SPORTURI  »  AUTO  »  DRIFT

Românul Rareș Girda, pe podium la cea mai puternică etapă de drift din Centrul Europei

Articol de GSP - Publicat luni, 15 mai 2017 09:11

Pilotul român Rareș Girda a terminat pe locul secund, duminică, pe circuitul de la Mariapocs, din Ungaria, la cel mai puternic eveniment de drift din Centrul Europei, la care au participat nu mai puțin de 80 de piloți din 6 țări.

Etapa organizată în Ungaria a fost comună pentru Campionatele Naționale de Drift ale României și Ungariei, particpanții punctând în ambele competiții. La start au mai fost prezenți și piloți bulgari, cehi, polonezi și slovaci.

„Această etapă face parte dintr-un mare proiect care se numește Central European Drift Championship. Trebuie să anunțăm că nu doar această etapă a fost comună cu campionatul ungar, ci și ultima din calendarul nostru, care va avea loc la București și va beneficia de o participare internațională masivă”, a anunțat Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community, imediat după finalul evenimentului de la Mariapocs.

Peste 5.000 de spectatori au asistat duminică la battle-uri, dintre care o mare parte români veniți special din țară, aceștia reușind să creeze o atmosferă unică, fluturând zeci de steaguri tricolore pe tot parcursul evenimentului. „Mi s-a părut incredibil. Faptul că vedeam în orice colț tricolorul, cred că mi-a dat o putere interioară să realizez această performanță unică”, a spus Rareș Girda.

În total, 28 de piloți români au fost prezenți la Mariapocs. Girda, la bordul unui Nissan Skyline, a terminat calificările pe locul 19, însă a impresionat în battle-uri, în Top 32, și a eliminat alți patru piloți pentru a ajunge în duelul final. Bătălia pentru titlul de campion a pierdut-o la scor-limită în fața polonezului Mateusz Fijal, unul dintre cel mai bine cotați piloți din Europa.

Următoarea etapă din Campionatul Național de Drift va avea loc pe 3-4 iunie. Din 2015, driftul a fost recunoscut oficial ca probă de sportivă și este parte din Federația Română de Automobilism Sportiv.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu, acuzație aberantă » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu, acuzație aberantă » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează