Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 20 ianuarie 2016 00:00
Povești care-l au în centru pe marele bober, campion european, vicecampion mondial și medaliat olimpic. Și-a început cariera ca fotbalist și a trecut la bob la 28 de ani, atras de coborîrile în mare viteză. ”A fost un pilot perfect. Niciodată nu a răsturnat bobul”, își aminteșe coechipierul său, Dumitru Focșeneanu
În 1968, la Grenoble (Franța), echipajul de bob format din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe cucerea singura medalie a României la Jocurile Olimpice de Iarnă.
Au trecut de atunci 48 de ani, iar România nu a mai reușit să prindă vreun loc pe podium la edițiile olimpice de iarnă. O mare dezamăgire pentru Ion Panțuru. Într-un interviu acordat Jurnalului Național, anul trecut, fostul medaliat olimpic declara. "Întotdeauna am crezut că noi doar am deschis acest drum. Am zis că românul are un aluat bun pentru sporturile cu grad de dificultate mai mare și un pic mai multă îndemînare pentru acest sport, care este unul mai «bărbătesc». Nu credeam că mor și România nu mai ia o medalie", spunea Ion Panțuru.
Fostul mare bober s-a stins din viață duminică, pe patul Spitalului Județean din Ploiești. Nu fusese suferind niciodată. I s-a făcut rău, a ajuns la spital la Bușteni, de acolo a fost trimis la Ploiești. Medicii i-au descoperit un chist la pancreas și a fost operat. Prea tîrziu însă! "Soția sa, Nușa, îmi spunea că nu a arătat nici cel mai mic semn al bolii pînă acum, iar în trei zile s-a curățat. Asta e viața", a povestit Dumitru Focșeneanu, fostul său coechipier în bobul de 2 și 4, în anii '70.
Azi va fi înmormîntat la Sinaia. Va rămîne o medalie de bronz, cucerită la Jocurile Olimpice din 1968, cu care Ion Panțuru se fălea nevoie mare. Îi plăcea să pozeze cu ea la gît, să le spună tuturor celor care doreau povestea ei.
La Bușteni, orașul care l-a făcut Cetățean de Onoare, se va deschide un muzeu care va purta numele "Ion Panțuru". Fostul sportiv a donat toate medaliile, trofeele și diplomele cîștigate în carieră. "Sînt încîntat că am devenit Cetățean de Onoare. Singura mea mîngîiere e că locuitorii de pe Valea Prahovei nu m-au uitat", spunea anul trecut Ion Panțuru.
Portar la Carpați Sinaia
Ion Panțuru a început sportul de performanță cu fotbalul. A fost portar la Carpați Sinaia în liga a treia și a doua. Dumitru Focșeneanu își amintește că a jucat cu el în echipă cîteva sezoane, după care "Nuțu, cum îi spuneam eu, a plecat. S-a dus să facă bob". "Era un portar bun. Îmi amintesc că tot atunci, la echipă, a venit și Gheorghe Gornea. El era la începutul carierei, avea 16-17 ani, dar era rezerva lui Panțuru", a adăugat Focșeneanu. Gornea a trecut titular după plecarea lui Panțuru și a ajuns în echipa națională. A făcut parte din lotul României la Mondialul din 1970, din Mexic.
"Avea mînă bună de pilot!"
Dumitru Focșeneanu a fost adus la bob de Ion Panțuru. "Eu jucam extremă la fotbal și aveam viteză bună. Scoteam 11 secunde pe sută. M-a chemat la un trial de împingători la bob. Și am ieșit foarte bine. Așa am ajuns la bob la 32 de ani", povestește fostul bober. A fost coechipier cu Panțuru și în bobul de 2 și în bobul de 4. "Era unul dintre cei mai buni piloți de bob din acea vreme. Avea o mînă extraordinară. Nu ne-am răsturnat niciodată, să ne accidentăm, să pățim ceva. O singură dată, la Cervinia, în Italia, pe o ninsoare de nu se vedea la 3 metri distanță, la ieșirea de pe labirintul mare, ne-am dus așa pe-o parte. Dar nici măcar nu ne-am zgîriat. Asta spune totul despre cît de meseriaș era", a subliniat Dumitru Focșeneanu.
Campioni europeni la 4 dimineața
Pe lîngă bronzul olimpic de la Grenoble, Ion Panțuru a fost și campion european, în două rînduri, vicecampion mondial, medaliat mondial. Prima medalie, obținută la Europenele de la Ignis (Austria), i-a fost cea mai dragă, exceptînd-o, bineînțeles, pe cea olimpică din Franța. "Îmi aduc aminte că la Ignis, undeva lîngă Innsbruck, am luat startul la patru dimineața. Așa se făcea atunci pentru că nu exista gheață artificială. Ziua era cald și se topea, așa că trebuia să concurăm noaptea. Și așa, aveam dificultăți. Țin minte că gheața se topise într-un loc, era ca un crater. Nu știu ce a făcut atunci Nuțu Panțuru că pur și simplu am zburat peste acea porțiune", își amintește Dumitru Focșeneanu, care a făcut parte din bobul de 4 alături de Ion Panțuru (pilot), Ion Zangor și Dumitru Pascu.
CV ION PANȚURU
Născut pe 11 septembrie 1934 la Comarnic (Prahova)
Palmares:
- JO 1968 Grenoble - bob 2 - bronz
- JO 1968 Grenoble - bob 4 - locul 4
- JO 1972 Sapporo - bob 4 - locul 10
- CM 1966 Cortina d'Ampezzo - bob 2 - locul 5
- CM 1967 Alpe d'Huez - bob 2- locul 5
- CM 1969 Lake Placid - bob 4 - locul 5
- CM 1969 Lake Placid - bob 2 - locul 2
- CM 1973 Lake Placid - bob 2 - locul 3
- CE 1967 Ignis - bob 4 - locul 1
- CE 1969 Cervina - bob 2 - locul 2
- CE 1969 Cervina - bob 4 - locul 2
- CE 1970 Cortina d'Ampezzo - bob 4 - locul 3
- CE 1971 Ignis - bob 4 - locul 1
I-au amputat laba piciorului
Celălalt component al echipajului medaliat cu bronz la Grenoble, Nicolae Neagoe, are 74 de ani și trăiește la Brebu (Prahova). Are și el probleme mari de sănătate. Suferind de diabet, doctorii au fost nevoiți să-i amputeze laba piciorului drept acum un an.
"Noi făceam 60-70 de coborîri pe sezon!"
Dumitru Focșeneanu (80 de ani) spune că bobul nu a fost niciodată o prioritate în România. "Nici pe vremea lui Ceaușescu noi nu eram niște privilegiați. Doar că atunci, nici alte țări nu aveau condiții mai bune. Pe vremea noastră, nu erau decît cîteva pîrtii artificiale de bob în întreaga lume. Nemții și elvețienii aveau, de obicei, cele mai bune condiții, pentru că ei aveau și zăpadă în cea mai mare parte a anului. Ca un exemplu, noi făceam 60-70 de coborîri pe sezon, iar ei făceau 600-700, de zece ori mai mult. Plus că toate competițiile se disputau pe pîrtii pe care ei le cunoșteau, pe care se antrenau, pe cînd noi atunci le inspectam", a povestit Focșeneanu, care, după ce a abandonat viața sportivă, a fost 20 de ani arbitru internațional.
Primă, cît un chef la Melody
Boberii români nu erau profesioniști și, în perioada cît participau la concursuri, erau doar "scoși din producție". Boberii erau angajați la Uzina de Mecanică Fină Sinaia. Ion Panțuru a fost strungar, dar nu a profesat niciodată pe această meserie. "Cînd aveam scoatere din producție, eram plătiți de federație. În rest, mergeam patru ore la muncă și apoi la antrenament", a povestit Dumitru Focșeneanu. Nici primele și recompensele pentru medalii nu erau însemnate. "După ce am cîștigat medalia de argint la Lake Placid, în 1969, am primit o primă cu care ne-am dus toți băieții să sărbătorim la barul Melody, în București. Am cheltuit toţi banii, că am dat de băut și celor din conducerea federației", povestește Focșeneanu.
10.000 de spectatori la Sinaia
Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, în anii '70, s-a primit aprobarea pentru a se construi o pistă de bob la Sinaia. "A fost turnată atunci o parte, dar nu a fost terminată. Mereu au fost alte priorități. Ba a fost cutremurul din '77, inundații și pista a murita la stadiul de proiect", a povestit Dumitru Focșeneanu. După Revoluție s-a adus din nou în discuție necesitatea construirii unei piste, dar costurile sînt prea mari. "O pistă la nivel mondial costă aproximativ 50 de milioane de euro. De unde acești bani? Plus că nu mai e nici interes! Păi, în trecut, la concursurile noastre, la Sinaia veneau 10.000 de spectatori, se tăiau bilete, se scoteau bani", a rememorat Focșăneanu.
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
