SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI

VIDEO + FOTO Scandal în Turul Franței » Peter Sagan îl izbește violent pe Mark Cavendish de barierele de protecție și e dat afară din Tur!

FOTO: Reuters +7   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat marti, 04 iulie 2017 19:08

Francezul Arnaud Demare, ciclistul de 25 de ani al celor de la FDJ, a câștigat etapa a patra din Turul Franței, în urma unui sprint redus, dar lucrurile importante s-au petrecut înainte cu câteva secunde de sprintul final!

Sagan îl lovește pe Cavendish

Etapa pornită din Mondorf-les-Bains, din preajma casei câștigătorului din 2010, luxemburghezul Andy Schleck, părea una liniștită, în condițiile în care singurul hop din calea sprinterilor, pe o distanță de 208 kilometri, era o cățărare de categoria a patra. Ziua a avut un singur evadat, prins cu 30 de borne înainte de final, însă lucrurile s-au complicat oribil când sprinterii s-au pus în mișcare pentru asaltul din ultimul kilometri. 

Cu câteva sute de metri înaintea finalului, când sprintul s-a declanșat, slovacul Peter Sagan (Bora) l-a văzut pe britanicul Mark Cavendish (Dimension Data) infiltrându-se prin partea lui dreaptă și l-a lovit intenționat cu cotul! Britanicul a fost proiectat violent în gardurile de protecție ale spectactorilor!

John Degenkolb (Trek) și Ben Swift (UAE) nu l-au putut evita pe britanic și au fost implicat la rându-le în carambol.

L-a lovit Peter Sagan intenționat pe Mark Cavendish?

Da
Nu

În față, francezul Arnaud Demare a profitat și a câștigat în premieră o etapă din Marea Buclă. A fost urmat de Sagan, Kristoff, Greipel și Bouhanni. Marcel Kittel (Quick-Step), marele favorit al etapei, a rămas singur cu 1500 de metri înaintea liniei de final, din cauza unei căzături în care a fost implicat și trenulețul lui.

Sagan, sancționat de organizatori

La o oră după terminarea etapei, comisarii cursei au revăzut imaginile în care slovacul Peter Sagan l-a șicanat pe Mark Cavendish și au decis că gestul a fost intenționat. După ce au decis inițial să îl declaseze până pe locul 115, ultimul din grupul din care a făcut parte, comisarii Turului l-au dat afară pe slovac din competiție, încheindu-i visul unui al șaselea tricou verde consecutiv pe Champs-Elysees!

"Nu am știut că Mark este în spatele meu. Eram în plin sprint. Am încercat să iau roata celui din fața mea. Demare avea o vitez în plus față de noi, iar Marc a venit din spate. Nu l-am simțit." - Peter Sagan

Final de tur pentru Cavendish?

Directorul sportiv al celor de la Dimension Data, Roger Hammond, a vorbit despre situația lui Cavendish: "M-aș hazarda să spun că Mark are vreo fractură. Știu că s-a lovit și la mână. A fost transportat de urgență la spital". Informat despre faptul că Peter Sagan a mers imediat după cursă la autobuzul echipei sud-africane pentru a-și cere scuze, Hammond a declarat: "Dacă aș fi fost în locul lui Sagan, cu siguranță asta aș fi făcut și eu".

Tricoul galben și regula ultimilor 3 kilometri

Geraint Thomas (Sky) rămâne liderul clasamentului pentru încă o zi. Implicat într-o căzătură, galezul a profitat de regula ultimilor 3 kilometri și păstrează 12 secunde în fața coechipierului său, Chris Froome

Tricoul verde are un nou posesor

Campionul național al Franței, Arnaud Demare, a devenit lider în clasamentul pe puncte.  Marcel Kittel și Michael Matthews completează podiumul.

La mulți ani, SUA

Americanii nu puteau lipsi de pe podium de ziua lor. Nathan Brown (Cannondale) este lider în clasamentul cățărătorilor, urmat de același Sagan, Taylor Phinney ( Cannondale) și Nils Politt (Katusha).

Tricoul alb

Pierre Latour (AG2R) este în continuare lider în clasamentul tinerilor cicliști, în fața lui Alexey Lutsenko (Astana) și Stefan Kueng (BMC).

 Păzea, vin munții

Mâine intră în scenă oamenii de general, într-o etapă de 160,5 km, desenată între Vittel și La Planche des Belles Filles, și terminată cu o cățărare de categoria 1. Păstrează Sky tricoul galben?

2006 
este anul ultimei victorii reușite de un francez la sprint. Jimmy Casper se impunea atunci la Strasbourg

"Să participi în Turul Franței este incredibil. Să câștigi o etapă este de nedescris. Eu sunt unul dintre ei acum. Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Este îmbucurător că oficialii au avut curajul să-l sancționeze pe Peter" - Arnaud Demare

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
1499424093436867
Balea Stefan  •  05 Iulie 2017, 13:03
Postat de Catalin Toader pe 04 Iulie 2017, 22:50

Violent v-ati izbit voi cu capul de barierele de protectie ale jurnalismului... Titlu de toata jena...

*** Nici nu l-a atins cu cotul, vedeti filmarile slow. O mizerie de decizie.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mplttev
mplttev  •  05 Iulie 2017, 09:19

Ar trebui exclus din viața sportivă. Omoară-ți adversarul, asta e deviza echipei și a directorului Roger Hammond, pentru care echipa, de asemenea, ar trebui desființată. Roger Hammond ăsta spune că așa ar fi făcut și el. Peștele de la cap se împute. Câștigă cu orice preț chiar dacă-ți omori adversarul! Bravo băieți.

1491817257509153
Catalin Toader  •  04 Iulie 2017, 22:50

Violent v-ati izbit voi cu capul de barierele de protectie ale jurnalismului... Titlu de toata jena...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează