Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 28 septembrie 2015 00:00
Considerat printre cei mai reputaţi specialişti în domeniu, Drăgan, 74 ani, punctează că "judoul românesc trece prin cea mai neagră perioadă din istorie". MTS a blocat momentan finanţarea FRJ, iar pe 1 octombrie ar trebui să înceapă controlul financiar
Acuzat în lumea judoului de subminare financiară şi sportivă, de comportament abuziv, imoralitate şi încălcarea atribuţiilor, şeful federaţiei de specialitate, Doru Sapta, e tot mai contestat. Asta pe fondul tăierii finanţării MTS şi a demarării unui control în contabilitatea FRJ.
Antrenorul lotului olimpic masculin, Alexandru Chirilă, punctează că "poate cea mai sănătoasă soluţie în acest moment ar fi autosuspendarea preşedintelui sau solicitarea unui vot de încredere într-o Adunare Generală. Sigur, şi noi, ca profesori, avem partea noastră de vină pentru felul în care arată acum judoul românesc, dar, la nivel masculin, e o situaţie fără precedent. Avem doar şase sportivi în lotul naţional, alţi şase la tineret. Nu sînt un nostalgic ar vremurilor apuse, dar înainte de Revoluţie aveam 28 de oameni în grupul olimpic, patru pe şapte categorii!".
"Îmi vine să mă ascund"
Iar un mesaj tranşant vine din partea lui Ionel Drăgan,74 ani, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de judo la nivel naţional. E omul care i-a avut drept elevi peste un deceniu pe actualul preşedinte, Doru Sapta, şi pe fostul secretar general, Alexandru Bălgrădan, aflaţi acum pe poziţii ireconciliabile. Drăgan subliniază că "aceşti doi băieţi puteau forma cel mai bun cuplu din istoria federaţiei la nivel de conducere. Inteligenţi, cunoscători ai fenomenului, ambiţioşi. Din păcate, a rezultat azi o pagină neagră pentru acest sport.
Bălgrădean a susţinut de la început o viziune care ar fi adus judoului o dezvoltare şi o imagine cum n-a avut niciodată. Sapta însă a preferat să se mulţumească doar cu politica minimă a rezultatelor imediate feminine, a abandonat latura masculină şi n-a demonstrat o dorinţă reală de dezvoltare". Concluziile lui Drăgan sînt tăioase: "Dacă are caracter, Sapta trebuie să demisioneze. O spun cu părere de rău, dar realmente îmi vine să mă ascund cînd văd unde se află acum judoul românesc".
"Sapta a comis prea multe gafe ca preşedinte al federaţiei, funcţie în care i s-au dat destule şanse să arate că merită postul. Din păcate, judoul românesc nu poate renaşte prin mecanismul încurajat de el"
Ionel Drăgan, fostul antrenor al lui Doru Sapta
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”