Articol de Iulian Cuibar - Publicat sambata, 05 noiembrie 2022 05:02 / Actualizat sambata, 05 noiembrie 2022 13:42
Campioana României la baschet feminin, Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, a reușit o victorie importantă în Eurocup. Covăsnencele au învins cu 70 la 56 în Turcia, la Ankara, pe Nesibe Aydin.
Sepsi-SIC are punctaj maxim după primele două meciuri disputate în grupele celei de-a doua competiții continentale inter-cluburi. Fetele antrenate de Zoran Mikes sunt pe primul loc în grupa E. Joia viitoare, vor juca din nou în Turcia, cu Bursa.
Ghizilă (6 puncte), Jones (16), Jespersen (17), Cave (8), Mununga (9) și Hristova (14) semnat punctele covăsnencelor în disputa cu Nesibe Aydin.
Sepsi-SIC se pregătește pentru derby-ul cu Rapid
După acest meci, Sepsi a aterizat în țară și va rămâne în capitală, pentru derby-ul cu Rapid, din etapa cu numărul cinci a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Duelul are loc astăzi, de la ora 14.30, la Sala Rapid.