Articol de Răzvan Luţac, Oana Duşmănescu - Publicat duminica, 04 iunie 2017 21:29
Echipa de baschet a Colegiului Național "Aurel Vlaicu" din Capitală a ratat o promovare istorică în prima ligă după ce a pierdut, scor 106-108, după overtime, cu Timba Timișoara, în ultimul meci din Final Four
Pe lângă Timba Timișoara, în prima ligă va juca Politehnica Iași, care a câștigat, la coșaveraj, duelul în trei cu Aurel Vlaicu și Cuza Vodă Brăila, având doar un punct peste Vlaicu (+7 față de +6)!
REZULTATELE:
Ziua 1
TIMBA - Brăila 69-58
Aurel Vlaicu - IAȘI 84-94
Ziua 2
TIMBA - Iași 95-71
AUREL VLAICU - Brăila 96-80
Ziua 3
Iași - BRĂILA 79-82
TIMBA - Aurel Vlaicu 108-106
După ce Timișoara a fost condusă și la 14 puncte, Timba a revenit incredibil în ultimul minut și a egalat la 85 după o aruncare de trei puncte a lui David Engi.
Aurel Vlaicu a avut șansa, cu 12 secunde înainte de final, de a se distanța la 4 puncte, suficient pentru a câștiga. Însă americanul Craft a ratat ultima lovitură, iar Timba a egalat din nou cu două secunde înainte de final, 92-92, meciul intrând în overtime.
În cele 5 minute de prelungiri, formațiile au mers cap la cap până cu 5 secunde înainte de final, când Timba a punctat pentru 108-106 și s-a impus.
CINE ESTE CNAV
Formația s-a fondat în 2005, după ce secția de rugby, sportul tradițional din Colegiul Național "Aurel Vlaicu", a intrat pe o pantă descendentă.
Gruparea, înființată de Constantin Moldoveanu, fost antrenor la Steaua, a fost înscrisă în liga a doua în 2012.
În afară de elevii de clasele 10-12, echipa are și câțiva absolvenți, aflați la facultate, doi "veterani" (Similache și Vasile) și doi americani (Craft și Jolliffe).
Lotul liceenilor: Vlad Alexandru (17 ani), Tudor Arteni (20 ani), Radu Avramescu (19 ani), Louis Craft (27 ani), Raheem Jolliffe (24 ani), Alin Lungu (18 ani), Cristian Mâinea (18 ani), Daniel Mâinea (18 ani), Cosmin Mingote (21 ani), Marian Nicu (18 ani), Petru Popescu (16 ani), Aurel Similache (33 ani), Victor Sorlescu (18 ani), Costin Șerbănescu (17 ani), Ștefan Vasile (31 ani). Antrenor: Cristian Teodorescu
Citește AICI materialul despre performanța tinerilor baschetbaliști
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora