Articol emoționant al lui George Foreman, unul dintre cei mai mari rivali ai lui Muhammad Ali: "L-am urât, iar azi îl iubesc. El a schimbat lumea, a schimbat-o cu adevărat!"

Voi fi sincer cu voi, Muhammad a fost și încă este un fenomen. El e unul dintre acei oameni speciali. Era genul ăla pe care-l vezi, poate, o dată în viață.

E ca atunci când e eclipsă totală. Nu vei mai vedea ceva asemănător niciodată. Boxul nu e suficient pentru a descrie cine a fost el.

A fost cea mai mare personalitate pe care a văzut-o și o va vedea vreodată sportul. A fost cea mai mare personalitate care a existat vreodată.

Muhammad m-a văzut așa cum eram. A avut o legătură specială cu Joe Frazier. Ura faptul că-l iubea pe Joe Frazier, iar Joe Frazier ura faptul că-l iubea pe Muhammad Ali.

Amândoi au acceptat că aveau o relație specială. Pe mine mă striga «Frankenstein», dar, în realitate, ăsta era un compliment pentru că eram cu siguranță «monstrul Frankenstein». Lucrurile pe care le-a spus despre mine, le-a spus pentru că erau adevărate.

L-am auzit odată strigând: « George Foreman nu e un luptător adevărat. Tot ce vrea să facă e să omoare pe cineva». Îmi amintesc că m-am întrebat: «cum știa el asta?» Nu încercam cu adevărat să boxez, de fapt, încercam să omor oamenii în ring.

Spunea adevărul.

Muhammad a fost cel mai talentată persoană pe care am văzut-o vreodată.

Includ aici politicieni, actori sau pe oricine altcineva. Liz Taylor și Richard Burton aveau ceva, dar nimeni nu a fost atât de înzestrat ca Muhammad Ali.

Avea de toate: charismă, șarm, arăta bine, era un mare sportiv și-l urai pentru că tipul ăsta era chipeș. Te gândeai: «Dacă aș putea cumva să-i stric un pic fața aia», dar nu te puteai apropia de el în ring.

Când am pierdut în fața lui Muhammad, în Zair, eram plin de ură. Mi-am zis: «Mă voi întoarce și-l voi învinge pentru că-l urăsc».

Apoi am renunțat la box, stăteam la colț de stradă și le vorbeam oamenilor. M-am tuns, mi-am dat jos mustața și mulți nu mă băgau în seamă.

Apoi, într-o zi am început să le spun oamenilor că am pierdut în fața lui Muhammad Ali și că am luptat cu marele Joe Frazier și acele nume i-au făcut pe oameni să se oprească și să-mi acorde atenție.

Acela a fost momentul, pentru prima dată, când am apreciat cu adevărat că am fost cu el în ring.

Cui îi păsa că am pierdut... Doar să fiu asociat cu numele lui Muhammad Ali a fost o binecuvântare în viața mea. A fost el un mare boxer? Nu, n-a fost. Muhammad nu a fost un mare boxer. Spun asta pentru că măreția lui nu a fost doar în box, a fost mult mai mult decât un boxer.

De fapt, ar însemna să-l subestimezi dacă-l numești un mare boxer, pentru că oamenii n-ar mai ști că a schimbat lumea. Chiar a schimbat-o. A schimbat întreaga lume. Dați-i titlul de mare boxer lui Joe Louis sau cuiva ca el care chiar a fost boxer.

Sigur, Ali a fost un mare boxer, dar au fost mulți alții mai buni.

Măreția lui trecea dincolo de acest sport. Boxul era doar o mică parte din ceea ce putea să facă.

Îmi amintesc când am câștigat titlul mondial la categoria grea, nu îmi doream să fiu numit campion, ceea ce îmi doream cu adevărat era să fiu tipul care l-a bătut pe Muhammad Ali.

Ne doream asta mai mult decât titlul mondial. Asta ne doream cu adevărat. Să-l batem pe Muhammad Ali. Adevărul e că nimeni nu-l putea bate pe Muhammad Ali.

Chiar și când îl băteai, oamenii spuneau că nu l-ai bătut cu adevărat, nimeni nu ar fi zis că a pierdut. Oamenii încă voiau autograful lui, șansa de a fi îmbrățișați sau pupați de el.

Chiar și când aveai centura nu era suficient. Măreția lui depășise granițele. A făcut schimbări mari în societate. Când s-a dus în Europa, Africa, Arabia Saudită toată lumea voia să-l atingă. Punct.

Și, dintr-o dată, au realizat că acest om a schimbat noțiunea de frumos. El era definiția frumuseții și a inteligenței. A schimbat întreaga lume. Nu doar America.

Măreția lui era cunoscută și peste hotare. După 1981 am devenit cei mai buni prieteni. În 1984, deja ne iubeam. Nu sunt la fel de apropiat de nimeni în viața asta cum sunt de Muhammad Ali. De ce?

Meciul acela din Zair ne-a unit, viețile noastre au fost imposibil de separat, pozele arată doi oameni legați unul de celălalt, tineri și bătrâni. Ca oameni, ținem unul la celălalt.

În 1974, eram un boxer de categorie grea nemulțumit. Am devenit într-un fel ca el apoi. Sincer, l-am lovit cu unele dintre cele mai grele lovituri pe care le-am dat cuiva vreodată. Când sunt întrebat ce am învățat de la el mă gândesc că am avut în față un bărbat care pur și simplu nu putea fi învins nici dacă voia.

Nu putea fi doborât pentru că prea mulți oameni îl susțineau. Și am învățat asta atunci când mă băteam cu Michael Moorer (ca să devin cel mai bătrân campion din istorie la categoria grea, și cel mai în vârstă la acea vreme).

Sigur că eram lovit și că și el primea destule lovituri, dar mi-am amintit în acea zi și în cea în care l-am înfruntat pe Evander Holyfield, că atunci când oamenii contează pe tine, tu pur și simplu nu te poți prăbuși. Trebuie să lupți pentru ceea ce cred ei. Asta am învățat de la Muhammad Ali.

Loviturile te pot răni, dar nu te poți prăbuși când oamenii se roagă pentru tine. Trebuie să stai acolo și să încasezi pumnii. Nu am știut asta când am luptat contra lui, dar am știut apoi.

Poate că suntem definiți de sufletul nostru. În Africa, avându-i pe oamenii ăia urlând pentru el, Ali pur și simplu nu putea să se prăbușească. Nu avea cum să cadă. Când ai oameni care te susțin și se roagă pentru tine, e greu să fii învins. Cred că în lumea sportului, nu doar în America, există Muhammad Ali, apoi restul.

E simbolul pentru sportul american. Acea eră, când Joe Frazier, eu și Muhammad Ali am fost campioni la categoria grea, a fost una de aur, care nu se va repeta niciodată.

Au fost Jerry Quarry, Earnie Shevers și alți mari sportivi. Dar nu va mai fi niciodată o epocă cu atât de de mulți boxeri buni, oricine ar fi putut bate pe oricine, oricând. A fost cea mai măreață eră din box. Punct.

Sper să trăiesc să văd o altă eră ca aia. Dar nu cred că se va repeta. Pe vremea mea, am întâlnit mulți supraviețuitori din Al Doilea Război Mondial, adevărați eroi. Nici măcar nu ți-ai fi dat seama dacă aveau un picior de lemn sau un braț de lemn sau un singur ochi.

Nu-ți vine să le plângi de milă. Te simți binecuvântat că ei au luptat pentru siguranța ta.

Așa că, de câte ori îl văd pe Muhammad Ali, simt o mândrie imensă pentru că el e un erou. Eroii au întotdeauna cicatricile lor. Pe unele le poți vedea, despre unele citești mai târziu. Pe ale lui le știm. Omul ăla e un erou. Ce a îndurat el, cât a suferit, e ceva prin care toți eroii trec.

Nu îi e rușine de lucrurile prin care a trecut. A devenit cel mai mare pentru mine când a ieșit în fața întregii lumi și a aprins țorța olimpică la Los Angeles. Nu s-a rușinat și sunt foarte mândru de el și azi.

El e un erou. Sunt parte din existența lui. În fiecare zi îl iubesc mai mult. Nu trebuie să mai spună nimic acum. A venit timpul în care nu mai e nimic de spus. El a spus tot ce trebuia spus.

Să-l privești sau să scrii despre el, asta e tot ce trebuie să facem acum. El e cel mai mare american care a existat vreodată. Avem eroi care n-au reprezentat nimic. El e un erou adevărat.

Ar trebui să existe o zi dedicată lui Muhammad Ali în America.