Articol de GSP - Publicat marti, 26 mai 2020 20:18
Campioana olimpică Ana Maria Popescu a suferit o operație la genunchiul drept, o accidentare cu care s-a luptat întreg sezonul
Spadasina în vârstă de 35 de ani a anunțat pe contul personal de Facebook că a fost operată.
„Uite așa s-a mai destrămat un mit. Îmi și imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afară, că după 20 și de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operație. Ntz, nu mi-a ieșit. Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze și nu mi-a lăsat alternativă”
- Ana Maria Popescu, în stilul caracteristic
Bătăi de cap de la Barcelona
Campioană olimpică în 2016 cu echipa de spadă, Ana a căpătat problema la picior în sezonul 2019/2020.
„După un debut extraordinar, a apărut o problemă la genunchiul drept care a reușit să mă scoată din ritm. A trebuit să fac pauză, apoi tratament, dar nu am avut suficient timp la dispoziție pentru a rezolva problema. Drept urmare, la ultimele două etape de Cupă Mondială nu am putut să fiu la cel mai înalt nivel. La Barcelona, când încă de la încălzire am simțit că nu pot duce până la capăt competiția și mă rugam doar ca genunchiul meu să reziste, dar totul e bine când se termină cu bine și chiar dacă n-a fost cu podium, măcar nu am agravat accidentarea", a spus ea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.
- După Barcelona, ea a mai participat la Cupa Mondială de la Budapesta, unde a ocupat tot poziția a 17-a. Sezonul pentru spadasina din România începuse cu trei prezențe pe podium la Tallinn, Havana și Doha.
- Ana Maria Popescu spera că perioada de izolare, ce implica și o mică pauză, dar și antrenamente în propria sufragerie, să rezolve accidentarea, dar până urmă a ajuns pe masa de operație.
„X săptămâni de stat în pat”
Rămâne de văzut cât va dura recuperarea. „Perioadă mai bună nici nu puteam găsi... practic, după 3 luni de stat în casă, trec la următorul nivel... X săptămâni de stat în pat performanță pe toate planurile”, a mai scris Ana.
Românca era aproape calificată la JO de la Tokyo, rămânând doar o etapă de Cupă Mondială de disputat pentru a se definitiva clasamentul. Acum, linia se va trage în aprilie 2021, federația internațională nestabilind deocamdată când se vor relua competițiile.
Rezultatele Anei Popescu în acest sezon
Oraș | Catgorie | Rezultat |
Tallinn | Cupă Mondială | locul 1 |
Havana | Cupă Mondială | locul 2 |
Doha | Grand Prix | locul 1 |
Barcelona | Cupă Mondială | locul 17 |
Budapesta | Grand Prix | locul 17 |
9 medaliide aur a adunat Ana Matria Popescu în carieră la concursurile majore, una la JO, două la CM și șase la CE
Citește mai multe știri din sport:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!