Articol de GSP - Publicat vineri, 17 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 19 februarie 2012 09:19
Vitali Klitschko şi-a apărat pentru a opta oară titlul mondial WBC la categoria grea. Ucraineanul l-a învins prin decizie unanimă pe Dereck Chisora. Britanicul este al patrulea boxer care reuşeşte să rămînă în picioare pînă la gongul final în faţa celui mai mare dintre fraţii Klitschko.
Vezi AICI video cu momentul în care Chisora l-a pălmuit pe Klitschko!
DECIZIA ARBITRILOR: 119-111, 118-110, 118-110
RUNDA 12
Cei doi pugilişti şi-au împărţit pumni fără oprire, cu un plus pentru Vitali Klitschko care a fost mai prudent şi s-a apărat cu inteligenţă în faţa britanicului. Chisora se repede în atac, aproape îl trimite în corzi pe ucrainian, însă nu reuşeşte să-i pună mari probleme. Meciul s-a încheiat cu un croeşu superb reuşit de Dereck.
RUNDA 11
Chisora rămîne pe poziţii şi răspunde cît poate de bine la atacurile venite din partea ucrainianului. Britanicul s-a mişcat cu rapiditate în ring şi a lovit la corp de mai multe ori. Klitschko şi-a continuat tactica de a sta departe de adversar şi de a-l surprinde cu garda jos
RUNDA 10
Deşi a încercat să-l surprindă cu lovituri la corp, Chisora nu a reuşit să-şi atingă ţinta, Klitschko reuşind de fiecare dată să se apere fără probleme. În plus, ucrainianul şi-a continuat seria atacurilor, pe parcursul cărora a avut cîteva lovituri de dreapta.
RUNDA 9
Chisora rezistă în faţa atacurilor fruibunde venite din partea ucrainianului. Vitali a început să forţeze din ce în ce mai mult, trmiţînd nişte lovituri directe de dreapta impresionante
RUNDA 8
Scenarul reprizei a şaptea se repetă şi în cea de-a opta. Chisora începe mai bine, reuşeşte lovituri mai clare, obligîndu-l pe Vitali să se folosească de toate posibilităţile pentru a se apăra. Finalul îi aparţine ucrainianului care dă drumul la arsenalul de lovituri
RUNDA 7
Seria bună a lui Chisora continuă şi în cea de-a şaptea repriză. Britanicul reuşeşte să se aproprie de Klitschko şi face o serie bun de croşee. Finalul rundei îl găseşte pe Chisora în apărare şi pe Klitschko lovind din toate direcţiile, încheind runda cu o directă de dreapta formidabilă
RUNDA 6
Chisora nu renunţă şi intră în forţă şi în această repriză. Cu un plus de vitalitate, Dereck reuşeşte o serie de lovituri formidabile care îl pun în dificultate pe ucrainian. Răspunsul lui Vitali vine imediat, însă nu este pe măsura loviturilor primite din partea adversarului
RUNDA 5
Chisora a început la fel de agresiv şi cea de-a cincea repriză, însă nu reuşeşte să îi pună probleme ucrainianului. Klitschko se mişcă din ce în ce mai mult în ring şi loveşte precis. Britanicul reuşeşte să-i răspundă, trimiţîndu-l o dată în corzi, însă Vitali şi-a revenit imediat şi a reluat seria atacurilor
RUNDA 4
Klitschko îş ţine la distanţă pe adversar, lucru care îi conferă un avantaj imens. Încercările de a lovi ale lui Chisora nu îşi mai ating ţinta, însă acesta rămîne la fel de agresiv, iar la finalul reprizei reuşeşte o lovitură directă de stînga care îl pune în dificultate pe ucrainianul care răspunde imediat cu un croşeu
RUNDA 3
Chisora este avertizat să nu mai boxeze cu capul înainte. Britanicul rămîne pe poziţii şi aproape că reuşeştesă-l trimită în corzi pe campionul mondial. Fără să forţeze, Klitschko îi oferă un răspuns pe măsură şi îi străpunge garda adversarului cu o serie de lovituri la faţă. În finalul reprizei, Chisora ratează o lovitură directă de dreapta.
RUNDA 2
Atitudinea curajoasă a lui Chisora se menţne şi pe parcursul celei de-a doua reprize. Britanicul se mişcă rapid în ring şi încearcă să se aproprie de ucrainian, însă Vitali îl ţine la distanţă şi parează fiecare lovitură venită din partea englezului. Klitschko îşi consolidează avantajul graţie unor directe de dreapta foarte bune.
RUNDA 1
Chisora începe agresiv meciul cu Vitali. Profitînd de înălţimea mai mică, britanicul s-a băgat sub mîinile lui Klitschko şi a reuşit cîteva lovituri foarte bune. Vitali a păstrat distanţa faţă de adversar şi şi-a folosit tehnica superioară, lovind puternic de cîteva ori cu directa de stînga.
*****
UPDATE 00:20// La intrarea în ring a lui Klitschko, Chisora s-a întreptat ameninţător spre ucrainian şi a încercat să-l lovească din nou, iar pe Wladimir l-a scuipat
UPDATE 00:16// Atmosfera s-a schimbat radical în momentul anunţării şi intrării în ring a campionului mondial WBC, Vitali Klitschko
UPDATE 00:13// Dornic să atragă din nou atenţia, Dereck Chisora s-a lăsat aşteptat pentru intrarea în ring. Fluierat de întreaga sală, britanicul şi-a făcut intrarea după ce a fost anunţat de Michael Buffer.
UPDATE 00:07// Wladimir Klitschko, fratele mai mic al lui Vitali, a avut cîteva discuţii aprinse cu Chisora. Ucrainianul a mers la vestiarul acestuia pentru a se asigura ca legăturile lui Dereck sînt în regulă.
*****
Spiritele s-au încins rău la cîntarul oficial al meciului de la categoria grea dintre englezul Dereck Chisora (28 de ani) şi ucraineanul Vitali Kliciko (40 de ani, 43 victorii şi 2 înfrîngeri). Lupta care va avea loc sîmbătă seara, la Munchen, pe stadionul Olympiahalle, are o miză uriaşă: titlul mondial WBC deţinut de cel mai mare dintre fraţii Klitschko, titlu pe care şi l-a apărat de şapte ori, timp de trei ani şi jumătate. Din dorinţa de a ieşi în evidenţă, Chisora (17 victorii şi 2 înfrîngeri) a reuşit să atragă atenţia asupra sa la cîntarul oficial. În momentul în care s-au aşezat pentru fotografii, britanicul l-a pălmuit serios pe Vitali Klitschko, luînd prin surprindere pe toată lumea care era prezentă în sală. Pentru a linişti spiritele, membrii celor două echipe au sărit imediat să-i despartă, în încercarea de a evita o adevărată luptă. "E inacceptabil ce s-a întîmplat. Nu ne-am aşteptat să facă asta. Nu a fost provocat, ar trebui să se concentreze doar la ce are de făcut în ring", a afirmat Don Charles, antrenorul lui Chisora.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”