Articol de Mirela Neag - Publicat luni, 22 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 21 iulie 2013 19:39
Liderul expediţiei româneşti pe Muntele Ucigaş a povestit cît de grea a fost ziua de vineri, cînd a fost declanşat atacul final al ascensiunii, dar şi cum decurge retragerea de pe munte.
Alpiniştii români, care au reuşit pe 19 iulie să ajungă pe vîrful Nanga Parbat, pe versantul Rupal, cel mai mare abrupt din lume, înalt de 4.600 m, au la ei un singur telefon mobil prin satelit. Staţia se află la liderul echipei, Zsolt Torok. La finalul fiecărei zile, acesta o sună pe soţia sa, Minerva, aflată la Arad, şi îi comunică date despre stadiul expediţiei şi despre starea fiecăruia dintre ei.
În restul timpului, telefonul stă închis pentru a proteja acumulatorii. Este singura cale de comunicare cu alpiniştii aflaţi pe munte. Prin intermediul soţiei, Gazeta a realizat un interviu cu Torok, la două zile de la premiera românească si de la perfomanţa mondială reuşită de mai puţin de 20 de alpinişti. Ieri dimineaţa, cînd a fost sunată ultima dată, Minerva i-a transmis întrebările, iar Zsolt a răspuns.
- Zsolt, cum a fost ziua atacului final?
- În noaptea de joi spre vineri, cînd ne-am aflat la 7.600 metri, aproape că nu am dormit deloc. Aşa se şi întîmplă în general. Stai şi îţi pregăteşti rucsacul cu toate lucrurile vitale. Topeşti zăpadă pentru a stringe 4,5 litri de apă pe care o transformi apoi în ceai sau o amesteci cu prafuri energizante, îţi pregăteşti kitul de supravieţuire şi multe alte lucruri. Apoi, în miez de noapte, pleci la drum.
- La ce oră aţi plecat şi cît timp aţi urcat pînă pe vîrf?
- Marius Gane a plecat primul, la ora unu dimineaţa. A crezut că merge mai încet şi a vrut să aibă un avans. La ora trei am plecat restul, eu, Teo Vlad şi Aurel Sălăşan. Am urcat în acelaşi ritm, timp de zece ore pînă pe vîrf. Teo a urcat mai greu, în 13-14 ore.
- Aţi urcat fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Cum e să respiri în aerul rarefiat?
- E cumplit de epuizant. Ai impresia că nu ai aer. După fiecare pas te opreşti şi inspiri de cîteva ori. Şi apoi mai faci un pas şi iară te opreşti să respiri de cîteva ori. E un efort cumplit.
- Cum a fost pe vîrf?
- Nici acum nu realizez că am ajuns acolo, sus. Priveliştea este şocantă, e ca din avion. Dar nu am avut timp să admir foarte mult. Mintea nu te lasă să pierzi vremea. Am făcut cîteva poze şi apoi m-am gîndit la cum ajung înapoi, jos.
- A existat un moment în care te-ai gîndit să renunţi?
- Nu. Am fost foarte determinat să ajung sus. Pe vîrf.
- Coborîrea cum decurge?
- Sincer, e una grea. Nu ştiu cînd am ajuns de pe vîrf la cortul de la 7.600 m! Am început retragerea pe întuneric, dar ne-a ajutat luna plină. Apoi am plecat repede spre tabăra inferioară. Practic, am coborît fără întrerupere pentru a nu ne prinde vremea rea sus. Am fost atît de obosit sîmbătă noapte, cînd am ajuns la 6.800 m, că nici nu ştiu ce oră era.
- Si cînd ajungeţi la tabăra de bază?
- Duminică ne odihnim, iar luni plecăm spre 6.000. Trebuie să strîngem toate echipamentele şi să le cărăm singuri. Poate urcă şi ne ajută şi Bruno Adamcsek, colegul nostru care nu a putut ajunge pe vîrf. În trei zile sperăm să fim în tabăra de bază.
- Ce mănîncă un alpinist la 8.000 altitudine?
- Mîncarea gătită deshidratată e de bază. Dar la fel de important e să te hidratezi. Trebuie să bei pînă la cinci litri de lichid pe zi.
- Felicitări şi coborîre uşoară!
)
)
)
)
)
)
)
)
