Articol de GSP - Publicat duminica, 20 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 19 iulie 2014 23:28
Rafal Majka a cîştigat ieri a paisprezecea etapă a Turului Franţei disputată între Grenoble şi Risoul pe distanţa de 177 de kilometri. Polonezul în vîrstă de 24 de ani de la Tinkoff-Saxo s-a aflat la primul succes major al carierei.
"Este victoria cea mai mare pe care o puteam obţine. Mereu ajungeam al doilea sau al treilea, dar acum am ştiut că trebuie să atac, eram conştient că dacă nu mă distanţez o să pierd pe final", a spus el.
Majka a aflat în ultimul moment că va fi prezent în Le Tour, el fiind adus în locul lui Roman Kreuziger, căruia i s-au găsit valori anormale ale sîngelui. Polonezul a participat în acest an şi în Turul Italiei , unde a încheiat pe locul al şaselea la general şi încă resimte oboseala adunată în cele trei săptămîni de Il Giro.
Tricoul galben, de lider, a rămas la Vicenzo Nibali. Etapa de azi se va desfăşura între Tallard şi Nîmes pe distanţa de 222 de km.