Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 30 decembrie 2024 17:31 / Actualizat luni, 30 decembrie 2024 17:32
Înotătorul chinez Pan Zhanle (20 de ani) s-a impus la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de 100 m liber cu timpul incredibil de 46,40s, iar prestigioasa revistă Swimming World l-a răsplătit cu recunoașterea acestei performanțe drept „recordul mondial al anului”.
După ce a atins peretele la finalul finalei probei de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris din vara acestui an, Pan Zhanle s-a întors spre tabela din arena La Defense. Odată ce a văzut cifrele din dreptul numelui său, starul chinez a plesnit apa și a declanșat o sărbătorire meritată.
În jurul său, fanii din tribune și jurnaliștii au avut parcă nevoie să se frece la ochi pentru a fi siguri de timpul afișat. Și de ceea ce tocmai realizase Pan: un record mondial de 46,40s, absolut fantastic!
O performanță care a zdrobit precedentul reper mondial stabilit tot de Pan, în februarie, la Campionatele Mondiale de la Doha, 46,80s, atunci când bătea recordul reușit de David Popovici în 2022, 46,86s. Chinezul s-a impus clar, punând mai mult de o secundă în fața unui pluton care îi includea pe campionii olimpici Kyle Chalmers și Popovici, medaliații cu argint, 47,48s, respectiv bronz, 47,49s.
Pan Zhanle, „recordul mondial al anului”
La finalul lui 2024, performanța lui Pan este recunoscută ca fiind alegerea prestigioasei reviste de specialitate Swimming World pentru recordul mondial masculin al anului. Pan Zhanle a fost preferat americanului Bobby Finke, a cărui abordare ofensivă i-a adus aurul la Paris și recordul mondial la 1.500 m liber. Cu 14:30,67, el a răzuit 0,35s din recordul chinezului Sun Yang, care data din 2012.
Ceea ce a înclinat decizia spre Pan a fost maniera copleșitor dominantă în care a evoluat pe cele două lungimi de bazin în ultimul act al probei. A fost ceva aproape extraterestru, permițându-i să-l învingă pe Chalmers - campionul olimpic din 2016 - cu 1,08 secunde. Popovici, fost deținător al recordului mondial la 100 liber, a fost la 1,09 secunde în urmă.
Majoritatea noilor recorduri mondiale care se stabilesc taie felii mici din timpii anteriori, iar la sprint e vorba despre câteva sutimi ici și colo. Smulgând 0,40s, Pan a redus cel mai mult timp din borna la 100 liber în aproape o jumătate de secol - de când sud-africanul Jonty Skinner a reușit 49,44s pentru a decupa 0,55s din recordul lui Jim Montgomery.
Kyle Chalmers: „Mi-am închipuit că aș putea fi ultimul”
„Este o nebunie”, a spus Chalmers apoi, citat de Swimming World. „Am făcut tot ce am putut pentru a executa o cursă uimitoare și înotând cursa pe ultimii 15 metri, respirând spre el, mi-am închipuit că aș putea fi ultimul, pentru că era atât de departe în fața mea. Așa că a fost destul de dificil să știu unde mă aflu, iar eu sunt o persoană care înoată cu ochii închiși, doar pentru a putea să mă țin de propriul plan de cursă”, a recunoscut australianul.
„Este incredibil pentru el să reușească 46,40s și să doboare recordul mondial în finala olimpică, în comparație cu seriile, când a făcut 48,40 și aproape a ratat. Este grozav că a reușit să se reseteze, să se reconcentreze și să înoate atât de repede”, a observat Chalmers
Drumul spre titlul olimpic nu a fost tocmai lin pentru Pan - cel puțin la început. În serii, într-adevăr, a obținut un timp de 48,40s, al 13-lea, care l-a dus la limită în semifinale. Acolo, însă, a accelerat ritmul și cu 47,21s a fost primul, asigurându-și culoarul patru în finală.
Căutând aurul olimpic, Pan a făcut o cursă epocală. La jumătatea distanței a întors într-un uimitor 22,28s, iar pe ultima bucată a înotat 24,12s. Rezultatul final a fost un record mondial colosal.
Deloc surprinzător, Pan a fost acuzat de dopaj. Sportivul asiatic a tratat însă întreaga experiență cu o anume detașare. „Pentru mine, nu cred că înseamnă mult, deoarece viața continuă”, a spus el. „Pentru China, cred că medalia de aur e mai importantă pentru că este prima dată când chinezii doboară un record mondial la aceste Jocuri, deci cred că este ceva de care trebuie să ne bucurăm”, au fost cuvintele sale la puțin timp după finala istorică.
Rămâne de văzut care va fi evoluția sa în 2025.