SPORTURI  »  ALTELE  »  INTERVIU

EXCLUSIV E inginer, dar practică bodybuildingul de 17 ani » Cristi Berciu despre avantajele și dezavantajele în acest sport, premiile rușinoase de la concursuri + curele mincinoase de slăbire rapidă

Cristi Berciu alături de soția sa la un concurs pe perechi
Cristi Berciu alături de soția sa la un concurs pe perechi

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 iulie 2017 12:12

Cristi Berciu are 34 de ani și este unul dintre cei mai de succes practicanți de bodybuilding din România. A intrat în acest sport din adolescență și a acceptat să vorbească pentru GSP.RO despre secretele acestui sport.

A absolvit Universitatea Politehnică din Cluj, secția electronică, dar nu regretă niciun moment că nu a ales meseria de inginer în dauna a ceea ce face acum.

- Salut, Cristian! Spune-mi te rog de la ce vârstă ai început să practici acest sport?
- Salut! Aveam cam 17 ani. Acum am 34, deci pot spune că am dedicat jumătate de viață acestei pasiuni.

- Dar cum ai ales să practici bodybuilding?
- O să vin cu un exemplu clasic. Eram un tip slab, la 1.74 aveam 53 de kilograme. Am început să merg la sală, să pun câteva kilograme pe mine. Țin minte că tata glumea că sunt doar caroserie și vopsea. Bine ceea ce făceam eu nu se numea tocmai sală. Aveam ceva improvizat în subsolul blocului. Luasem o bară metalică și în loc de discuri de greutate pusesem roți zimțate de la cutiile de viteză ale autobuzelor. Cred că vreo doi ani am făcut așa, apoi am mers la o sală adevărată.

- Ai avut vreun model pe care l-ai copiat?
- Nu pot spune asta. Nu am un idol în sport. Ok, sunt niște sportivi pe care îi admir, bineînțeles, de la care mai fur diferite secrete. Dar eu consider că trebuie să fim unici, să avem propria imagine. Îți voi da un nume pe care-l apreciez. Este Mike Mentzer.

"Sportul ăsta îmi ocupă toată ziua"

- În ce constau antrenamentele și cât timp dedici zilnic pentru ele?
- Contrar opiniei generale, și în acest sport antrenamentele se fac în mod organizat și calculat. Depinde mult de perioada în care ești. În off-season, adică cea de pregătire, antrenamentele sunt împărțite pe grupe musculare. Prin exerciții specifice încercăm să le stimulăm cât mai bine. Așa încercăm să avem o creștere musculară cât mai mare. Genul ăsta de sport îți ocupă toată ziua. Începi dimineața, cu pregătitul meselor, ai unul sau două antrenamente pe zi, ai mese obligatorii programate. Iar asta îți cam ocupă toată ziua.

- Dă-mi un exemplu despre o ședință de antrenament! În ce constă?
- Depinde mult de grupa sau grupele musculare pe care vrei să le antrenezi. Îți alegi exercițiile, numărul de set-uri, de repetări. Dar și greutatea pe care o folosesc. Ai nevoie și de o încălzire bună înainte de antrenament. Apoi este partea de antrenament efectiv, iar la urmă refacerea. Dacă sunt în pregătire de concurs, în partea a 2-a a zilei am antrenamentul cardio.

- Ai regretat vreodată că te-ai apucat de acest sport?
- Sincer? Nu, absolut niciodată!

- Știu că alimentația are un rol important. Spune-mi, te rog, câteva secrete...
- Aș spune că are cel mai important rol. Mulți practicanți neglijează acest lucru și normal că rezultatele nu sunt cele pe care le visează. Sigur, antrenamentul și odihna sunt și ele importante și trebuie să fie bine puse la punct. E un lanț, se leagă între ele.

- Ce mănânci zilnic și de câte ori?
- În general am 4-5 mese solide zilnic, plus 2-3 shake-uri cu suplimente nutritive. În general din meniul zilnic nu lipsește carnea, nu lipsesc ouăle, legumele, fructele și bineînțeles shake-urile proteice.

- Îmi poți detalia puțin un plan alimentar?
- E puțin delicat subiectul. Suntem diferiți și avem nevoie de planuri alimentare diferite, în funcție de scopul propus: slăbire, masă musculară, menținere și așa mai departe. Nu există o dietă sau un plan alimentar fix pe care îl urmez sau îl recomand. Schimbările se fac din mers în funcție de rezultate și de perioada în care mă aflu.

- Ai făcut sacrificii pentru acest sport?
- Sigur că da! Și asta cred că e valabil în orice sport dacă se alege calea performanței.

- E ceva ce ți-ai fi dorit să faci, dar nu poți face din cauza acestui sport?
- Bodybuilding-ul este totul pentru mine, așa că ...

"Sportul de performanță nu înseamnă sănătate"

- Cum i-ai convinge pe tineri să practice acest sport, dar au diferite motive pentru care ezită...
- Nu poți obliga pe nimeni să practice un sport. Dar dacă aș fi pus într-o astfel de situație, aș sta să le ascult motivele și am mare încredere că după o scurtă discuție și-ar schimba viziunea și părerea.

- De multe ori s-au pus semne de întrebare cu privire la starea sănătății oamenilor care practică bodybuilding. Care e cea mai frecventă gafă pe care o fac practicanții?
- Din start voi spune că orice sport practicat la nivel de performanță nu înseamnă sănătate. În orice sport avem cazuri de sportivi mai mult sau mai puțin longevivi. Asta depinde de cât ne ajută organismul, dar și de cât știm să ascultăm semnalele pe care acesta ni le transmite.

- Care sunt avantajele și dezavantajele pe care le ai în bodybuilding?
- La avantaje aș menționa structura osoasă bună, dar departe totuși de una ideală. La dezavantaje as spune că am unele grupe musculare care se încăpățânează să se dezvolte la nivelul celorlalte.

"Ideea că slăbitul rapid e GREȘITĂ"

- Curele de slăbire și ideea de a da jos kilogramele domină ideile oamenilor în ultima vreme. Care e cel mai eficient mod de a slăbi?
- Din start voi spune că ideea de slăbit rapid e una greșită. Vedem zilnic la TV și prin reviste diete care promit rezultate miraculoase în timp record. Păi, dacă o persoană a acumulat un număr de kilograme în 2-3 ani, nu înțeleg de ce se așteaptă să scape de acele kilograme într-o lună? Ideea e și cum slăbim! Recomand tuturor să se informeze bine atunci când încep o dietă. Să apeleze la un antrenor personal care să le individualizeze dieta, nu să facă lucrurile de capul lor sau să ia sfaturi de la persoane neavizate.

- Există posibilitatea ca tinerii care se apucă de acest sport să nu aibă rezultate, ce greșeli comit?
- În primul rând nu au răbdare. Vor totul peste noapte. Sportul acesta e privit ca un maraton, nu ca un sprint. Asta ca o comparație. Apoi intervine, după cum am spus, lipsa de informare: ce trebuie să mănânce, cum să se antreneze și tot așa. Eu când am început să fac asta informația era relativ puțină. Nu erau atâtea site-uri, reviste, cărți. Acum avem tone de informație disponibilă, trebuie doar puțin interes.

- Ce greutate ai în off-season și cât ai în mod normal la concursuri?
- În off-season am undeva la 90-94 kilograme, iar la categoria la care eu particip, de obicei îmi permite o greutate maximă de 79 de kilograme.

- Cât de mult diferă alimentația în afara perioadei de concurs față de cea din apropierea competiției?
- Diferă destul de mult. În sensul că în mod normal mănânc orice, tot ceea ce îmi place fără să am vreo restricție. Pe când în pregătire meniul este calculat aproape la gram. Mâncarea e curată și nu există abateri de la plan.

- Te-ai gândit până la ce vârstă ai de gând să practici acest sport și ce ai de gând să faci după?
- La competiție voi renunța atunci când fie nu voi mai face față, fie nu îmi va mai face plăcere. Nu cred că pot programa asta. Dar la antrenamente nu voi renunța atât timp cât voi fi sănătos. Legat de ce voi face după, nu îmi place să-mi fac planuri de viitor. Las lucrurile să curgă de la sine.

"Câștiguri financiare? Doar la concursuri private!"

- Ce câștiguri ai din acest sport? Poți trăi doar din asta?
- Dacă ne referim la câștigurile din concursuri îți voi da niște exemple. La campionatele balcanice am primit o cutie de proteină în valoare de 100 de lei. Nu mi-am scos nici drumul până la Reghin, acolo unde s-a ținut concursul. La Campionatele Mondiale la care am fost recent nu am primit nimic. Bani se primesc doar la concursurile private, dar oricum în cel mai bun caz îți scoți doar banii băgați în pregătire. Deci, nicio șansă! Dar mai câștig din activitățile de personal trainer, nutriționist. Se poate asigura un venit bun, chiar foarte bun dacă ești dispus să stai mult timp în sală cu clienții. Eu mă pot considera norocos pentru că sunt sponsorizat de cei de la Natural Plus, o firmă de suplimente. Așa am asigurate cele necesare pregătirii, deplasările și tot așa. Chiar le mulțumesc pentru asta. Fără sponsorizarea lor nu cred că ajungeam până aici, nu cred că aș fi avut puterea financiară necesară. E foarte greu altfel.

19429745 1747330928617380 8970013979512153081 n

Palmaresul lui Cristi Berciu:

  • 7 titluri de campion național
  • câștigător al Cupei României
  • câștigător al Cupei Federației
  • campion balcanic
  • vicecampion european IBFF la bodybuilding clasic
  • vicecampion european IBFF la perechi
  • campion mondial IBFF la bodybuilding clasic
  • campion absolut IBFF la bodybuilding clasic în Cartagena - Spania
  • zeci de clasări pe podium la concursuri naționale și internaționale

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează