Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 01 septembrie 2020 20:23 / Actualizat marti, 01 septembrie 2020 20:53
Primoz Roglic (Jumbo-Visma) s-a impus azi în etapa a 4-a a Turului Franței, trecând primul linia primului finiș în urcare din această ediție
Astfel, el îndepărtează dubiile legate de starea sa fizică, după ce fusese nevoit să abandoneze în Criterium du Dauphine în urmă cu două săptămâni, din cauza unei căzături serioase. În runda de 160,5 kilometri disputată între Sisteron și Orcieres-Merlette, slovenul a produs o puternică accelerare pe ultimii 150 de metri ai cățărării, după ce colegul de echipă Wout Van Aert imprimase ritmul urcușului final. Al doilea a sosit un compatriot, Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), urmat de Guillaume Martin (Cofidis), Nairo Quintana (Arkea-Samsic). Sosit al 5-lea, Julian Alaphilippe (Deceuninck-QuickStep) păstrează tricoul galben.
🇸🇮 A Slovenian 1-2 for the stage winner and the new white jersey today. Something to be proud of on the finish line! 🤩
— Tour de France™ (@LeTour) September 1, 2020
🇸🇮 Doublé Slovène pour le vainqueur de l'étape et le nouveau maillot blanc aujourd'hui. De quoi se réjouir sur la ligne d'arrivée ! 🤩#TDF2020 #TDFunited pic.twitter.com/FPNaoQ4P9l
„Revin, eh”, a spus Roglic la final. „Se vede că pot să concurez și de la zi la zi mă simt mai bine. Am deja dovada că eram pregătit să iau startul aici. Acum trebuie să ne continuăm treaba bună ca echipă”. Alaphilippe rămâne lider la general, el declarând că „e o veste pe care trebuie să o accept. Nu-mi pasă foarte mult. E o zi frumoasă, suntem toți bine, în siguranță, am câștigat, cu atât mai bine. S-o ținem tot așa”.
Turul Franței continuă mâine cu o etapă periculoasă, 183 de kilometri pornind de la Gap și cu final la Privas, iar joi așteaptă o altă rundă cu finiș la altitudine.
Clasament etapa a 5-a
1. Primoz Roglic (Slo/TeamJumbo-Visma) | 4h07:47 |
2. Tadej Pogacar (Slo/UAE Team Emirates) | același timp |
3. Guillaume Martin (Cofidis) | același timp |
4. Nairo Quintana (Arkea-Samsic) | același timp |
5. Julian Alaphilippe (Deceuninck-QuickStep) | același timp |
6. Miguel Angel Lopez Moreno (Col/Astana ProTeam) | același timp |
Clasament general după 5 etape
1. Julian Alaphilippe (Deceuninck-QuickStep) | 18h07:04 |
2. Adam Yates (MBr/Mitchelton-Scott) | la 4s |
3. Primoz Roglic (Slo/TeamJumbo-Visma) | la 7s |
4. Tadej Pogacar (Slo/UAE Team Emirates) | la 11s |
5. Guillaume Martin (Cofidis) | la 13s |
6. Egan Arley Bernal Gomez (Col/Ineos Grenadiers) | la 17 s |
Citește și alte știri din ciclism
Victorie la sprint pentru Caleb Ewan și echipa sa decimată de căzături