EXCLUSIV GSP // VIDEO Mărturie ZGUDUITOARE a unei foste sportive de 18 ani de la lotul olimpic: ”M-au bătut în cap, mi-au rupt piciorul, m-au umilit. M-au distrus!”

Descrie cum a fost lovită repetat în cap de antrenorul Florin Bercean, cum i-a fracturat un deget de la picior secundul Gianina Andreica și cum arată inclusiv azi ”regimul de teroare și spălare pe creier de la Cluj”.

foto: Cristi Preda (GSP)

Ți-e și teamă să respiri în preajma ei, pentru că e atât de fragilă și sensibilă încât ai impresia că orice adiere o va răsturna.

Cătălina Rob Ditan va împlini pe 2 decembrie vârsta majoratului, e o mână de fată, 1,50 metri și 47 de kilograme, iar senzația e că tocmai ai întâlnit-o pe Degețica lui Hans Christian Andersen.

Dar în spatele alurii diafane se ascunde o poveste de viață tulburătoare!

Ina, cum îi spun prietenii, a practicat judo până în vara trecută. În 2013/2014, pe când avea doar 13-14 ani, a făcut parte din lotul național pentru circa 6-7 luni și s-a pregătit în centrul de la Cluj, coordonat de Florin Bercean.

***foto: antrenorul coordonator Florin Bercean

E omul care și-a făcut un nume prin zeci de medalii cucerite cu sportivele sale la Europene, Mondiale sau Olimpiade, dar în jurul căruia se adună constant în ultima vreme nori negri: indicii și mărturii despre profilul său ascuns, îngrozitor.

"La lot, sportivii sunt considerați niște animale. Majoritatea antrenorilor te jignesc, te umilesc, te bat, te dezumanizează. Nu-i interesează dacă te doare ceva sau dacă ai ceva pe suflet. Acolo se trăiește într-o teroare continuă!".

Ina abia își stâpânește lacrimile, își șterge discret colțul ochilor cu dosul palmelor și începe să rememoreze episoadele care încă o marchează.

"M-a tras brusc de deget și a pocnit groaznic"

"La un antrenament, căzusem cu piciorul stâng în afara saltelei și am suferit o contuzie ușoară. Nu era ceva grav, doar mă durea ușor când mergeam și nu mai puteam continua pregătirea pe moment. I-am semnalat imediat antrenoarei Gianina Andreica faptul că m-am lovit mai rău la degetul mic. «Vino la mine, că te rezolv eu!», îmi zice. Mi-a luat piciorul și a tras brusc de el. În acel moment, s-a auzit cum a pocnit și am simțit pur și simplu cum s-a rupt degetul! O durere groaznică!" e prima amintire traumatizantă a Inei.

Continuarea e la fel de abruptă:

"Deși am cerut repetat să mă ducă la doctor, m-au ținut două săptămâni fără niciun control! Mergeam șchiopătând, piciorul era vânăt, apăruseră firicele de sânge. Nu mai dormeam noaptea de atâta chin! M-au scos câteva zile chiar la antrenament, am lucrat la partea superioară a corpului. Abia după ce au insistat părinții telefonic am mers la medic, unde mi-au descoperit, într-adevăr, o fisură la deget și mi-au recomandat repaus total de trei săptămâni. Doctorul și-a dat seama că e o leziune mai veche, dar antrenoarea cu care am fost la spital a anunțat că se întâmplase în urmă cu patru zile, ceea ce era fals".

"Mi-au scos ghipsul și m-au pus să concurez accidentată"

Inei i-a fost pus piciorul în ghips. Așa a plecat cu lotul în pregătire la Izvorani, fiindcă urmau campionatele naționale juvenile:

"N-a durat nicio săptămână, iar una dintre antrenoare, Ana Maria Mititelu, mi-a scos ghipsul cu de la sine putere. L-a tăiat cu o foarfecă și m-a trimis să alerg ca să slăbesc. N-am făcut deloc recuperare și m-au băgat și în concurs, la Onești, unde am luat locul trei. La competiție au venit și părinții, din București. Mi-au dat ei o orteză și câteva pastile să-mi mai potolească durerile, să mă pot bate pe saltea. Am tras de mine, știind că, dacă nu iau un loc bun, urmează la sală certurile, jignirile și acuzele că nu sunt în stare de nimic".

Fata cât un degetar suferă și acum: "Am deficiențe de echilibru, nu mai pot sta într-un singur picior, iar dacă mă lovesc din întâmplare am dureri câteva zile".

Diagnostic nesocotit: "Linie de fractură la falanga deget V"

Documentele medicale puse la dispoziție de Cătălina confirmă povestea. Pe 26.03 2014, rezultatul unei radiografii efectuate la clinica "Medstar" din Cluj indică "fractură metafizară falangă proximală deget V în stânga".

Iar fișa întocmită în aceeași zi la Spitalul de Urgență pentru copii arată: "Linie de fractură la nivelul 1/3 proximală falangă deget V picior stâng. Se decide și se practică imobilizarea ghipsată gambo-pedală trei săptămâni".

Recomandările din ambele locații sunt "consult ortopedic, repaus local trei săptămâni, evitarea umezelii și a traumatismelor locale, revine pentru control în data de 16.04.2014 sau mai devreme, la nevoie".

"Nu a mai ținut nimeni cont de aceste indicații", spune Ina. Iar diploma care atestă participarea la naționalele de la Onești pe 05.04.2014, ignorând toate dispozițiile medicale, încheie tabloul unui tratament crud la lotul de judo.

"Mi-a dat o palmă grea peste cap, m-a proiectat într-un dulap de fier"

Pentru Ina, amintirile devin însă din ce în ce mai violente.

Trage aer în piept, privirea i se umezește din nou, iar cuvintele taie ca lama unui cuțit:

"La Cluj, am mâncat și bătaie în toată regula din partea lui Florin Bercean. E cel mai urât moment prin care am trecut. La sfârșitul fiecărui antrenament, intram într-o cameră vecină, unde se făcea proba cântarului.

Era acolo doar antrenorul și sportivul, unul câte unul. Într-o zi, am depășit greutatea cu câteva sute de grame. Resimțisem foamea, nu mai rezistam să rabd, fiindcă, în lipsa mâncării suficiente, nu puteam nici să stau în bancă la școală de rău ce-mi era. Pur și simplu, trebuia să mănânc pentru a mai putea sta în picioare.

Când a văzut că am depășit greutatea pentru categorie, domnul Bercean s-a enervat rău, a început să urle, să mă înjure și mi-a dat o palmă peste cap, de la spate! Eu stăteam cu fața la un perete, iar din lovitură m-a proiectat cu fruntea într-un dulap de fier aflat lângă noi".

"Stăteam ghemuită, iar Bercean tot continua să mă lovească"

Scenele par desprinse dintr-un thriller inimaginabil:

"Eram deja sătulă de aceste tratamente. Am țipat, aruncam cu acuze la adresa dânsului, dar nu s-a oprit. S-a enervat și mai tare și, în timp ce eram întinsă pe jos, mi-a mai dat câteva palme în cap. Stăteam ghemuită la picioarele lui, încercam să mă protejez, dar el tot continua să mă lovească. Vă dați seama ce greutate are mâna unui judokan aplicată pe un copil de 40 de kilograme?!".

De teama consecințelor, Ina n-a povestit nimănui, multă vreme, ce a pățit în acele minute de groază: "Nu le-am zis nici părinților. Iar colegii care erau la ușă au înțeles exact ce s-a întâmplat înăuntru când am ieșit plângând! Eu am scăpat chiar bine atunci, dar există acolo fete pe care le-a învinețit cu bătaia. Le-a călcat în picioare. Dar nu vorbesc de frică!".

"Mi-a aruncat hainele în noroi și sub duș"

S-o cunoaștem mai departe și pe Charlene! Adică Ana Maria Mititelu, componentă a staff-ului tehnic de la Cluj. "Era omul care ne controla total și dădea informațiile mai departe la Bercean", explică Ina.

Vin noi întâmplări din casa groazei:

"Charlene ne lua telefoanele peste noapte, ne umbla prin ele, iar apoi, dimineață, începea să ne avertizeze în legătură cu mesajele sau pozele găsite. Era un fel de spălare pe creier. Ea a fost în mijlocul evenimentului care mi-a pus capac și m-a determinat să plec de la lot. M-am trezit într-o zi mai târziu, fiindcă n-aveam telefon să-l pun să sune. Mă grăbeam să merg la școală. Am lăsat cam dezordine în urma mea, fusese doar un accident, iar când m-am întors de la cursuri mi-am găsit jumătate din haine aruncate pe geam, în noroi, pe lateralul hotelului, iar restul stăteau sub duș, curgea apa pe ele!".

"Ne acuza că suntem niște nespălate"

A urmat ședința de rigoare:

"A aruncat în toate fetele numai cuvinte grele. Că sunteți nespălate, nu puteți să aveți grijă de haine, mereu e dezordine.

Dar uita să spună că în hotel era o singură mașină de spălat, folosită de peste 30 de sportivi, iar rufele le întindeam pe unde puteam, fiindcă nu exista nici uscător.

Dacă vedeți ce condiții sunt în hotelul ăla, o să ziceți că e imposibil ca acolo să trăiască niște copii. În fine, am sunat-o pe mama, am anunțat-o că vreau să plec. Plângeam, nici n-am fost în stare să-i explic ce se întâmplase. A venit o prietenă de-ale ei din Cluj, mi-am luat bagajele și dusă am fost, fără să anunț niciun antrenor.

