Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 decembrie 2022 17:20 / Actualizat miercuri, 28 decembrie 2022 21:41
Slovenul Luka Doncic (23 de ani) a avut o prestație colosală în victoria obținută de Dallas Mavericks în fața lui New York Knicks, scor 126-121 după prelungiri.
Luka Doncic continuă sezonul cu numere de MVP. Azi-noapte, în „American Airlines Center” din Dallas a scris o nouă pagină de istorie.
Slovenul a încheiat disputa contra lui Knicks cu 60 de puncte, 21 de recuperări și 10 pase decisive, devenind astfel primul baschetbalist din istoria NBA cu 60 de puncte, 20 de recuperări și 10 pase într-un meci. Un singur baschetbalist mai reușise vreodată un triple double cu 60 de puncte, James Harden.
Luka Doncic, prestație istorică în NBA
Doncic a condus o revenire excepțională a lui Dallas, condusă cu 9 puncte în ultimul minut al timpului regulamentar. Egalarea a venit cu două secunde rămase din cronometrul oficial. Luka a mers la linia de libere, a transformat-o pe prima, apoi a ratat intenționat în tentativa unei recuperări ofensive.
Mingea a ajuns în cele din urmă la el, iar coșul de 115-115 a avut o dificultate impresionantă, din cădere, blocat de doi adversari. În prelungiri, Luka a mai punctat de 7 ori și a adus victoria formației sale.
Cu victoria de astăzi Dallas a urcat pe locul 6 în Conferința de Vest.
FOTO. Primul Crăciun liber » Cum a sărbătorit lumea sportului după doi ani de pandemie
Citește și alte știri din sportul internațional:
Gervonta Davis a fost arestat » De ce este acuzat campionul mondial la categoria ușoară