Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 24 iunie 2024 14:41 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 16:29
Ciclismul este cu un pas înaintea celorlalte sporturi când vine vorba de pregătire și de studierea datelor. Noua găselniță o reprezintă antrenamentele termice.
„Cel mai mare teritoriu neexplorat pentru câștigurile marginale” îl reprezintă pregătirea în condiții termice speciale. Asta cred specialiștii. Tadej Pogacar (25 de ani) sau Remco Evenepoel (24 de ani) speculează deja această zonă.
Metoda revoluționară de antrenament din ciclism
„Echipele mari sunt tot mai interesate de modul în care pot folosi antrenamentele termice. Vor să înțeleagă cum pot regla temperatura corpului. A devenit o zonă care nu mai poate fi ignorată. Nu mai putem vorbi despre psihologie, nutriție sau tehnologie ca despre lucruri marginale. Ele sunt deja parte din cursă!
Impresiile pe care le primim din partea echipelor cu privire la reglarea temperaturii sunt foarte importante”, spune Ross McGraw, vicepreședintele companiei de senzori CORE, potrivit Velo Powered by Outside.
- În lumea ciclismului, câștigurile marginale se referă la micile detalii (metode de antrenament, alimentație, strategie, tehnologie etc) care pot aduce un plus în timpul cursei.
Antrenamentele în căldură extremă sunt folosite de rutieri de ani buni. Exercițiile în saună sau în camere fără ventilație erau la ordinea zilei.
Scopul era acomodarea corpului la temperaturile ridicate întâlnite în Turul Franței sau în Turul Spaniei. Metode revoluționare continuă să descopere și să aprofundeze această sferă.
Dan Lorang, unul dintre responsabilii cu pregătirea la Bora Hansgrohe, explică de ce trebuie să fii mereu cu un pas înaintea vremurilor: „Nivelul e ridicat, sunt zeci de cicliști capabili de performanțe similare. De aceea e important acel procent de 0,1%. Echipele fac totul corect în pregătire, nutriția e impecabilă, aparatura la fel. Așa că trebuie să faci diferența într-un anumit punct. Această zonă termică ar putea fi cheia”.
Site-ul Velo Powered by Outside vine cu două exemple. Slovenul Tadej Pogacar, dublu câștigător al Turului Franței, a folosit senzori pentru studierea temperaturii corpului la contratimpul din Turul Italiei, o etapă epică în care a reușit să îl surclaseze pe Filippo Ganna.
Belgianul Remco Evenepoel, câștigătorul Turului Spaniei din 2022 și campion mondial în 2023, a postat pe contul de YouTube un antrenament de acest gen: „Scopul este ca temperatura corpului să ajungă la 38,5 grade. Practic voi avea febră în timp ce pedalez. Asta înseamnă un antrenament de adaptare la căldură. Trebuie să te simți inconfortabil”.