SPORTURI  »  FORMULA 1  »  ANALIZĂ GSP

AVANCRONICĂ 7 lucruri importante despre Marele Premiu de la Suzuka: Ferrari, după 17 ani sau aceleași speranțe deșarte? Cântecul de lebădă al lui Ricciardo?

Ferrari în Marele Premiu de la Tokyo, foto: Guliver/gettyimages
Ferrari în Marele Premiu de la Tokyo, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 13:55 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 19:01

Echipele din Formula 1 ajung în „Țara Soarelui Răsare”, Japonia, pentru runda a 4-a din sezonul 2024, iar GSP a efectuat o amplă analiză a weekend-ului ce urmează.

Circuitul Suzuka, ce și-a deschis porțile în urmă cu 61 ani, va fi gazdă a celei mai tari competiții de curse din lume, în calendarul căreia s-a aflat între 1987 și 2006, între 2009 și 2019, redobândindu-și statutul de locație permanentă a competiției în 2022.

Marele Premiu al Japoniei, încărcat de istorie

Recordul pe tur al circuitului nipon îi aparține lui Lewis Hamilton, 1:30.983, validat în timpul Grand Prix-ului din 2019, însă neoficial, cvadruplul campion mondial, Sebastian Vettel, a fost contorizat la 1:27.064 în timpul calificărilor aceluiași an, 2019.

La GP-ul Japoniei, James Hunt și-a trecut în vistierie, singurul titlu de campion mondial în detrimentul marelui rival, Nikki Lauda. Marele Schumacher și-a adjudecat primul campionat alături de Ferrari, însă a cedat râvnitul titlu cu numărul opt în fața unui star în devenire, Fernando Alonso, care a „zburat” pe lângă „Baronul Roșu” pe exteriorul infamului viraj 130R.

Nigel Mansell a pierdut titlul în fața marelui Senna în 1991, iar același Senna a fost protagonist al unuia dintre cele mai importante momente din istoria sportului, coliziunea dintre el și Prost provocând încă dezbateri, chiar și astăzi.

Acum, contextul fiind oferit, iar convingerea conform căreia, prin simpla natură a circuitului, ne așteaptă un week-end extrem de interesant, haideți să parcurgem 7 detalii-cheie ale calificărilor și cursei ce ne așteaptă.

Primele două echipe din clasamentul constructorilor, Red Bull și Ferrari, sunt despărțite de doar patru puncte, în timp ce diferența dintre primii patru piloți însumează 11 puncte, echivalentul unui P5 + punctul pentru cel mai rapid tur.

+19 FOTO

Programul weekend-ului de Formula 1 din Japonia

  • Antrenamente 1 (Vineri, 5 aprilie, ora 05:30) - AntenaPLAY
  • Antrenamente 2 (Vineri, 5 aprilie, ora 09:00) - AntenaPLAY
  • Antrenamente 3 (Sâmbătă, 6 aprilie, ora 05:30) - AntenaPLAY
  • Calificări (Sâmbătă, 6 aprilie, ora 09:00) - Antena 3 CNN și AntenaPLAY
  • Cursă (Duminică, 7 aprilie, ora 08:00) - Antena 3 CNN și AntenaPLAY

1. „Mad Max” reloaded

Batavul Max Verstappen și-a văzut încheiată, din cauza unei defecțiuni a sistemului de frânare, seria de 43 curse duse la linia de finish, a doua cea mai mare din istoria competiției, în precedenta cursă din Australia, fiind totodată primul abandon al triplului campion mondial, după cel din 2022, tot din Australia.

Totuși, Verstappen a câștigat dominant pe acest circuit în 2023, bifând și pole-ul, dar și cel mai rapid tur al cursei. La fel și în 2022, cu mențiunea că Guanyu Zhou și-a însușit fastest lap-ul.

Acestea fiind spuse, nu ar fi miraculos ca pentru Max, Suzuka să fie prima cursă câștigată dintr-o serie de victorii superioară celei precedente de zece. Asta dacă nu va întâmpina nici o dificultate tehnică, așa cum s-a întâmplat în Australia.

