SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

Cavendish: "Îi iubesc pe toţi din echipă, sîntem ca o familie"

Articol de - Publicat sambata, 19 iulie 2008 00:00

Mark Cavendish a reuşit vineri să cîştige cea de-a patra victorie din Turul Franţei, performanţă întrecută în ultimii 20 de ani doar de Lance Armstrong (5 victorii în 2004)

 

"E pur şi simplu prea puternic", a spus argintul etapei de ieri, australianul de la Silence-Lotto, Robbie McEwen. "Am ţinut nasul în vînt la 500 de metri, dar am reuşit să fur o poziţie pentru sprintul final, unde nu m-am descurcat rău. Sînt bucuros că m-am întrecut cu el, dar Cavendish m-a bătut într-o luptă cinstită", a explicat veteranul de 34 de ani. De cealaltă parte a baricadei, Cavendish are meritul să fi predat o lecţie sprinterul cu renume din pluton, în condiţiile în care organizatorii au alocat etape puţine pentru profilul cicliştilor de viteză. Dus în trenă extraordinar de colegii de la Columbia, între care remarcăm travaliul tînărului "Gerry" Ciolek, Cavendish este îndreptăţit să spere că va putea călca pe urmele unor sprinteri ca Alessandro Petacchi sau Mario Cipollini.

Cu toate acestea Mark rămîne conştient de importanţa performanţei atinse la cea de-a doua ediţie a Turului la care îşi dă concursul. "Cea mai importantă victorie a fost prima, pentru că a fost prima. Fiecare victorie este specială, dar meritul este şi al echipei. Văd ciclismul ca pe o pasiune, nu ca o meserie. Muncim cu toţii pentru acelaşi obiectiv, avînd acelaşi cod etic. Sînt multe individualităţi în echipă şi totuşi reuşim să ne concentrăm pe ce avem de făcut, ceea ce este remarcabil. Îi iubesc pe toţi, sînt ca fraţii mei", a spus emoţionat la finalul etapei de ieri britanicul de 23 de ani.

Modest şi timid în faţa camerelor de filmat, Cavendish a ţinut să le mulţumească celor care au vorbit frumos de performanţele sale şi a adăugat: "Îmi pare rău că ceilalţi sprinteri nu se pot impune, dar ăsta e rolul meu. Am cîştigat patru etape, dar tot nu am tricoul verde, ceea ce arată că ei sînt mai consistenţi ca mine".

Mark se află la 28 de puncte faţă de purtătorul tricoului de cel mai bun sprinter, spaniolul Oscar Freire, care nu a reuşit să cîştige nicio etapă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează