Articol de GSP - Publicat joi, 24 iunie 2010 00:00
Kabengele Brice Kalala, legitimat la campioana CSU Ploieşti, a fost suspendat 6 luni pentru dopaj
Campioana CSU Ploieşti, deţinătoare a 7 titluri naţionale consecutive, a devenit şi mai celebră. Doi baschetbalişti de-ai ei se află în stare de suspendare ca urmare a unor controale doping la care au fost depistaţi pozitiv.
Primul a fost Cătălin Burlacu. Acesta a folosit o susbstanţă specifică şi a fost prins la un control efectuat pe 15 aprilie. A fost apoi suspendat pentru o perioadă de trei luni. În timpul finalei Diviziei A, adversarii de la Mobitelco Cluj au solicitat să fie controlaţi toţi jucătorii de la Asesoft. Pe 19 şi 20 mai, Agenţia Naţionale Antidoping a luat probe de la toţi baschetbaliştii şi a picat testul doar unul. Kabengele Brice Kalala, care a utilizat acid 11-nor-delta 9 - tetrahidrocanabinol-9 carboxilic (carboxi THC) - metabolit al delta 9 - tetrahidrocanabinol (THC)>15 ng/ml. Pe scurt, a fumat marijuana.
"Kabengele a fost suspendat de către comisie pe o perioadă de 6 luni", a declarat Carmen Tocală, preşedintele FRB.

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro