SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL ITALIEI

S-a întors norocul! » Lewis Hamilton a profitat de greşelile lui Nico Rosberg şi a cîştigat Marele Premiu al Italiei

Articol de - Publicat luni, 08 septembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 08 septembrie 2014 01:54

Urmărit de ghinioane la Spa Francorchamps, Lewis Hamilton a avut la Monza un ajutor de nădejde. Nico Rosberg, marele său rival în lupta pentru titlul mondial, a făcut două greşeli identice, iar britanicul nu l-a iertat.

Lewis Hamilton a început prost la Monza. Aflat în pole-position, britanicul, din cauza unei defecţiuni tehnice, a pierdut trei poziţii chiar imediat după start. Hamilton a reluat cursa şi a început cursa de urmărire, pilotul Mercedes fiind un adevărat specialist al recuperărilor. Nu a trecut mult timp, iar Hamilton era la doar două secunde de Rosberg.

Din cască, inginerul i-a transmis să menţină această diferenţă, urmînd ca spre finalul cursei să dea atacul decisiv. Dacă acum două săptămîni, la Spa-Francorchamps, Hamilton a avut ghinion de la început pînă la final, după un acroşaj cu Rosberg care i-a provocat în cele din urmă abandonul, de această dată germanul l-a ajutat fără să vrea.

Prima oară, în turul 9, atunci cînd Rosberg a frînat prea tîrziu în prima şicană. La fel s-a petrecut şi peste 20 de tururi. Aceeaşi greşeală a germanului, care de această dată a luat-o pe "arătură" pentru a ocoli nişte panouri, de care Hamilton a profitat decisiv. A trecut în frunte, cîştigînd liniştit la Monza.

Mai sînt 6 curse, iar războiul dintre Rosberg şi Hamilton e şi mai tare, ultimul recuperînd după Grand Prix-ul Italiei 7 puncte în clasamentul piloţilor.

Podium pentru Massa
Felipe Massa (Williams) a făcut o cursă foarte bună şi a prins podiumul, lăsîndu-şi coechipierul Valtteri Bottas în afara lui, finlandezul ratînd complet startul. Bottas şi-a revenit însă repede, făcînd o cursă memorabilă.

Şi la Monza, Ricciardo a mers mai bine decît Vettel, clasîndu-se în faţa germanului. Acelaşi motor Renault de care actualul campion e total nemulţumit se pare că nu-l deranjează pe colegul australian de la Red Bull, cu rezultate mult mai bune în comparaţie cu ale germanului.

Abandon pentru Alonso
Fernando Alonso a avut probleme cu cutia de viteze a monopostului Ferrari care l-a lăsat tocmai cînd spaniolul se pregătea de o şicană. N-a mai putut continua, spre dezamăgirea fanilor "căluţului cabrat", veniţi în număr mare la Monza.

6 victorii a obţinut Lewis Hamilton în 2014

22 de puncte mai are de recuperat Hamilton în lupta cu Rosberg pentru titlul mondial

633057-clasament-italia.jpg

633058-puncte-italia.jpg

VRUUUMM! de Luminiţa Paul » Plonjon în mare

Ieri, Lewis Hamilton a cîştigat a şasea sa cursă din acest sezon. A făcut-o devansîndu-l pe coechipierul şi rivalul la titlu, Nico Rosberg. E posibil să fi căpătat o doză suplimentară de tupeu, de curaj din ceva de a făcut acum cîteva zile, în timp ce se afla într-o scurtă vacanţă în Sardinia? Sau şi-a lăsat acolo toată frustrarea cauzată de ciocnirea cu Rosberg din timpul Marelui Premiu al Belgiei?

Cert e că Hamilton a făcut o spectaculoasă şi periculoasă săritură în mare de pe o stîncă, înălţimea de la care a plonjat oferind ameţeli oricui: aproximativ 14 metri! Spectatorii ocazionali au rămas perplecşi. "A fost un şoc să-l vedem sărind", a spus cineva ziarului Daily Mirror.

"Piloţii riscă mereu în timpul curselor, dar măsurile de securitate sînt la un nivel ridicat. Acolo nu avea pe el decît un şort!". Lewis a riscat, a sărit, s-a răcorit şi a cîştigat. Tipic pentru el.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează