Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 22 martie 2011 00:00 / Actualizat marti, 22 martie 2011 11:23
În top 10 al categoriei supermijlocie, Bute are cea mai mare rată a knock-outurilor. Românul şi americanul Ward sînt singurii neînvinşi
Campionul mondial IBF, Lucian Bute, este văzut de marea majoritate a specialiştilor din box drept cel mai bun boxer al categoriei supermijlocie. Sînt însă şi voci, mai puţine, care cred că românul nu a avut adversari pe măsură şi din această cauză nu a cunoscut încă înfrîngerea la profesionişti.
Boxrec, site-ul de box numărul 1, care ţine statistica tuturor pugiliştilor profesionişti din întreaga lume, îl vede pe Bute drept cel mai bun boxer la supermijlocie. Bute a urcat pe prima poziţie după ce a devenit campion mondial IBF, în 2007, şi nu a mai cedat întîietatea.
Redactorii de la "Ring magazin", revista considerată drept "Biblia boxului" peste Ocean, l-au pus pe Bute pe locul 3 în ierarhia de la supermijlocie. Pe primul loc nu au nominalizat nici un boxer, în timp ce pe poziţia secundă este americanul Andre Ward.
"Lucian Bute este cel mai bun boxer pe care l-am întîlnit în cariera mea. E mult mai rapid decît Carl Froch şi are o tehnică net superioară", l-a lăudat pe român nord-irlandezul Brian Magee, învinsul lui Bute de duminică dimineaţa. Librado Andrade, cel care a luptat în carieră cu Mikkel Kessler şi Robert Stieglitz, din top 10, crede şi el că Bute este numărul 1. Mexicanul a spus asta, deşi în prima întîlnire cu Bute, a fost foarte aproape de a-l face KO pe român, considerîndu-se nedreptăţit de arbitrul de ring.
Pe de altă parte, campionul de la WBC, l-a criticat pe Bute, spunînd despre el că e un campion fabricat. "A luptat în prea multe boomuri la Bell Center pentru ca să-l ia cineva în serios. Ca om pare un băiat de treabă, dar ca luptător, nivelul lui e inexistent. Eu m-am luptat cu Taylor, Pascal, Kessler, Dirrel, Abraham, în timp ce el i-a avut ca adversari pe Andrade, Joppy, Brinkley", a spus Froch. "O să-i rup gura, să nu mai măcăne", a contracarat Bute, spunînd că abia aşteaptă o dispută cu britanicul.
"Nu eu îmi aleg adversarii. Sînt gata să înfrunt pe oricine. Nu mi-e frică de nimeni, nu mă sperie nici un boxer şi sînt încrezător în puterea mea"
Lucian Bute, campion mondial IBF
Şase au participat în Super Six
Dintre primii zece pugilişti ai categoriei supermijlocie, şase au participat la "Super Six", turneul organizat de televiziunea americană Showtime: Abraham, Froch, Ward, Johnson, Direll şi Kessler. Au rămas în cele din urmă în competiţie primii patru, Direll şi Kessler retrăgîndu-se după ce s-au accidentat. Cei de la Showtime au anunţat că în 2012, cel mai probabil, Bute va boxa cu învingătorul din Super Six.