Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 martie 2011 11:50
Cu o lună şi jumătate înaintea debutului Giro d'Italia, Alberto Contador participă la turneului Cataluniei, fiind una dintre etapele din programul de pregătire al rutierului de la Saxo Bank. Competiţia este cu atît mai importantă, cu cît pe lista participanţilor se află Ivan Basso, Cadel Evans şi Denis Menchov.
Turul Cataluniei, cea mai prestigioasă cursă la care participă Contador în acest sezon după ce a fost găsit nevinovat în cazul de dopaj în care a fost implicat în cea de-a doua jumătate a anului 2010, debutează astăzi şi va dura pînă duminică. Triplul cîştigător al Turului Franţei are ca obiectiv principal pentru prima parte a lui 2011 să se impună la Giro d'Italia.
”Nu ştiu dacă este la fel de dificil ca Turul Murciei, cursă pe care am cîştigat-o, dar, cu siguranţă este un traseu deschis atacurilor. M-am antrenat foarte bine. Mi-am stabilit obiective pe termen lung, nu pot să fac totul dintr-o dată”, a declarat ibericul.
”Sînt motivat, acum rămîne de văzut ce se va întîmpla. Nu am nici un fel de presiune. Va fi foarte interesant, sînt mulţi candidaţi la victorie”, a spus Contador.