2. Ferrari, după 17 ani sau aceleași speranțe deșarte?

Clasamentul constructurilor și cel al piloților prezintă o realitate pozitivă pentru tifosi, în acest moment. Team-ul italian are de recuperat doar patru puncte până la Red Bull, în timp ce Charles Leclerc și Carlos Sainz sunt la 4, respectiv 11 puncte distanță de Verstappen.

Clasament piloți

  1. Max Verstappen (Red Bull) - 51 puncte
  2. Charles Leclerc (Ferrari) - 47 puncte
  3. Sergio Perez (Red Bull) - 46 puncte
  4. Carlos Sainz (Ferrari) -40 puncte
  5. Oscar Piastri (McLaren) - 28 puncte
  6. Lando Norris (McLaren) - 27 puncte
  7. George Russell (Mercedes) - 18 puncte
  8. Fernando Alonso (Aston Martin) - 16 puncte
  9. Lance Stroll (Aston Martin) - 9 puncte
  10. Lewis Hamilton (Mercedes) - 8 puncte
  11. Yuki Tsunoda (RB Cash App) - 6 puncte
  12. Oliver Bearman (Ferrari) - 6 puncte
  13. Nico Hulkenberg (Haas) - 3 puncte
  14. Kevin Magnussen (Haas) - 1 punct
  15. Alex Albon (Williams) - 0 puncte
  16. Zhou Guanyu (Kick Sauber) - 0 puncte
  17. Daniel Ricciardo (RB Cash App) - 0 puncte
  18. Esteban Ocon (Alpine) - 0 puncte
  19. Pierre Gasly (Alpine) - 0 puncte
  20. Valtteri Bottas (Kick Sauber) - 0 puncte
  21. Logan Sargeant (Williams) - 0 puncte

2007 a fost anul ultimului titlu la piloți pentru Scuderie, „The Iceman” Kimi Raikkonen „șutind” atunci titlul duo-ului Hamilton-Alonso de la McLaren, în timp ce 2008 a fost ultima dată când Ferrari și-a adjudecat titlul la constructori. Prea demult, mult prea demult.

Totuși, un „one-two” în Australia, un monopost ce pare fiabil și un Fred Vasseur încrezător sunt semne că Ferrari construiește pe termen lung, neexcluzând însă, un succes veritabil încă din acest sezon.

Principala miză a celor de la Ferrari pare să fie demonstrația că pot pune presiune pe Red Bull în vederea migrației dinamicii de putere în vârful ierarhiei competiției.

Așa cum a fost cazul și în acest week-end, avem dovezi clare că atunci când totul ne merge bine, chiar dacă nu cred că va fi cazul la fiecare cursă, putem pune presiune pe Red Bull, iar când asta se întâmpla, pot face greșeli, deci trebuie să continuăm în această direcție.
-Fred Vasseur, team principal Scuderia Ferrari

3. Pierderea lui Sainz, o greșeală?

„Matadorul” Carlos Sainz s-a recuperat după operația de apendicită din cauza căreia nu a putut concura în Arabia Saudită și a câștigat Marele Premiu din Australia, fiind secondat de monegascul și coechipierul său, Charles Leclerc. De altfel, sezonul trecut a fost singurul pilot ce a bifat vreo victorie, în afara celor de la Red Bull.

În prima rundă din Bahrain, Leclerc a fost bătut din nou de Sainz în cursă, ibericul terminând pe podium, în timp ce „Il Predestinato” a terminat pe patru.

3este numărul de victorii obținute de Sainz în Formula 1: Silverstone 2022, Singapore 2023 și Australia 2024

La anul, Hamilton vine la Ferrari, în timp ce Sainz încă nu are echipă. Pe lângă abilitățile certe de pilot, fostul junior Red Bull a demonstrat în mai multe rânduri și că este un strateg excelent, motiv pentru care plecarea sa de la Ferrari, pusă în balanță cu beneficiile venirii lui Hamilton (marketing și o pleiadă de ingineri ce îl urmează de la Mercedes), s-ar putea să dăuneze echipei.

4. „Cântecul de lebădă” al lui Ricciardo?

Cel poreclit „Honey Badger” (n.r. - bursuc de miere) datorită curajului de pe circuit este în mare pericol de a își pierde locul în competițe, asta până la sfârșitul sezonului.

1este numărul de clasări în puncte din ultimele 10 curse pentru Ricciardo

Australianul l-a înlocuit pe olandezul Nyck de Vries, după Silverstone, anul trecut. Este de văzut dacă doctorul Helmuth Marko își va pierde răbdarea cu acesta, ținând cont de rezultatele sub așteptări, dar și de modul în care performează japonezul Tsunoda.

După ce a concurat în cinci curse din 2023, promițătorul Liam Lawson ar fi în pole-position pentru a îl înlocui pe Daniel la sora mai mică a campionilor de la Red Bull.

5. Mercedes trebuie să se regrupeze

În Australia, echipa manageriată de Toto Wolff s-a confruntat cu un dezastru: Lewis Hamilton a abadonat din cauza unei probleme la motor, în timp ce George Russell a suferit un accident pe finalul cursei. Australia 2024 a fost primul dublu abandon al celor de la Mercedes.

Team-ul din Brackley riscă să fie depășit, în raport de performanțe, atât de McLaren, cât și de Aston Martin. Două echipe de client. Acest lucru ar fi sinonim cu un adevărat dezastru în 2024.

Clasamentul constructorilor

  1. Red Bull - 97 puncte
  2. Ferrari - 93 puncte
  3. McLaren - 55 puncte
  4. Mercedes - 26 puncte
  5. Aston Martin - 25 puncte
  6. RB Cash App - 6 puncte
  7. Haas - 4 puncte
  8. Williams - 0 puncte
  9. Kick Sauber - 0 puncte
  10. Alpine - 0 puncte

Nu știm încă ce a cauzat abandonul lui Hamilton. Power units-urile vor reveni în mâinile sigure ale oamenilor din Brixworth, care vor afla care a fost cauza. Tot ce știm acum sunt simptomele acelui moment: o pierdere rapidă a presiunii uleiului, urmată de o oprire a motorului, menită să protejeze.
- James Allison, director tehnic Mercedes

6. Puncte pentru codașe?

Williams, Kick Sauber și Alpine nu au nici un punct în 2024. De altfel, din afara primelor 5 echipe, doar inspirația lui Tsunoda, monopostul decent al celor de la Haas și abandonuri sporadice ale Red Bull, Mercedes sau Aston Martin, au adus puncte celorlalte echipe.

Greu de crezut că cele trei echipe vor putea aduna vreun punct dacă nici unul dintre factorii enumerați mai sus nu se va înfăptui. Asta dacă nu își face simțită prezența catalizatorul celor mai interesante curse: ploaia. Iar asta ne duce la punctul următor.

7. Vremea la Suzuka

Reputația circuitului nipon înglobează, cu siguranță, intemperiile. Cu toate acestea, doar nouă curse au fost ținute în condiții de ploaie. În acest weekend, prognoza meteo ne dă semne că putem avea parte de surprize.

În zilele antrenamentelor și calificărilor de vineri și sâmbătă, șansele de ploaie sunt de 40%, iar duminică de 60! Coroborând acest procentaj cu unul dintre cele mai interesante lay-out-uri din calendar, ne putem aștepta la un weekend cu adevărat captivant.

Citește și alte știri despre Formula 1:

Afacerea anului în sport: șeful Formula 1 plătește 4 miliarde de euro pentru MotoGP
TRANZACȚIE
Afacerea anului în sport: șeful Formula 1 plătește 4 miliarde de euro pentru MotoGP
„A folosit un truc murdar. E un imbecil” » Cel mai dur atac la adresa lui Fernando Alonso, după accidentul lui George Russell
MP AL AUSTRALIEI
„A folosit un truc murdar. E un imbecil” » Cel mai dur atac la adresa lui Fernando Alonso, după accidentul lui George Russell
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
rocky3
rocky3  •  04 Aprilie 2024, 23:40
Postat de ANDY82 pe 03 Aprilie 2024, 14:07

James Hunt a castigat titlul de campion dupa cursa de la Fuji, nu de la Suzuka !

Tot în Japonia...;)

ANDY82
ANDY82  •  03 Aprilie 2024, 14:07

James Hunt a castigat titlul de campion dupa cursa de la Fuji, nu de la Suzuka !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează