SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FORMULA 1.

FORMULA 1. McLaren nu îl ia în calcul pe Fernando Alonso: mizează pe tinerețe

Fernando Alonso în bolidul McLaren, foto: Guliver/gettyimages
Fernando Alonso în bolidul McLaren, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2019 09:26

FORMULA 1. De mai bine de o lună încoace, Fernando Alonso a fost ocupat până peste cap, iar rezultatele au fost la extreme.

A reușit acum o săptămână să câștige cu echipa Toyota pentru al doilea an consecutiv în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans – partea pozitivă.

Pe 19 mai însă, a ratat calificarea în altă întrecere de tradiție, Indy 500, fiind al patrulea din șase în bătălia pentru trei locuri rămase – partea negativă.

Și cu aceasta a rămas cu zero proiecte în viitorul foarte apropiat, dar boss-ul de la McLaren, Andrea Seidl, respinge ideea unei întoarceri a ibericului în Formula 1 în acest sezon.

Alonso păstrează o relație bună cu fosta sa echipă, fiind ambasador McLaren. De asemenea, a efectuat pentru ea un test Pirelli în Bahrein anul acesta, undeva în primăvară.

Totuși: "Nu plănuim să-l punem pe Fernando în mașina de Formula 1. Suntem mulțumiți cu Lando și Carlos. Fac o treabă grozavă, ei sunt viitorul pentru noi și, în aceeași măsură, aceasta este și ideea mea. El este încă membru și ambasador al McLaren, de aceea cred că va exista o discuție în viitor legată de alte proiecte", a spus Seidl.

Alonso părea o opțiune la îndemână pentru postura de rezervă în ce a mai rămas din acest sezon.

În schimb, McLaren a preferat să semneze o înțelegere în Franța cu Renault pentru ca Serghei Sirotkin, fost anul trecut în F1 la Wiliams, să ocupe această poziție.

Să fie un semn al răcirii relației din iberic și fostul său team? Seidl explică de ce nu este așa, iar motivele sunt de natură practică.

"Nu e posibil ca Fernando să fie aici la fiecare cursă, ca pilot de rezervă. Am lucrat cot la cot în parteneriatul cu Renault pe partea sistemului de propulsie, iar Serghei va fi la curse până la finalul sezonului. În cazul vreunei urgențe, avem un pilot de rezervă acolo, cu noi".

McLaren mizează pe tinerețe, e clar. Într-un asemenea plan, rezultatele nu vor apărea chiar imediat, dar e ceva asumat. Cât despre Fernando, la aproape 38 de ani, rolul de ambasador și proiectele în afara F1 îl țin departe de plictiseală.

Citește și:

FOTO Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Franței » Clasamentul cursei, ierarhiile la piloți și constructori

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează