SPORTURI  »  ALTELE  »  RENTE VIAGERE

VIDEO Surpriză la întâlnirea cu Elisabeta Lipă, în ciuda protestelor vehemente la adresa plafonării rentelor viagere: „Nu m-am fofilat, v-am chemat să discutăm și ați venit doar 4 rentieri”

Articol de - Publicat joi, 17 octombrie 2024 16:01 / Actualizat joi, 17 octombrie 2024 16:56

Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport, a organizat la sediul ANS o întâlnire pentru a discuta despre rentele viagere ale foștilor mari sportivi ai României.

Rentele viagere ale foștilor campioni sunt blocate din 2017, fapt care a stârnit o revoltă în rândul acestora. De aproape șapte ani, între 500 și 600 de sportivi, foști medaliați olimpici, mondiali sau europeni, încasează rentele viagere la nivelul de calcul din decembrie 2017 prin raportare la salariul mediu brut.

Andreea Răducan, intervenție explozivă în scandalul rentelor înghețate: „E lipsă de respect! Nu vrem să batem la uși închise!” » Exemple ferme din vecini: ”Uitați-vă cum e și acolo!”
RENTE BLOCATE
Andreea Răducan, intervenție explozivă în scandalul rentelor înghețate: „E lipsă de respect! Nu vrem să batem la uși închise!” » Exemple ferme din vecini: ”Uitați-vă cum e și acolo!”

Elisabeta Lipă a organizat o întrevedere azi, la sediul ANS, la care au participat doar 4 rentieri, deși organizatorii anunțaseră că vor fi prezenți mai mulți foști campioni olimpici, mondiali și europeni. Alin Petrache (rugby), Sorin Macavei (volei), Dan Gîrleanu (volei) și Daniel Stoian (kaiac-canoe) au fost prezenți la întâlnirea de la sediul ANS.

VIDEO. Elisabeta Lipă: „Nu se poate pune pe umerii mei blocarea rentelor viagere”

„Nu se poate să se pună pe umerii mei această plafonare, pentru că eu însămi sunt beneficiară. Am venit aici ca să găsim un consens în vocea foștilor sportivi și să nu aud vorbe de genul «Lipă și-a mărit renta». Plafonarea rentelor se realizează printr-o ordonanță, nu e decizia Ministerului de Finanțe sau a ANS.

Eu am preluat Agenția în iunie 2023 și am alergat prima dată să asigur salariile angajaților. Iar apoi m-am focusat pe Olimpiadă. Am vrut să fugim de locul 47 de la Tokyo, unde au punctat doar două federații: canotaj și scrimă. La Rio, au fost patru federații. Din fericire, la Paris am reușit să terminăm pe locul 23 și se putea mult mai bine, dacă nu aveam niște necazuri.

Mă gândesc în principal la aurul pe care mizam la Chirilă, la kaiac. Sper ca la Los Angeles să fim și mai buni și pentru asta mă voi lupta, indiferent unde voi fi la momentul respectiv. Au spus că nu-i băgăm în seamă, că mă fofilez. Nu m-am fofilat niciodată. M-am dus inclusiv în rândul greviștilor de la minister, când a existat un asemenea demers la ANS.

Iată că acum am inițiat această întrevedere, să tragem împreună o concluzie și să mergem apoi mai departe la premier cu o propunere concretă, dar au venit doar patru rentieri”, a declarat Elisabeta Lipă.

VIDEO. Elisabeta Lipă: „Creșterea la zi ar fi de 113 milioane de lei pe lună”

„Unde e vina lui Lipă? În tot acest tăvălug, pe care l-am resimțit cumva și ca pe un atac la persoana mea, există și un lucru bun: sportivii au încredere că mă voi lupta să aduc plus valoare cuantumului acestor rente. Am văzut că au fost voci care au spus: «Dacă nici doamna Lipă nu rezolvă, nimeni nu mai rezolvă!». Eu funcționez după o anumită disciplină.

Nu-mi place să pornesc multe lucruri și să nu duc niciunul la capăt. Prioritatea au fost Jocurile Olimpice, iar de acum încolo vom vedea ce putem face și pe acest subiect al rentelor. Nu voi răspunde însă niciodată cu jigniri. Mama plânge când vede ce se întâmplă în jurul meu în aceste săptămâni.

Am făcut la ANS o simulare pe ceea ce ar însemna actualizarea rentelor viagere. Iar creșterea la zi ar fi de 113 milioane de lei pe lună”, a mai declarat Elisabeta Lipă.

Reacțiile a doi medaliați cu bronz la Olimpiada din 1980

Prin blocarea rentelor la nivelul lui 2017, se creează un fantastic decalaj între rentieri și salariul minim pe economie. Am văzut că acum va crește la 4.050 lei. În 2017, era undeva în jur de 2.000 de lei. Prin urmare, aceste rente vor ajunge, de fapt, un ajutor social și-și vor pierde sensul pentru care au fost înființate.

Eu antrenez o sută de copii la Focșani și la CSM București și dacă le-aș povesti cât câștig eu din rente după performanțele din carieră, nu m-ar crede nimeni. Este o glumă ce se întâmplă acum. Eu sunt pe listă cu nivelul minim, 3.493 lei. Un om simplu, care lucrează normal opt ore, ia mai mult. Asta este recunoașterea arătată de stat și de societate?

- Dan Gârleanu, medaliat cu bronz olimpic la volei în 1980

Nu mă simt respectat din cale afară cu aceste rente blocate. Pentru bronzul de la Moscova, am stat un an și jumătate în cantonament și alți mulți ani în pregătire. Nu vreau să iau din meritele colegilor de la alte sporturi, dar, vorbind strict de volei, mi se pare o lipsă de respect să fim tratați în acest fel. Sunt colegi care au luat bronz la Europene, sunt pe lista indemnizațiilor de merit, alta decât cea a rentelor viagere, și câștigă mai mult decât medaliații olimpici din volei. Ne râd în nas.

- Sorin Macavei, medaliat cu bronz olimpic la volei în 1980

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Superliga
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
Superliga
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena
Handbal
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (6)
vivi.napoca1_
vivi.napoca1_  •  17 Octombrie 2024, 21:07

Când am plecat erați PROSTI , când am revenit v- am găsit și mai PROSTI ! Cam asa ceva zicea un ( Chiar nu contează dar un roman adevărat ,Pai ăștia deja chiar ne IGNORA ) ! Păcat Caiac- Canoe ,era un ultim sport care ne ținea SUS în Elita ! Partidul ( ele ) care se injosec cu asemenea specimene ( La fel și sportivii ) Demni de toată " LAUDA " Noastră!

rav410wrc
rav410wrc  •  17 Octombrie 2024, 19:21

D-na moldoveanca da, ca doar nu da de la ea !? La cat au furat astia-n Romanika ultimilor 35 de ani, nu stiu de unde mai este inca ceva de luat ?! :(((

bgdn123
bgdn123  •  17 Octombrie 2024, 17:38

"sa fiu mai buna decat la Paris" - Lipa s-a scufundat in cultul personalitatii? In mintea ei medaliile sunt castigate de ea? Incredibil cum in fruntea institutiilor statului ajung sociopatii nedepistati clinic

Vezi toate comentariile (6)
Comentează