SPORTURI  »  ALTELE  »  SUPERKOMBAT MILANO

Ilie Năstase merge la Milano să-i susţină pe Moroşanu şi pe fraţii Stoica la gala Superkombat

Articol de GSP - Publicat marti, 29 septembrie 2015 11:40

Legenda tenisului mondial Ilie Năstase va asista în premieră la o gală Superkombat, vineri, la Milano, acolo unde vor lupta, printre alţii, Cătălin Moroşanu şi fraţii Bogdan şi Andrei Stoica.

Peste 2.500 de spectatori sînt aşteptaţi la evenimentul organizat la Teatrul Linear4Ciak, cel mai mare din nordul Italiei, şi care va fi televizat în peste 100 de ţări, după ce de curînd, pe lîngă Eurosport, promoţia condusă de Eduard Irimia a parafat o înţelegere şi cu reţeaua FightBox.

"Întotdeauna voi fi acolo unde sportivii români reprezintă cu succes tricolorul, iar luptători ca Moroşanu sau fraţii Stoica au devenit modele în lumea sporturilor de contact. Superkombat este un produs românesc ajuns la nivel mondial, are cea mai mare expunere de televiziune dintre toate sporturile pe care le avem în momentul de faţă şi asta este o mîndrie. Am devenit unul dintre susţinătorii publici ai acestui proiect demarat de Eduard Irimia şi abia aştept să văd pe viu gala, va fi o premieră pentru mine. În plus, în Italia există o comunitate mare de români şi abia aştept să mă revăd cu ei", a declarat Ilie Năstase, care este şi ambasador al turismului românesc la nivel global.

"Va fi un eveniment special, organizat într-o sală specială, cel mai mare teatru din nordul Italiei, iar o mulţime de personalităţi şi-au anunţat deja prezenţa. Sîntem onoraţi că unul dintre susţinătorii proiectului nostru este Ilie Năstase, o mare personalitate a României la nivel mondial", a afirmat şi preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, cel care a fondat promoţia internaţională în urmă cu aproape cinci ani.

În meciul cap de afiş al galei Superkombat de la Milano, Cătălin Moroşanu va da piept cu polonezul de 135 de kilograme, Tomasz Czerwinski, cel care în urmă cu un an l-a învins prin KO pe Alexandru Lungu. Într-o altă confruntare, campionul mondial Andrei Stoica se va duela cu moldoveanul Pavel Voronin, iar fratele acestuia îl va întâlni pe olandezul Patrick Veenstra. Totodată, în cadrul galei vor mai lupta şi Alexandru Negrea, Amansio Paraschiv, Cristi Spetcu sau Cristiana Stancu.

Evenimentul va începe de la ora 19:00, ora României. Biletele se găsesc la magazinele româneşti La Costache din zona Lombardia, dar şi la intrare, la teatrul Linear4Ciak, înainte de începerea evenimentului, fiind blocate aproximativ 400 de bilete tocmai pentru a le oferi şansa şi celor care ajung în ziua galei la Milano.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu, întrebat care este cel mai bun fotbalist din toate timpurile » Selecționerul României a rostit 3 nume
Nationala
Mircea Lucescu, întrebat care este cel mai bun fotbalist din toate timpurile » Selecționerul României a rostit 3 nume
Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare: „Nici mai mult, nici mai puțin!”
Tenis
Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare: „Nici mai mult, nici mai puțin!”
Dinamo încearcă să dea lovitura cu doi internaționali români » Unul e format de Hagi, altul a debutat și la prima reprezentativă
Superliga
Dinamo încearcă să dea lovitura cu doi internaționali români » Unul e format de Hagi, altul a debutat și la prima reprezentativă

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează