Articol de Ionuţ Coman - Publicat duminica, 03 septembrie 2017 17:48
Constănţeanul Silviu Martin a traversat Europa, încheind una dintre cele mai grele şi spectaculoase curse de anduranţă din ciclismul amator, Transcontinental.
Aproape 4.000 de kilometri pe bicicletă prin Europa, de unul singur, fără niciun fel de ajutor din exterior. Transcontinental reprezintă una dintre cele mai spectaculoase curse de anduranță din ciclismul amator, iar constănțeanul Silviu Martin a trăit-o la cote înalte. Sportivul în vârstă de 34 de ani şi-a depășit limitele şi a ajuns la finish la capătul unei aventuri incredibile.
"A fost mult mai intens şi mai greu decât mă aşteptam, a depăşit tot ce îmi închipuiam. Faptul că eşti singur, că nu te poţi baza pe ajutorul nimănui, că eşti expus la fel de fel de pericole şi că orice ce greşeală înseamnă abandonul sau mult mai rău reprezintă cea mai dură experiență din viaţa mea.
Am avut momentele dificile, m-am rătăcit de multe ori, dar faptul că am reuşit să depăşesc toate obstacolele mi-a dat foarte multă încredere în mine, iar mesajele de susţinere primite de la oameni au însemnat enorm", dezvăluie Silviu.
Start pe celebra cățărare "De Muur"
Punctul de pornire a fost micuța localitate belgiană Stad Geraardsbergen, unde ciclismul este privit ca o religie. Pe 30 iulie, peste 400 de ciclişti amatori au plecat în cursa vieţii.
"Emoţiile au început dinaintea plecării, pentru că am venit pe bicicletă de la Bruxelles până la Stad Geraardsbergen, pe drum m-am întâlnit şi cu alţi participanţi şi am intrat în atmosferă. Startul s-a dat seara, din centrul localităţii, iar punctul culminant a fost celebra căţărare De Muur, pe pavate, inclusă în acest an în Turul Flandrei. Oamenii stăteau de o parte şi de alta a drumului, cu făclii în mâini, şi ne-au însoţit cu urale până în vârf. De acolo, fiecare şi-a urmat traseul, iar la prima intersecţie, plutonul s-a ripisit în trei direcţii", povesteşte Silviu.
Din păcate, la doar trei ore distanţă au venit primele veşti proaste. "Un ciclist britanic, Frank, a murit, după ce a fost lovit de o maşină. În mod normal, în astfel de situaţii, cursa se anulează, dar familia sa a insistat să continue. Unii au abandonat în acel moment, şi eu m-am gândit să fac acelaşi lucru, mi-am sunat soţia şi amândoi am decis să merg mai departe", spune constănţeanul, mărturisind afectat: "A fost un şoc, oricine putea fi în locul lui".
Somn la 8 grade
Dacă traseul nu i-a dat multe bătăi de cap în primele zile, nopţile neaşteptat de reci l-au chinuit serios. "Fiind începător, strategia mea a fost să dorm în locuri mai ferite, unde găseam nişte spaţiu verde sub copaci, în parcări. Cei experimentaţi au ales să se odihnească în staţiile de autobuz, însă eram stresat, pentru că nu ştiam cum reacţionează oamenii şi poliţia. Nu m-a deranjat nimeni, dar dormeam cu capul pe bicicletă, ca să fiu sigur. Pentru că era vară, nu mi-am luat sac de dormit, aveam doar un cort foarte mic, de o singură persoană.
Nopţile au fost însă foarte friguroase, mai ales în Austria, unde temperatura a coborât până la 8 grade, deşi nu eram la o altitudine prea mare. Din această cauză, reuşeam să dorm o oră, apoi urmau 20 de minute de tremurat şi trebuia să fac un pic de mişcare, ca să mă încălzesc. Dimineaţa, primul lucru era să caut cafea sau ceva cald, iar la ora 6, când mă trezeam, doar benzinăriile erau deschise. În medie, dormeam câte 4-5 ore pe noapte", explică Silviu.
A înfruntat oboseala, iar trecerea peste Alpi, din Austria în Italia, i-a ridicat moralul: "Am ales o trecătoare la 1.600 de metri şi ce am găsit acolo m-a uimit. Am uitat de orice durere. Peisaje incredibile, cu creste înzăpezite în depărtare şi un lac glaciar, în jurul căruia erau nenumărate piste de bicicletă şi alergare, pline de oameni care făceau mişcare. De altfel, în nordul Italiei, am găsit cele mai bune piste de bicicletă de pe tot traseul".
120 este locul ocupat de Silviu Martin, cu timpul de 17 zile, 19 ore şi 2 minute
Traseul a inclus 4 puncte de control
- Germania: 2 zile, 4 ore şi 49 de minute
- Italia: 4 zile, 17 ore, 46 de minute
- Slovacia: 8 zile, 17 ore, 53 de minute
- România: 11 zile, 12 ore, 22 de minute
Lovit de caniculă
Situaţia s-a schimbat o dată cu intrarea în Italia, unde temperaturile resimţite la nivelul solului au ajuns la peste 45 de gradeCelsius.
"Era incredibil de cald, dar experienţa acumulată în drumurile prin ţară m-a ajutat foarte mult. Îmi udam tot timpul tricoul, îmi turnam apă în cap şi consumam foarte multe lichide. Într-o zi, am băut 10 litri de apă. Norocul a făcut să fiu în Italia, unde am găsit foarte multe fântâni şi ţâşnitori pe marginea drumului. Am resimţit temperatura, dar nu în aşa fel încât să-mi vină să leşin, însă mulţi nu au făcut faţă şi au abandonat", îşi aminteşte Silviu.
Pentru el, a fost cea mai prolifică perioadă, reuşind să traverseze Italia într-un ritm ridicat: "A fost ca un contratimp pe plat".
Prima noapte în staţia de autobuz
Trecerea din Slovenia în Ungaria i-a oferit o experienţă terifiantă. Cu câţiva kilometri înainte de graniţă, s-a iscat o furtună puternică, deşi prognoza îi arăta zero la sută şanse de ploaie.
"Îmi propusem să pedalez toată noaptea, pentru că vremea era frumoasă şi aveam de recuperat o distanţă destul de mare până la următorul punct de control. Când am văzut în depărtare fulgerele, m-am gândit că furtuna mă va ocoli. Norii negri şi vântul puternic m-au convins totuşi să mă întorc în primul sat. Am găsit o staţie de autobuz şi în momentul în care m-am adăpostit a început ploaia torenţială, care a ţinut câteva ore.
M-am chircit pe o băncuţă foarte subţire şi am aţipit. M-am trezit foarte speriat, după ce am căzut pe ciment ca un sac de cartofi. Nu înţelegeam ce se întâmplă şi unde sunt. M-am lovit destul de rău la cot şi şold, dar am avut noroc că nu am dat cu capul de ciment. În acel moment, mi-am dat seama că se poate întâmpla orice şi nu trebuie să las garda jos niciodată", mărturiseşte constănţeanul.
Furtuna i-a dat planurile peste cap şi a fost nevoit să pedaleze fără întrerupere timp de o zi şi jumătate, pentru a ajunge în timp la următorul punct de control, în Munţii Tatra din Slovacia. "Ştiam că am o marjă de o oră, însă gps-ul mi-a jucat feste şi m-a scos la 18 kilometri depărtare de punctul de control. Am tras tare şi am ajuns cu zece minute înainte să se închidă. M-am simţit foarte mândru", povesteşte Silviu.
Virusat pe drumurile de acasă
Intrat pe drumurile din România, şi-a făcut strategia pentru a bifa punctul de control aflat pe Transfăgărăşan.
"Ştiam că am un avantaj, pentru că sunt acasă şi ştiu cum sunt drumurile, aşa că am decis să pedalez fără să mă opresc timp de 36 de ore. A fost cea mai extremă chestie pe care am făcut-o, total peste limitele mele, dar era singura şansă pentru a mă încadra în timp. Acea noaptea a fost criminală, parcă nu se mai termina. Am mers pe dealuri şi coclauri, pe întuneric beznă şi am răsuflat uşurat când a început să se facă lumină. Am urcat de multe ori pe Transfăgărăşan, dar, din cauza oboselii, am scos cel mai slab timp al meu. La punctul de control, m-a aşteptat familia, soţia, fiul, părinţii, iar pentru moralul meu a fost genial", spune constănţeanul.
După o noapte petrecută la Curtea de Argeş, a parcurs încă 300 de kilometri şi a făcut încă un popas la Calafat. Planul era să forţeze în ultimele zile, pentru a intra în Top 100, un bonus pentru aventura sa.
"M-am trezit dimineaţă cu nişte crampe îngrozitoare la stomac. Îmi era atât de rău, încât nici nu puteam să stau pe bicicletă. Am parcurs cu greu vreo 40 de kilometri, până la Vidin, dar mă simţeam ca un începător, îmi pierdeam echilibru. Vomitam întruna, aşa că m-am decis să dorm într-un parc câteva ore, în speranţa că-mi voi reveni. M-am trezit la fel de rău, aşa că mi-am luat medicamente de la o farmacie, m-am cazat la un hotel şi am dormit 14 ore în continuu. Eram convins că am făcut insolaţie, dar farmacista mi-a zis că-i un virus. Mai târziu, am auzit de la alţi concurenţi că au păţit acelaşi lucru în sudul României sau în nordul Bulgariei", explică Silviu.
Lacrimi înainte de finiș
Partea finală a cursei a fost şi mai dificilă, din cauza problemelor medicale: "Nu mi-am revenit cu adevărat până la final. Am fost nevoit să elimin tocmai alimentele care-mi dădeau energie, ciocolata, zahărul, şi am mâncat doar pâine prăjită şi brânză. Fiecare zi a fost o luptă pentru supraviețuire. În total, am slăbit vreo 10 kilograme, iar cele mai multe le-am pierdut în această perioadă".
Ultima zi a fost şi cea mai emoţionantă. "Pentru prima oară am simţit că mă aflu într-un concurs şi nu-mi venea să cred că mai am doar câteva zeci de kilometri până la finiș, la Meteora, în Grecia. Am plâns pe drum, ca să nu cedez la final, unde mă aşteptau familia şi prietenii. A fost şi un moment melancolic, după 17 zile petrecute singur pe drum, fără niciun fel de ajutor, înfruntând multe momente grele.
Mi-a luat câteva zile să mă readaptez la viaţa normală. Pentru mine, nu mai era o cursă, devenise un stil de viaţă şi a trebuit să mă reobişnuiesc cu oamenii, să fiu sociabil, să am un program. Dar, sincer, aş face-o din nou!", mărturiseşte mândru Silviu.
)
)
)
)
)
)
)
