Articol de Valentin Damian - Publicat joi, 30 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2014 23:18
Toyota Avensis este prima maşină care oferă wi-fi gratuit în dotarea standard. Pentru router-ul W-LAN şi serviciul de date nu trebuie să plăteşti nimic un an de zile.
Dependenţa de net a determinat Toyota România, începînd din această lună, să echipeze modelul Avensis cu router W-LAN. Surpriza este că hotspot-ul este oferit în echiparea standard şi este oferit gratuit pentru toţi noii clienţi Avensis timp de un an de zile
Router-ul W-LAN împreună cu serviciul de date este şi el gratuit, dar pentru o perioadă de un an de zile. Limita este de 2 Gb pe lună, traficul fiind permis doar pe teritoriul României, deci nu include regimul roaming.
Sistemul Toyota Hotspot este un dispozitiv proiectat special pentru acest model. Se alimentează la baterie, cu o dublă antenă ce asigură trafic la viteze mari şi un semnal corespunzător.
Hotspot-ul lui Avensis permite conectarea simultană la wireless a pînă la 5 dispozitive.