SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATELE MONDIALE

A aruncat cît a putut » Bianca Perie a terminat pe locul 11 mondial la aruncarea ciocanului

Articol de - Publicat sambata, 17 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 16 august 2013 21:14

Bianca Perie a terminat pe locul 11 mondial la ciocan, cu o încercare de 71,25 metri, cel mai bun rezultat al ei din acest sezon.

A doua finală cu români la startul întrecerilor Campionatului Mondial de la Moscova s-a consumat ieri după-amiază. Printre cele 12 finaliste la aruncarea ciocanului s-a aflat şi Bianca Perie, care însă nu a prins decît primele trei încercări, cea mai bună măsurînd 71,25 metri, insuficient pentru a intra în finala de 8.

Românca în vîrstă de 23 de ani a ajuns în ultimul act cu un rezultat de 71,15 metri, ceea ce a reprezentat pentru ea cel mai bun rezultat din acest sezon. Pînă la aceste Mondiale, Perie nu a reuşit să atingă pragul celor 70 de metri.

În finală, ea a mai cîştigat 10 centimetri, dar şi dacă şi-ar fi egalat recordul personal, care este 73,52 m, tot ar fi fost departe de podium, pe care au urcat Tatiana Lîsenko (Rus, 78,80 m), Anita Wlodarczyk (Pol, 78,46 m) şi Wenxiu Zhang (Chi, 75,58 m).

Oprea, în finală
Triplusaltistul Marian Oprea a reuşit să se califice în finala mondială după ce ieri dimineaţă, în preliminarii, a realizat a 7-a performanţă a concursului. Românul a obţinut calificarea cu săritura din prima încercare, care a măsurat 16,91 metri, sub cea mai bună performanţă a sa din acest an, de 17,24 m.

În finala de duminică, Oprea se va întrece printre alţii cu francezul Teddy Tamgho, cu americanul Christian Taylor şi cu cubanezul Pedro Pablo Pichardo.

Ştafeta, OK!
Echipa feminină de ştafetă 4x400 m a României a marcat ieri a patra şi ultima finală "tricoloră" la aceste Mondiale. Alina Andreea Panainte, Adelina Pastor, Sanda Belgyan şi Bianca Răzor s-au clasat pe locul 7 în calificări, cu timpul de 3:29,62, la egalitate cu Italia, şi vor lua startul în finala de azi.

Mo, dublă şi la Mondiale
Vedeta Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, Mohamed Farah a reuşit să cucerească două medalii de aur şi la Mondialele de la Moscova. După victoria din cursa de 10.000 m, Mo s-a impus şi în finala de la 5.000 m (13,26:98), ce s-a desfăşurat ieri seară. În aceleaşi probe, britanicul deţine titlurile olimpice, cîştigate anul trecut, pe teren propriu, la Londra.

Azi, ora 19:10 (în direct la Eurosport), finala masculină de 200 m, cu Usain Bolt la start!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
atletul
atletul  •  17 August 2013, 07:56

Daca citeati articolele din propriul ziar vedeati ca :"...iar la ultima a izbutit 71,32 m, reuşită cu care s-a clasat pe locul 7 în grupa B şi pe 10 la general.". Un articol scris aiurea, fara o minima documentare.

s0ny18
s0ny18  •  17 August 2013, 01:35
Postat de vladutz13 pe 17 August 2013, 01:11

Nu stiu de ce Perie nu progreseaza deloc.... de cativa ani bate pasul pe loc in jurul a 70 metri :(

Pentru ca celelalte sunt mai bune? azi a fost o finala exceptionala la ciocan ! mai ales lupta la varf! pana in aruncarea cu nr 5 s-au dat numai peste 77-78m. Oprea a aratat (daca mai era nevoie) ca e un sportiv de top ! cel mai bun atlet roman din ultimii 5-8 ani. Pacat ca a avut multe accidentari altfel mai avea 2-3 medalii in palmares. Duminica daca prinde o zi bune poate castiga o medalie ...... are nevoie sa faca SB pt asta si cred ca o poate face ! si-a concentrat tot sezonul pe acest CM. Azi in serii nu a tras prea tare ! riscul de accidentare este mare !

vladutz13
vladutz13  •  17 August 2013, 01:11

Nu stiu de ce Perie nu progreseaza deloc.... de cativa ani bate pasul pe loc in jurul a 70 metri :(

Vezi toate comentariile (3)
Comentează