SPORTURI  »  ALTELE  »  POVESTE

Ionuț Bobiț, triplu campion național la schi, a cochetat și cu fotbalul: „Tehnică magică adusă din Asia"

Articol de - Publicat duminica, 20 octombrie 2019 09:56

Ionuț Bobiț este triplu campion național la schi, a cochetat și cu fotbalul, iar în prezent este kinetoterapeut. Se bazează pe o tehnică asiatică pentru care s-a școlit în Malaiezia: terapia sa se rezumă la șapte zone cu articulații ale corpului uman.

Ionuț Bobiț a început să schieze la doi ani și jumătate, tatăl său fiind antrenor la Dinamo Brașov: „Am mers mai întâi pe schiuri și apoi pe picioare", spune brașoveanul care are în palmares două titluri naționale la Super-G și unul la slalom uriaș. 

Între timp, de la fotbalul în fața blocului, care l-a ajutat în pregătirea fizică, pentru care schiorii nu făceau foarte multe pe timpul verii, la acea vreme, a trecut la cel organizat.  

„Îmi era frică să nu mă accidentez. Eram singurul din lotul național fără vreo operație și mă gândeam că trebuie să vină. Și m-am apucat de fotbal. Am câștigat un concurs la Brașov, am ajuns în finala pe țară, iar alături de alți 11 băieți am făcut un stagiu la școala de fotbal a lui Gică Popescu. De acolo, Adrian Hârlab m-a luat la Forex, în Divizia B. Am profitat de regula folosirii obligatorii a unui junior", povestește cel care apoi a mai activat la Ghimbav, Atletico Sibiu și în ligi inferioare din Germania, având și o selecție în naționala U18 a României! 

Ionuț Bobiț, triplu campion național la schi, a cochetat și cu fotbalul: „Tehnică magică adusă din Asia
Primul grup de cursanți europeni acceptat de Leong

Dezamăgit, a plecat în Austria 

„La un moment dat, am fost dezamăgit de mai multe lucruri și am venit din Germania să îmi dau licența. Făcusem Facultatea de Sport la Brașov. Am plecat apoi imediat în Austria, unde am ajuns la o școală de schi, prin intermediul unor prieteni. Iarna eram instructor, vara antrenor de tenis, pregătind copii care veneau organizat, cu școala, dar și turiști. În timpul liber, jucam fotbal la amatori. Împăcam astfel toate sporturile dragi mie", recunoaște Bobiț. 

După ce s-a săturat de joburi sezoniere, a avut parte de o nouă revelație. A făcut un curs de antrenor de fitness și și-a găsit serviciu într-un resort: „Acolo mi s-a deschis pasiunea pentru terapie. Austriecii merg la cură, cum se mergea odată și la noi, în stațiuni. Multă lume venea cu probleme la spate, situație în care cred că se află 80% dintre europeni. Am aprofundat, am făcut cursuri de «spine trainer», antrenor de coloană vertebrală. Apoi chiar am renunțat la job și am început cursul de masor medical. Unul greu, intens. Jumătate de an teorie, altă jumătate practică. Și totul foarte scump. Noroc că în weekend mergeam ca terapeut la meciurile echipei de handbal HSG Bärnbach/Köflach, în prima ligă de băieți, și din ce câștigam acolo mă întrețineam", dezvăluie Ionuț. 

Cabinetul de la Brașov, un nou început 

Apetitul pentru terapie i-a crescut continuu, iar după absolvirea școlii a revenit acasă, la Brașov, unde și-a deschis un cabinet, la începutul lui 2016: „Știind cum sunt afacerile în țară, ca să nu mă împotmolesc, am revenit la prima dragoste, schiul. Eram instructor în timpul liber, ca să îmi pot acoperi «găurile». În timp însă, pregătirea mea din Austria a făcut diferența față de ce exista pe piață. Merge binișor, dar nu pot să spun că fac avere. E vorba și de pasiune și de un mod de viață!". 

Nu se declară adeptul terapiilor clasice, cu număr fix de ședințe, astfel că a căutat mereu o tehnică magică. Pe care avea să o găsească la maestrul Chris Leong, din Malaiezia, sub îndrumarea căruia a urmat un curs de perfecţionare în practicarea unei tehnici de terapie tradiţională chineză. L-a vizitat în două rânduri, în 2018 și în 2019, însă drumul până la el a fost unul anevoios. "Am comunicat greu, pe internet. Tehnica lui era un așa-zis secret de familie, o bogăție ce nu se dorea înstrăinată. El s-a rupt însă de această idee în 2017 și a decis să ofere lumii ce știe. E fan înfocat Bruce Lee, iar poveștile acestuia l-au inspirat. M-a primit în prima grupă internațională, după ce predase doar tinerilor localnici. Chiar și acum, rămân unele secrete în urma cursului, dar le descoperi singur, practicând". 

Ionuț Bobiț, triplu campion național la schi, a cochetat și cu fotbalul: „Tehnică magică adusă din Asia
Ionuț (dreapta) la prima sa pasiune, schiul

Caritatea, parte a vieții 

Cu tehnica învățată în Asia tratează brașovenii, dar face și ture prin întreaga țară sau chiar la Viena, Austria rămânând a doua lui casă. La finalul lui septembrie, a început și prima tură de caritate: „Am luat parte la acțiuni de caritate în Malaiezia. Maestrul are motto-ul «Ajută pe oricine, oricând!». Îi urmez sfatul, așa că ajut personalul avionului, când călătoresc, pe cel al restaurantului, când merg să mănânc etc. Așa aleg eu să mulțumesc pentru șansa pe care am primit-o".

VEZI ȘI:

VIDEO România, primele două medalii la Jocurile Militare Mondiale » Ana Maria Popescu și Alina Chițu au luat argintul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează