Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 11 iulie 2008 00:00
Ciclistul spaniol de la Liquigas, Manuel Beltran, a fost depistat pozitiv cu eritropetină într-o probă de urină prelevată în prima etapă a Turului Franţei, informează L'Equipe.
Spaniolul de 37 de ani a evoluat de-a lungul carierei la echipe importante din plutonul mondial, din care putem enumera Mapei, Banesto şi US Postal. A fost unul dintre oamenii de încredere ai lui Lance Armstrong, reuşind să pună umărul la mai multe victorii în probele de contratimp pe echipe din Turul Franţei şi Turul Spaniei.
Manuel Beltran a fost printre cei aleşi de Agenţia Franceză de Luptă Anti dopaj (agenţie însărcinată cu efectuarea testelor de sînge şi controlarea periodică a plutonului, în condiţiile în care Federaţia Franceză patronează cursa în dauna Uniunii Cicliste Internaţionale) să dea teste înaintea startului din Brest.