SPORTURI  »  ATLETISM  »  MONDIALE INDOOR

Alina Rotaru-Kottmann, locul 8 la lungime la Mondialele indoor de la Glasgow » România, încă o ediție fără medalie din 2016 încoace

Alina Rotaru-Kottmann în acțiune la CM indoor de la Glasgow Foto: Imago
Alina Rotaru-Kottmann în acțiune la CM indoor de la Glasgow Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 03 martie 2024 23:15 / Actualizat duminica, 03 martie 2024 23:22

Medaliată cu bronz la CM în aer liber din 2023, Alina Rotaru-Kottmann, 30 de ani, nu a mai repetat performanța și în întrecerea mondială din sală. Ea s-a clasat pe poziția a 8-a, cu o săritură de 6,46 metri.

O finală palpitantă la săritura în lungime la Campionatele Mondiale indoor de la Glasgow și ultima speranță a României pentru o medalie, prin Alina Rotaru-Kottmann. Adică atleta care anul trecut cucerea bronzul la CM în aer liber de la Budapesta, primul podium tricolor după o pauză de 14 ani.

În ultima sesiune a finalelor de astăzi, schimbările de poziție în ierarhia de la lungime au pus condimente diverse peste un concurs decis la centimetri. Din păcate însă, românca nu s-a aflat între protagoniste, așa cum s-a întâmplat în 2023.

Clipe de coșmar » Două atlete au părăsit Campionatele Mondiale indoor de la Glasgow pe targă: „I se vedea osul prin piele”
CAMPIONATELE MONDIALE ÎN SALĂ
Clipe de coșmar » Două atlete au părăsit Campionatele Mondiale indoor de la Glasgow pe targă: „I se vedea osul prin piele”

A parcurs întreaga întrecere în aceeași zonă a gropii cu nisip, încheind pe poziția a 8-a, cu cea mai bună săritură, 6,46 metri, reușită din prima încercare. Au urmat 6,33 din a doua, 6,43 la a patra și 6,45 la a șasea și ultima.

Cele mai arătoase tentative au fost depășite, din a treia și a cincea săritură.

Alina Rotaru-Kottmann, în afara bătăliei pentru podium

Rotaru-Kottmann reușise la Campionatele Naționale indoor de la București, pe 18 februarie, să aterizeze la 6,71 m, la un centimetru în urma Florentinei Iușco. Chiar dacă ar fi repetat acest reper la Glasgow, nu ar fi urcat decât o poziție, până pe 7.

Bătălia pentru podium a fost încărcată de intrigă, pe poziția de bronz perindându-se câteva sportive, până când spaniola Fatima Diame a reușit o săritură de 6,78 m, care nu a mai putut fi bătută.

Asta pentru că duelul la vârf, pentru aur, s-a purtat între americancele Tara Davis-Woodhall și Monae’ Nichols. Davis-Woodhall, 24 de ani, vicecampioana lumii anul trecut la Budapesta, a fost mai puternică. A câștigat cu 7,07 metri, reușind să depășească granița celor 7 metri și din ultima încercare, 7,03m.

Nichols a cucerit argintul cu cel mai bun rezultat ai ei din acest sezon, 6,85 metri.

România, 8 ani fără medalie mondială indoor

Alina Rotaru-Kottmann, locul 8 la lungime la Mondialele indoor de la Glasgow » România, încă o ediție fără medalie din 2016 încoace
Diana Ion în acțiune FOTO Imago Images

România a participat cu 7 atlete la ediția CM indoor de la Glasgow. Diana Ion s-a clasat pe locul 9 la triplusalt, Elena Andreea Taloș fiind imediat în urma ei.

Vineri, Andrea Miklos s-a oprit în semifinalele probei de 400 de metri, Claudia Bobocea nu a terminat cursa de 1.500 m, în timp ce Petronela Simiuc-Burr a fost a 25-a din 27 de atlete tot la 1.500 m, iar Daniela Stanciu a ratat de trei ori la 1, 84 m la săritura în înălțime.

La ultima ediţie a Campionatelor Mondialelor indoor, care au avut loc la Belgrad în 2022, România a avut o delegație formată din 11 atleți, iar cea mai bună performanță a fost înregistrată de Claudia Bobocea, locul 9 la 1.500 m.

România nu a mai contat în clasamentul pe medalii de la ediția din 2016 a Campionatelor Mondiale în sală (Portland), când Andrei Gag a cucerit argintul la aruncarea greutății, iar ștafeta feminină de 4x400 m, cu Andrea Miklos în echipă, a obținut medaliile de bronz.

Citește și:

Eliza Samara din nou în finala Ligii Campionilor cu echipa poloneză pentru care evoluează
TENIS DE MASĂ
Eliza Samara din nou în finala Ligii Campionilor cu echipa poloneză pentru care evoluează
Rapid București a câștigat Cupa României la volei masculin
CUPA ROMÂNIEI
Rapid București a câștigat Cupa României la volei masculin
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
MaxiP
MaxiP  •  05 Martie 2024, 12:06
Postat de neacaisa pe 05 Martie 2024, 04:49

nu am avut timpul necesar sa urmaresc in detaliu, dar bobocea avand DNF la curs ei de baza ma gandesc ca a avut si probleme medicale. in rest, rezultate in nota asteptarilor dpmdv, nu poti mereu cu o mana de sportivi sa te prezinti cu sperante sa faci minuni. singura sportiva cu adevarat de top mondial este ghelber la ora asta, in rest mai sunt 5-6 care au potential sa faca surprize, dar nu sunt suficient de constanti. miklos a avut probleme cu accidentarile in anii trecuti, inca trag nadejde ca asta va fi anul ei de breaktrough.

Nu stiu sincer daca a avut sau nu probleme medicale, ramasese foarte mult in spate si am vazut ca nu a mai aparut la linia de finish, posibil sa fi renuntat si tinand cont ca mai avea o cursa in aceeasi zi (ceea ce nu stiu daca a fost cea mai buna strategie). Ghelber nu e nici ea o atleta chiar de top, doar european, fiind departe ca nivel al aruncarilor de elita mondiala, dar da, e cea mai constanta. La atleti precum Alina Rotaru sau Alin Firfirica, marea problema e ca au concurenta foarte puternica din Europa (mai ales la disc), si ei sunt buni, dar pentru Firfirica de pilda nici nu prea se simte diferenta de nivel intre un European sau un Mondial, majoritatea competitorilor buni fiind europeni. La Ghelber in schimb se simte, elita e din afara continentului. Legat de Miklos, pare deja ca in ultimii 2 ani isi atinge un nivel tot mai ridicat, din pacate si pentru ea, la nivel intercontinental e foarte greu cu alergatoarele de 400 metri din America de Nord si Centrala, plus cateva de prin Africa, in schimb poate deveni o constanta alergatoare de top pe plan european. Nu stiu daca e la fel de promitatoare cum era Razor, cu care chiar nu stiu ce s-a intamplat de a disparut complet.

neacaisa
neacaisa  •  05 Martie 2024, 04:49
Postat de MaxiP pe 04 Martie 2024, 09:25

Rezultate destul de dezamagitoare a micii delegatii romane la Glasgow. Cred ca ne asteptam ca Andrea Miklos sa prinda finala la 400 metri, ceea ce nu a reusit si sincer credeam ca Alina Rotaru va lupta la medalie, tinand cont ca o parte din concurenta obisnuita nu a fost prezenta. Rezultatul ei e modest, mult sub asteptari ca lungime a sariturilor sale, locul in clasament fiind de altfel nemultumitor. Claudia Bobocea nu a contat nici ea in cursa de 1500 metri, din pacate medalie mondiala de anul trecut pare doar o exceptie majora a rezultatelor obisnuite ale atletilor romani, in conditiile in care si la Mondialul de la Budapesta, cu exceptia Alinei si Biancai Ghelber, cam toata lumea a clacat. E an olimpic, asteptam mai mult.

nu am avut timpul necesar sa urmaresc in detaliu, dar bobocea avand DNF la curs ei de baza ma gandesc ca a avut si probleme medicale. in rest, rezultate in nota asteptarilor dpmdv, nu poti mereu cu o mana de sportivi sa te prezinti cu sperante sa faci minuni. singura sportiva cu adevarat de top mondial este ghelber la ora asta, in rest mai sunt 5-6 care au potential sa faca surprize, dar nu sunt suficient de constanti. miklos a avut probleme cu accidentarile in anii trecuti, inca trag nadejde ca asta va fi anul ei de breaktrough.

MaxiP
MaxiP  •  04 Martie 2024, 09:25

Rezultate destul de dezamagitoare a micii delegatii romane la Glasgow. Cred ca ne asteptam ca Andrea Miklos sa prinda finala la 400 metri, ceea ce nu a reusit si sincer credeam ca Alina Rotaru va lupta la medalie, tinand cont ca o parte din concurenta obisnuita nu a fost prezenta. Rezultatul ei e modest, mult sub asteptari ca lungime a sariturilor sale, locul in clasament fiind de altfel nemultumitor. Claudia Bobocea nu a contat nici ea in cursa de 1500 metri, din pacate medalie mondiala de anul trecut pare doar o exceptie majora a rezultatelor obisnuite ale atletilor romani, in conditiile in care si la Mondialul de la Budapesta, cu exceptia Alinei si Biancai Ghelber, cam toata lumea a clacat. E an olimpic, asteptam mai mult.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează