SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

Forţă nordică » Boasson Hagen cîştigă a patra etapă pentru Norvegia în Turul Franţei

Boasson Hagen trece pentru a doua oară primul linia de sosire în acest Tur
Boasson Hagen trece pentru a doua oară primul linia de sosire în acest Tur

Articol de - Publicat miercuri, 20 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 20 iulie 2011 20:01

Edvald Boasson Hagen ( Sky Pro Cycling) a cîştigat etapa a 17-a a Turului Franţei, aducînd numărul succeselor pentru Norvegia la patru.

Pentru prima dată în această ediţie, plutonul a părăsit Franţa, ajungînd pînă în Italia, la Pinerolo. Sandy Casar (Francaise des Jeux) a părăsit plutonul după doar opt kilometri, fiind urmat de alţi nouă rutieri. Iniţiativa a dat însă greş, aceştia fiind ajunşi după 10 kilometri.

A venit rîndul lui Boasson Hagen să se rupă de pluton la kilometrul 52, norvegianul trăgînd după el alţi 13 rutieri. Aceştia au luat un avans considerabil, ecartul depăşind chiar şi 7 minute. Kevin De Weert (Quick Step), Nicolas Roche (AG2R) şi Johnny Hoogerland (Vacansoleil) au plecat în urmărirea evadaţilor.

Cum cei 3 ajunseseră deja la aproape 5 minute de pluton, iar De Weert era la numai 12 minute de Thomas Voeckler în clasamentul general, Europcar a trecut la trenă, ajutată de BMC şi Leopard Trek.

Perez Moreno (Euskaltel Euskadi) şi-a lăsat în urmă colegii de evadare, dar a fost prins de Chavanel cu 16 kilometri pînă la final. În urmărirea lor a venit Boasson Hagen, norvegianul trecînd fără emoţii pe lîngă cei doi, cîştigînd etapa, cea de-a doua pentru el în această ediţie a Turului.

În spate, Alberto Contador (Saxo Bank) îşi făcea de cap, atacîndu-şi rivalii. Alături de Samuel Sanchez (Euskaltel Euskadi) luase un avans de 10 secunde pe coborîre, dar favoriţii s-au regrupat cu cîteva sute de metri înainte de finiş. Nu şi Voeckler, francezul pierzînd 27 de secunde după ce a ieşit de două ori în decor.

Mîine urmează o etapă care le dă fiori rutierilor. Plutonul pleacă din Pinerolo şi se va întoarce în Franţa pe un traseu terifiant care conţine trei căţărări de categorie specială. Col Agnel, Col d'Izoard şi Galibier.

Clasamentul etapei
1. Edvald Boasson Hagen (Sky Pro Cycling) 4h 18'00"
2. Bauke Mollema (Rabobank) +0'40"
3. Sandy Casar (Francaise des Jeux) +0'50"
4. Julien El Fares (Cofidis) +0'50"
5. Sylvain Chavanel (Quick Step) +0'50"
6. Dmitriy Fofonov (Astana) +1'10"
7. Maciej Paterski (Liquigas) +1'10"
8. Dmitriy Muravyev (Radio Shack) +1'10"
9. Jonathan Hivert (Saur Sojasun) +1'15"
10. Borut Bozici (Vacansoleil) +2'20"

Clasamentul general
1. Thomas Voeckler (Europcar) 73h 23'49"
2. Cadel Evans (BMC) +1'18"
3. Frank Schleck (Leopard Trek) +1'22"
4. Andy Schleck (Leopard Trek) +2'36"
5. Samuel Sanchez (Euskaltel Euskadi) +2'59"
6. Alberto Contador (Saxo Bank) +3'15"
7. Damiano Cunego (Lampre ISD) + 3'34"
8. Ivan Basso (Liquigas) +3'49"
9. Tom Danielson (Garmin-Cervelo) +6'04"
10. Rigoberto Uran (Sky Pro Cycling) +7'36"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
alpin
alpin  •  20 Iulie 2011, 23:45

Prefer oricand un Contador in detrimentul papagalilor Schleckhi... Au distrus Le Tour, prin non-valoare!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează