Articol de GSP - Publicat sambata, 16 februarie 2008 00:00
Sub ameninţarea represalilor din partea conducerii, jucătorii pregătiţi de Tab Baldwin au început puţin timoraţi meciul cu piteştenii, pierzînd primul sfert (19-23). Începînd cu sfertul al doilea însă, clujenii au intrat mult mai determinaţi pe teren şi cu evoluţia exactă a lui Krstanovici, cu 15 puncte, sau Lăpuşte, cu 10 puncte, au recuperat handicapul şi la jumătatea timpului regulamentar de joc, clujenii au intrat la vestiare în avantaj, 46-45.
După "pauza mare", piteştenii nu au mai putut face faţă tăvălugului clujean, Seals şi Buckman năvălind cu "TAB-ul" în oaspeţi, spre deliciul unui public frenetic, iar "alb-negrii" termină partea a treia cu un avans considerabil, 69-56. Cu toate acestea, Baldwin nu a stat deloc liniştit, fiind sancţionat şi cu o greşeală tehnică, pe finalul partidei, pentru proteste. În
teren însă, jucătorii clujeni şi-au păstrat cumpătul şi luciditatea, obţinînd o victorie muncită şi meritată, 94-74.
Pentru clujeni au marcat: Krstanovici (18), Buckman (17), Lăpuşte (16), Seals (14), Silvăşan (7), Popa (5), Cuic, Uce şi Mocanu (toţi cîte 4 puncte), Medvedj (3) şi Chetreanu (2).
Mihai Silvăşan a precizat la finalul meciului că victoria din această seară a fost obţinută mult mai greu decît o indică scorul final. "A fost o victorie muncită, nu aşa uşoară cum pare. Am pregătit această partidă timp de o săptămînă şi am reuşit să cîştigăm după două insuccese. Urmează o deplasare grea la Mediaş, unde, bineînţeles, ne dorim victoria", a spus Silvăşan.
De partea cealaltă, George Ziguli, antrenorul lui BC Piteşti, a recunoscut superioritatea adversarului. "Este un rezultat corect şi cred că în scurt timp Mobitelco va deveni o forţă în campionat", a spus Ziguli, care a ţinut să tragă un semnal de alarmă în privinţa arbitrajului: "Trebuie să fim foarte atenţi la arbitrajul din România, care, momentan, este sub valoarea şi nivelul campionatului".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”