M-a sunat a doua zi domnul Bercean să mă întrebe de ce nu poftesc la antrenament. Când i-am transmis că sunt acasă, la București, a început iar să urle: «Îți dau suspendare! Nu mai faci judo în viața ta! O să am eu grijă de tine!»".

"Nu-i mai pot numi oameni pe acești antrenori"

După plecarea de la Cluj, Ina a mai făcut judo la București, dar "oasele mele erau terminate, cum sunt și acum, din cauza suprasolicitării".

A renunțat la sportul de performanță, are mai multe joburi în Capitală și-și caută un nou drum în viață:

"Am iubit enorm judoul și visam să fac performanță pentru România. Din păcate, la Cluj am întâlnit numai umilință și teroare. Chiar dacă aveam doar 13-14 ani, antrenorii îmi aminteau frecvent că sunt un nimeni și n-o să realizez nimic, niciodată. Până să mai cresc și să realizez ce mi s-a întâmplat acolo, stăteam deseori în fața oglinzii și mă învinovățeam singură: «Eu chiar nu sunt în stare de nimic?». Nu-i mai pot numi oameni pe aceste ființe. N-aș vrea să mai profeseze niciodată în judo, pentru că au distrus și distrug generații întregi de sportivi foarte buni prin atitudinea lor".

"Mâncam doar un iaurt și un măr pe zi"

Ina relatează metodele folosite de antrenori pentru a-i păstra pe sportivi în greutatea necesară pe categorie: "Mă trimiteau noaptea să alerg singură prin Cluj ca să slăbesc. Nici măcar n-aveam buletin! La masă, Charlene ne atenționa mereu. «Ai grijă cât mănânci că diseară te cântăresc!». Nu mai voiam să fug noaptea prin oraș și preferam de multe ori să nu mai mănânc pe timpul zilei. Asta mă termina fizic, fiindcă aveam și câte două antrenamente. Nici n-am fost capabilă să mă pregătesc o perioadă, pentru că am trăit săptămâni întregi în care m-am hrănit doar cu un iaurt și un măr pe zi".

"Florin Bercean avea un vocabular bogat în materie de înjurături. Dacă nu se ajungea la bătăi cu pumni și cu picioare, erau la ordinea zilei palmele, limbajul jignitor sau amenințările cu datul afară"

"La Cluj funcționează și acum un regim de teroare. Iar dacă șefii federației cunosc lucrurile astea și totuși îi susțin pe acești antrenori, înseamnă că beneficiază și ei de niște avantaje"

"Una dintre antrenoare m-a făcut curvă și panaramă pentru că aveam o relație banală, ca între copii, cu un băiat de la lot. Îl avertiza pe el: «Vezi să n-o lași gravidă!». Nici nu putea fi vorba despre așa ceva, dar se foloseau de orice ca să te umilească, să te facă să te simți inferior"

 Cătălina Rob Ditan: ”Îi urăsc!”

Fosta judokană Cătălina Rob Ditan vorbește despre efectele dureroase ale agresiunilor de la lotul național, ”stări nervoase accentuate, atacuri de panică, oase rupte unul după altul din cauza suprasolicitării de la lot”.

Și-și dezvăluie sentimentele față de antrenorii de la Cluj.

- Ina, au rămas sechele după chinul trăit la Cluj?
- Când m-am întors în București, am început să am ieșiri nervoase, atacuri de panică din senin, lucruri cu care înainte nu mă confruntam. Îmi sărea țandăra din orice, inclusiv față de părinți, țipam, urlam, plângeam. Am fost și la un psiholog, pentru că nu știam ce să mai fac. Nici acum nu-mi e ușor să mă stăpânesc. Până să le povestesc tot alor mei, trăiam cu senzația că eu sunt de vină pentru ce mi s-a întâmplat la Cluj. Mi-era jenă să discut cu ei, fiindcă eu alesesem să merg la Cluj.

- Cum au decurs întâlnirile cu psihologul?
- Mi-a zis la una dintre ședințe: "Dacă vrei să faci performanță, trebuie să supraviețuiești, să lupți pentru ce-ți dorești!". M-am gândit atunci că dacă asta înseamnă sport de performanță, adică teroare, umilire și înjosire, mie nu-mi trebuie!

"Nu pot scrie mai mult de 15 minute fără să mă doară umărul"

- Ce sentimente ai acum față de antrenorii care te-au agresat la Cluj?
- În adâncul sufletului meu, îi urăsc! Încearcă să-i aibă la mână cu orice pe sportivi ca să manipuleze. Mă uitam și la acuzele de sex cu minore, făcute la adresa lui Bodârlău și Mircea. Părinții lor știau de relații, iar prietena lui Bodârlău, Paula Gliga, are mamă, are tată, nici vorbă să-i lipsească părinții, cum mințea Bercean în fața celorlalți sportivi. Tatăl Paulei chiar e antrenor de judo, un om extraordinar, iar mama o persoană minunată. Sincer, nu educația de acasă e problema, ci educația de la lot. Pentru că acolo te terorizează, te spală pe creier, te duc în situația de a nu mai gândi singur.

- Medical, cum au decurs lucrurile când ai revenit la București?
- Doctorului meu, care-mi spusese la plecare că am niște oase extraordinare, nu-i venea să creadă cum m-am întors de la Cluj. "Cum au ajuns oasele tale în halul ăsta?!". Se rupeau unul după altul. Mai întâi genunchiul drept, la care port și acum orteză când merg la serviciu, apoi clavicula, că-mi sare încă umărul dacă mă mișc mai brusc. Am niște probleme mai vechi în acea zonă, lucrurile s-au complicat pentru că la Cluj nu au avut grijă de recuperare, iar acum, dacă scriu legat 15 minute, mă doare mâna de sus până jos. Nu mai pot scrie!

"Trebuia să mă eliberez, nu vreau să mă afirm"

- Cum crezi că vor privi toate aceste dezvăluiri foștii tăi colegi de la lot?
- Chiar dacă mulți nu mă vor susține acum de teamă, ei știu adevărul! Am vrut să povestesc lucrurile astea și cu câteva luni în urmă, dar am ezitat. Am simțit că i-aș trăda cumva pe prietenii care încă sunt acolo. Asta e viața lor. Iubesc acest sport. N-aș vrea să-i văd că suferă sau că sunt amenințați. Poate ei cred că eu greșesc spunând aceste chestii, dar o fac pentru ei și pentru mine, să mă simt, în fine, liniștită cu acest subiect, care mă macină. Trebuia să mă eliberez. Nu mă interesează să mă afirm. Știu cum vor reacționa antrenorii, mă vor blama, mă vor ataca, dar nu mă interesează. Știu doar că oamenii ăștia au distrus generații întregi de sportivi care puteau face cinste României pe plan internațional. Și continuă să distrugă vieți!

Reacții zero din partea celor acuzați!

Niciunul dintre antrenorii invocați de Cătălina Rob Ditan nu a oferit ieri un punct de vedere referitor la cazurile relatate de fosta sportivă.

Florin Bercean n-a răspuns nici la telefon, nici la mesaje, iar Gianina Andreica a trimis un mesaj ironic din trei emoticoane, plus un scurt comentariu: "Oare de ce sportivii care au fost 10-20 de ani în lot nu fac astfel de acuzații?".

Ana Maria Mititelu s-a limitat să sublinieze că "nu vreau să intru în niciun scandal, nu m-am certat cu nicio sportivă. Îmi cer scuze, nu comentez nimic! Nici nu doresc să aflu acuzele!".

"La Cluj, am pornit din start cu stângul. Trebuia să fac recuperare la mușchiul de la umăr, fiindcă aveam niște probleme. Din 20 de ședințe recomandate, m-au lăsat să merg doar la două. M-au trimis direct la antrenamente, n-a mai avut nimeni răbdare să mă refac"

"Pe părinți i-a durut sufletul când le-am spus tot ce am pățit. M-au sprijinit și mă sprijină enorm ca să-mi revin după teroarea trăită la Cluj. Mi-au explicat că n-a fost vina mea și n-am de ce să mă culpabilizez"

Răspuns Cozmin Gușă, președintele FRJ:

“Consider ca derulați o campanie împotriva judo ului românesc, coordonata de către șeful editorial al Dvs , Catalin Tolontan.

Sunteți total lipsiți de argumente de tip deontologic, in condițiile in care colportati afirmații neverificate din 3 surse minimum, doar din dorința de a creea prejudicii de imagine unor oameni valoroși din sportul nostru, cum ar fi Florin Bercean.

Campania negativă , de tip securistic, este lesne de monitorizat prin atitudinea pe care ați avut o in ultimele luni, atitudine prin care ați promovat scandalul in judo ul românesc , fără a consemna vreun rezultat sportiv pozitiv care s a înregistrat in aceasta perioada.

 Nu va vom acționa in instanța deocamdată, dar veți primi răspunsuri din partea noastră in spațiul public, care vor demonstra caracterul distructiv al demersurilor voastre, precum și neprofesionalismul generat de comenzile provenite din partea unor foști sau actuali ofițeri de informații care coordonează activitatea curenta a câtorva manageri din trustul dumneavoastră. “