Articol de Răzvan Luţac - Publicat sambata, 23 ianuarie 2021 12:03 / Actualizat sambata, 23 ianuarie 2021 13:25
Marius Dulce, primarul PSD al orașului Călărași, a reacționat pentru GSP.ro după ce mai multe persoane din sportul călărășean acuzaseră răzbunări politice după ce echipele de futsal și handbal masculin au fost desființate, iar sediul Asociației Județene de Fotbal a fost evacuat.
Gazeta a discutat în ultimele zile cu șefii sportului călărășean. Unul rămas fără echipele de handbal masculin, formație de play-off în sezoanele trecute, de futsal, câștigătoare a Cupei României în 2019, și cu sediul Asociației Județene de Fotbal evacuat într-o săptămână.
Oamenii din fruntea sporturilor acuzau o răzbunare politică, mai ales că echipele de handbal și futsal erau susținute de fostul primar, PNL-istul Dan Drăgulin. Care a pierdut alegerile din septembrie și apoi a decedat, infectat cu COVID-19. Mai mult, șeful AJF, Doru Dincă, a candidat din partea PNL pentru o poziție de consilier local.
Primarul Marius Dulce reacționează: „Nu e răzbunare politică”
Primarul orașului începând cu toamna trecută, PSD-istul Marius Dulce, n-a putut fi contactat ieri. El a revenit în această dimineață pentu a răspunde acuzațiilor. ”Nu e nicio răzbunare politică. Dar, în primul rând, președintele AJF-ului trebuia să fie om pentru fotbalul călărășean, pentru sport, nu trebuia să facă politică. El însuși face politică. Dar nu e o răzbunare politică”, a început Dulce.
-Haideți să le luăm pe rând.
-Futsal. Au cerut, anul trecut, 2019-2020, 13 miliarde. Li s-a acordat 10 miliarde (n.r. 1.000.000 lei). Când am luat la rând toate fișele, am văzut că acei copii primeau 500 de lei pe lună. În afară de vreo 3 copii mai mari care, să nu mă înșel eu, aveau 1.200 lei. Șotârcă avea 4.000 lei și încă 2.000 de lei de la o firmă, 6.000 lei.
-Și nu puteați să faceți o reorganizare, trebuia să închideți direct?
- Păi, dar nu aveam ce să fac, când am încercat eu, ei n-au finanțat nimic, doar eu finanțam. Când am ajuns eu, trebuia să finanțez, să plătesc datorii. Într-adevăr, la futsal nu erau mari, erau vreo 35.000 lei. Dar nu îmi permit să îi dau alocație bugetară de 80.000 lei pe an. Nu merge. Nu se leagă. Am găsit sponsorizare cu domnul Baicu, președintele, i-am trimis la două turnee. Și copiii noștri erau jaloane pentru ăia, locul 8, luau bătaie cu 10-0, le era și rușine să spună ce au făcut. Am zis că facem reorganizare: cei care vor să facă fotbal îi ducem la juniori la fotbal, de unde erau și preluați de futsal. Și am rezolvat problema. Nu pot să finanțez că au așa, un moft. Că se spune că au fost campioni, au fost campioni acum câțiva ani buni. Tot staff-ul lua pe lună 25.000 lei, copiii 12.000. E corect?
Marius Dulce: „Cei de la AJF nu mai au contract din 2015 să stea acolo”
- Diferența e mare, dar, totuși, mă gândesc că se putea face o reorganizare.
- OK. Trecem la AJF. Ei nu mai au contract din 2015 să stea acolo. Ei trebuiau să fie pregătiți, să-și ia bagajele și să se ducă de acolo! Mai ales că am chitanțe de la cluburile de copii în care ei nu aveau voie să încaseze.
(Primarul Dulce trimite pe WhatsApp, ulterior, o chitanță din 2014 pentru folosirea unui teren de minifotbal)
- E din 2014 chitanța, înainte să revină baza la Consiliul Local.
- Oricum, ei nu aveau voie să încaseze nici atunci! Până la urmă, e corect să stea fără bani acolo? Ei s-au afiliat la PNL și erau ținuți acolo și, mai mult, țineau toate astea pe loc. Am început să facem inventarierea bunurilor, o predare-primire, și am constatat că ei stau acolo fără să plătească nimic, că sunt ei AJF!
- Totuși, eu înțeleg că ei concesionaseră în 2009 și, în 2015, a fost o cedare către Consiliul Local pentru ca baza să fie modernizată.
- Nu e adevărat, baza a fost luată să fie modernizată în 2015 pentru că ei nu făcuseră modernizările inițiale stipulate în contract. Să vă dea contractul. Oricum, baza e-n momentul ăsta într-un program de modernizare, va fi modernizată.
- Ei reproșează și că au fost dat ați afară acum, în toiul iernii. Practic, spuneți că ei trebuiau să se aștepte să fie evacuați de după alegeri?
- Ei nu mai aveau voie să stea acolo din 2015! De-atunci trebuiau să își caute un loc în altă parte. Pe dumneavoastră vă ține cineva fără să plătiți o chirie? Asta a fost toată povestea, dar ei o tot transformă într-o chestie politică. Pe care eu mi-o asum, dar ies și eu! N-am vorbit că nu trebuia să vorbesc. Nu e nicio decizie politică, e o decizie pur administrativă. Ei acum se victimizează. E problema lor.
- Înțeleg că nu ar exista încă un studiu de fezabilitate, spun domnii de la AJF.
- Ei pot să spună ce vor. Ideea e că în toți anii ăștia puteau să strângă și ei niște bănuți și să își facă o Casă a Fotbalului Călărășean sau cum vor s-o numească ei.
CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN FOTBALUL INTERN:
Lovitură grea pentru Dinamo! Banca închide toate conturile societății lui Pablo Cortacero
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro