el oamenii potriviți. 

"Nu știu cum voi fi privit, o să văd, însă știu că eu voi fi absolut la fel, mă voi comporta la fel de normal și dacă e cumva vreodată să mi se urce la cap, știu că voi primi două palme imaginare de la apropiații mei și o să-mi revin imediat. Dar nu o să se ajungă acolo, pentru că am niște oameni liniștiți în jurul meu, oameni la fel de simpli ca mine", a concluzionat el.

Un om simplu căruia i s-a cântat imnul de două ori în Duna Arena și care mai poate crește. Viitorul îi aparține și se anunță unul de aur, la fel ca medaliile pe care doar ce le-a cucerit. 

Medaliile României la CM în bazin olimpic

  • 2022 - Budapesta (2): David Popovici (aur - 100m liber, 200m liber);
  • 2009 - Roma (1): Camelia Potec (bronz - 1.500m);
  • 2003 - Barcelona (2): Dragoș Coman (bronz - 400m liber), Beatrice Câșlaru (bronz - 400m mixt);
  • 2001 - Fukuoka (4): Diana Mocanu (aur - 200m spate, argint - 100m spate), Camelia Potec (bronz - 200m liber), Beatrice Câșlaru (bronz - 400m mixt);
  • 1986 - Madrid (2): Tamara Costache (aur - 50m liber), Noemi Lung (bronz - 400m mixt);
  • 1982 - Guayaquil (1): Carmen Bunaciu (bronz - 200m spate).

VIDEO. Cursa câștigată miercuri de David Popovici la Campionatul Mondial

Citește și alte știri despre David Popovici:

The Times, la picioarele lui Popovici: „Poate schimba fața înotului! Toți ochii sunt pe «noul Thorpedo»” » Ce a scris L'Equipe

Planul ambițios al lui David Popovici: „Ne lăsăm duși de val” + „Medalia asta s-a simțit cel mai tare în picioare, au ars”

FOTO Ce nu s-a văzut la TV » Trimișii GSP la Budapesta au surprins primul lucru pe care l-a făcut David Popovici după primirea medaliei de aur

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (6)
bogdan_c99
bogdan_c99  •  23 Iunie 2022, 18:09

Felicitări! Mândri că suntem contemporani cu tine! Am trăit cursa în picioare, dând din brațe în sufragerie, în ritmul tău. Strigam: trage, trage. Iar finalul a fost entuziasmant. Sau vorba ta, ,,în stil"...

Sqr.Q
Sqr.Q  •  23 Iunie 2022, 09:03
Postat de Draconian pe 23 Iunie 2022, 03:27

Care-i shpilu cu acest titlu strangulation.. ?! Cine a zis "la naiba" si alea ? Ce corespondenta mai e si asta , ce titlu e asta?

Daca ai fi fost interesat cu ADEVARAT de asa ceva stiai ca ASTA :"La naiba, chiar imi place!" a spus-o in gand in timp ce inota la 200 m....

concret
concret  •  23 Iunie 2022, 08:56
Postat de Draconian pe 23 Iunie 2022, 03:27

Care-i shpilu cu acest titlu strangulation.. ?! Cine a zis "la naiba" si alea ? Ce corespondenta mai e si asta , ce titlu e asta?

Pai ei sunt obisnuiti cu astfel de cuvinte/expresii, doar 90% dintre articolele lor sunt despre fariseul sef de la fcsb, despre ex-puscariasi precum stoica si asa mai departe. Crezi ca sunt capabili sa isi depaseasca conditia? Esti mult prea optimist.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează