Articol de GSP - Publicat luni, 18 martie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 martie 2013 11:58
Chinezul Ding Junhui a reuşit un nou break maxim în Players Tour Campionship şi a avut o revenire incredibilă în finala cu australianul Neil Robertson.
Fostul campion mondial din 2010 l-a condus cu 3-0 pe Ding în finala de aseară, dar chinezul a revenit incredibil şi nu i-a mai dat nici o şansă lui Robertson în următoarele jocuri. Ding a cîştigat cu 4-3 pînă la urmă, reuşind un procentaj de 99% la loviturile de buzunar.
Mai mult, sîmbătă seară, în partida cu Mark Allen din sferturi, Ding a reuşit un nou break de 147 de puncte! Chinezul de doar 25 de ani este în topul mondial cu 5 breakuri maxime în cariera sa de pînă acum. În prezent, doar cei trei mari jucători, O'Sullivan, Hendry şi Higgins, au mai multe breakuri maxime. Primii doi sînt la egalitate cu 11 astfel de reuşite, în timp ce Higgins are 7.
VIDEO cu breakul maxim reuşit de Ding în meciul cu Mark Allen
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”