De pe teren în gulag! Povestea sinistră a sportului sovietic în vremea lui Stalin: sănătate, propagandă și represiune

Imediat ce s-a instalat la putere, în 1917, regimul sovietic a început să promoveze activ dezvoltarea sportului și a educației fizice. Muncitorii, militarii și țăranii aveau datoria de a fi într-o formă fizică bună și sănătoși pentru a construi o nouă țară. Prin urmare, sportul era încurajat de la cele mai fragede vârste.

Numeroase postere de propagandă comunistă care promovau sportul au apărut în acea perioadă, iar multe dintre ele au supraviețuit până azi. „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, era unul dintre sloganurile care ajungeau în întreaga țară. 

Promovarea sportului a atins apogeul în anii '30, când Iosif Stalin, liderii partidului comunist și oaspeți de seamă de peste hotare au început să ia parte la parade sportive uriașe în Piața Roșie. Procesiuni nesfârșite, cu demonstrații de forță sau acrobație, cu atleți care purtau steaguri și portrete ale lui Stalin, treceau prin fața ochilor liderului. 

Devenise deja neclar dacă mai era vorba despre demonstrații atletice sau despre parade pentru cultul personalității. Sportul și politica erau deja amestecate. Una dintre cele mai mari demonstrații a fost ținută în 1945 și a fost dedicată victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mai bine de 25.000 de atleți din 16 republici ale URSS au luat parte la acea paradă.

„Uzinele sportului în URSS”: apariția asociațiilor sportive

Sportul sovietic s-a dezvoltat în special prin asociațiile sportive de amatori. Aproape fiecare instituție, fiecare fermă, școală sau sindicat făceau eforturi serioase pentru a recruta noi membri pentru aceste asociații.Dacă în 1928 existau 53.000 de locuitori din mediul rural care erau membri ai unei asociații sportive, în 1935, numărul lor crescuse la jumătate de milion. 

Cea mai mare asociație sportivă din țară era Spartak, fondată în 1935 de sindicatele din industrie. La doi ani după înființare, aceasta avea mai bine de 120.000 de atleți amatori. Ulterior, asociația a crescut, adunând membri din toate sindicatele din industrie, și a ajuns la aproape jumătate de milion de atleți, la mijlocul anilor '50. 

Existau și multe asociații „oficiale”, care erau patronate de un minister sau un departament al guvernului comunist. Spre exemplu, Dinamo era afiliată Ministerului de Interne, cunoscut în timpul lui Stalin drept Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, în vreme ce ȚSKA era Clubul Sportiv al Armatei.

Aceste cluburi beneficiau de stadioane, terenuri de antrenament, bazine de înot și în general orice aveau nevoie pentru activitățile sportive.Cel mai mare stadion de fotbal din țară a fost construit în 1928 pentru Dinamo și avea o capacitate de 25.000 de spectatori.Și Forțele Aeriene aveau propriile echipe. 

În Districtul militar din Moscova, Forțele Aeriene erau coordonate chiar de fiul lui Stalin, Vasili, care a susținut dezvoltarea echipelor de fotbal, hochei sau baschet. Stalin era el însuși un fan al fotbalului. În 1936, un meci s-a jucat special pentru el în Piața Roșie. În acest scop, o suprafață artificială de 9.000 de metri pătrați a fost așternută peste pavajul pieței.Există mai multe legende despre Stalin. 

Una spune că acesta a telefonat în vestiarul echipei naționale de fotbal, la pauza unui meci care nu decurgea tocmai bine, cu Yugoslavia. Dictatorul i-a amenințat pe fotbaliști că nu au voie să piardă în fața „naziștilor lui Tito”. Temându-se pentru viața lor, jucătorii au reușit în cele din urmă un egal.

URSS și Jocurile Olimpice 

Timp de mulți ani, regimul sovietic a avut o relație complicată cu Olimpiadele. Prima Olimpiadă de după revoluție a avut loc în 1920, dar în acel moment, Comitetul Olimpic nu recunoștea încă Rusia Sovietică. Următoarea Olimpiadă, din 1924, a fost boicotată chiar de URSS. Partidul a refuzat să participe la acest eveniment „burghez”. 

Moscova și-a menținut această atitudine ostilă până în 1952, când sportivii sovietici au ajuns la Jocurile Olimpice de la Helsinki și au terminat pe locul doi în topul țărilor, în funcție de numărul de medalii câștigate. Sportivii sovietici nu participau însă la Campionatele Europene și Mondiale. 

În schimb, în anii '20 și '30, URSS a organizat propria competiție alternativă: Spartachiada. Atleții din țările socialiste, dar și din cele care aveau sindicate muncitorești, erau invitate să ia parte. În 1928, spre exemplu, la Spartachiada desfășurată la Moscova, au participat 7.000 de atleți, printre care 600 de la organizații sportive muncitorești din 17 țări, inclusiv SUA și Germania.  

Versiunea sovietică a sportului

URSS nu s-a limitat la boicotarea competițiilor occidentale. Ca parte a campaniei de a combate „supunerea în fața Occidentului”, regimul a introdus mai multe versiuni rusești ale unor termeni sportivi deja consacrați.Au fost înlocuiți termenii pentru multe dintre loviturile folosite în box. Astfel, „upercut” a devenit „udarom snizu”, care însemna același lucru - o lovitură de jos în sus.

Francezul „souplesse” (Suplex), un termen pentru o mișcare folosită în lupte, a fost redenumit „brosok progibom”. În plus, URSS și-a inventat propriile sporturi. 

În anii '30, regimul a interzis artele marțiale asiatice, judo și jiu-jitsu, și le-a înlocuit cu „o formă de luptă corectă din punct de vedere ideologic” - sambo (auto-apărare, fără arme). În anii '60, sportul a fost recunoscut oficial și chiar a fost inclus în unele competiții. URSS a încercat și o nouă versiune pentru volei. Aceasta implica tot două echipe, despărțite de un fileu, dar în loc să lovească mingea, jucătorii aveau voie să o prindă. 

Sport și represiune

În ciuda popularizării sportului, mulți atleți au căzut victime ale epurărilor politice din anii '30.Cei care mergeau la competiții internaționale erau în mod special la risc, deoarece puteau fi acuzați de spionaj. În plus, sportivii care aveau succes erau denunțați de cei care îi invidiau. Această atitudine a atins la un moment dat absurdul. Clubul de schi al Universității de Stat pentru Cultură Fizică, Sport, Tineret și Turism a fost declarat ”organizație teroristă”. 

Membrii au fost arestați, iar liderul lor a fost executat.Deținătorul recordului la săritura în lungime, Nikolai Kovtun, a fost arestat chiar în timp ce se antrena. A stat mai bine de zece ani în Gulag deoarece părinții lui lucraseră înainte de revoluție pentru Compania Chineză de Cale Ferată din Harbin. Motivul? În anii '30, regimul a declanșat o campanie împotriva foștilor angajați ai acestei companii și a familiilor lor pentru „a lichida sabotajul spionajul și elementele teroriste”. 

Și șeful asociației sportive Spartak, Nikolai Starostin, a fost denunțat și trimis în lagăr. Se zvonește că adevăratul motiv din spatele arestării lui Starostin a fost victoria echipei sale în Cupa URSS din 1939.

În drumul spre trofeu, Spartak a învins nu numai Dinamo, echipa Ministerului de Interne, dar și un alt club care purta numele sugestiv de Stalinets.

Citește și alte reportaje: 

Povestea redutabilei echipei de fotbal construite de americanii de origine japoneză încarcerați în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial